Rondelul rozelor
Pe verdea margine de sant
Crestea măcesul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la dant.
Întâi pătrunse printre foi,
Si le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Si suspină — cum se suspină...
Si suspină — cum se suspină...
Albeata lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simtiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se miscau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.
Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în bratele minciunii,
Si rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le soptea,
Luându-le pe fiecare,
S-un valt nebun se învârtea,
Un valt — din ce în ce mai tare,
Un valt — din ce în ce mai tare.
--------------------------------
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini si mor si-n mine -
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.
În tot, se simte un fior.
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini , si mor si-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine
Duioase-si pleacă fruntea lor...-
E vremea rozelor ce mor.
|
de Alexandru Macedonski 11/8/2011 |
Contact: |
|
|
