Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sfânta Cruce si cinstirea ei



Crestinul dreptmăritor vede si cinsteste în Sfânta Cruce, deodată: jertfa Fiului lui Dumnezeu „Care s-a făcut om pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire...”; lemnul crucii pe care s-a răstignit Domnul, deci altarul Său de jertfă; semnul crucii, semn al „Fiului Omului” si al crestinului în acelasi timp, cu care însemnându-se ca si cu o pecete, arătăm participarea noastră la jertfa sfintitoare a lui Hristos. Păstrând cu sfiintenie acest întreg „dreptar al cuvintelor sănătoase”, cum ne învată Sfântul Pavel (2 Timotei 1, 8-12) în cele ce urmează vom expune pe fiecare dintre cele trei întelesuri ale Sfintei Cruci si cel duhovnicesc si cel de altar si cel de semn dumnezeiesc. Ortodoxia este si trebuie să fie întru totul si dreapta credintă si plinătatea credintei; unitate a întregii credinte. Că Domnul ne-a învătat: „Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, si va învăta asa pe oameni, foarte mic se va chema în împărătia cerurilor” (Matei 5, 19). Iar Apostolul previne: „Cine va păzi toată legea, dar va gresi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat fată de toate poruncile” (Iacob 2, 10). Se întelege că este de ajuns gresirea sau călcarea uneia ca să pierd curătia si întregimea adevărului.
Crucea este iubire; mai profund, e iubirea dumnezeiască fată de noi. E o adâncă legătură între iubirea dumnezeiască si cruce. Aici în extrema umilire si suferintă a crucii s-a descoperit negrăita iubire si slavă a Fiului lui Dumnezeu devenit Om. S-a descoperit acea iubire care iubeste si pe cruce sau până la cruce si se roagă pentru iertarea, mântuirea si a celor ce-L răstignesc. Iubire care rămâne neschimbată, ca a Tatălui, care „răsare soarele peste cei răi si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei păcătosi” (Matei 5, 45); care rămâne aceeasi în orice conditie, chiar când este răstignită. Iubire care nu încetează nici chiar în moarte, pentru că „Iubirea e mai tare ca moartea”. Este iubire a lui Dumnezeu, a unei constiinte nelimitate, libere si care se dăruieste numai, care nu cere nimic pentru sine, pentru că nu are nevoie de nimic, asa cum numai Dumnezeu este si poate fi. Dar este si iubire umană descoperită prin om. Si de aceea aici, în acest „exemplar” divin-uman Hristos Iisus Domnul a învins radical si definitiv egocentrismul, sursa păcatului, a răului. Aceasta o arată mai ales crucea.
Cunosteau si cei vechi iubirea, asa cum o cunoastem si multi dintre noi. Era vorba însă de iubirea-dorintă, eros, iubire care-si caută împlinire dincolo de sine, în altul, si poartă prin aceasta, în ea si ceva egoism, pentru sine; se gustă atunci pe sine. Păcatul nu e învins aici în rădăcina lui. Pentru aceea Iisus le spune ucenicilor: „Asa să vă iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 4, 12). Fiul este trimis de Tatăl să descopere această iubire dumnezeiască, care este dăruire de sine pentru împlinirea, pentru salvarea celuilalt, care este numai slujire. „Fiul omului, spune Iisus, n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El si să-si dea viata răscumpărare pentru multi” (Matei 20, 28). Aceasta este calitatea dumnezeiască, nouă, a iubirii lui si pe care o descoperă crucea. Această slujire prin cruce a Domnului este mântuitoare. Sfântul Apostol Petru spune: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”. (1 Petru 2, 4) El, fără de păcat, poartă, suferă pentru păcate. Arhiereul Legii vechi, când aducea jertfa pentru păcat si împăcare, punea mâna pe capul victimei, punea păcatele asupra ei, pentru a dobândi (Luca 17, 39). Desigur nu este vorba aici de pierdere, de desfintare a fiintei, a constiintei, a chipului din noi, căci „Fiul Omului n-a venit să piardă, ci să mântuiască” (Luca 19, 55) Este vorba de lepădare si de pierdere a iubirii pătimase de sine; a răului, a ceea ce a devenit stricăcios în noi, „pentru că ceea ce e muritor să fie înghitit de viată” (2 Corinteni 4, 4). Este vorba de răstignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine în schimb, cum spune Mântuitorul, „o dovadă”, un „câstig”, mai multă „viată”, un plus de existentă. „A muri este un câstig” zice Sfântul Pavel (Filip 1, 21). „Grăuntele de grâu dacă moare, multă roadă aduce” (Ioan 12, 24). Învierea este deci o îmbogătire a persoanei, a vietii; este o nouă stare si calitate; a fiintei, a făpturii, a trupului, care în Hristos cel înviat devine „duhovnicesc, nestricăcios, nemuritor” (1 Corinteni 15, 3-4). Iar crucea e calea si usa spre această nouă viată. De aceea, Biserica o preamăreste: „Bucură-te cruce vistierul vietii; bucură-te cruce vasul lumii; bucură-te cruce usa tainelor...!” În timpul răstignirii, Domnul este supus ultimei ispitiri: „Dacă esti Fiul lui Dumnezeu coboară-Te de pe cruce” (Matei 27, 42-43). Dar „tocmai pentru aceasta nu se coboară de pe cruce, pentru că este Fiul lui Dumnezeu” tâlcuieste Sfântul Ioan Gură de Aur. El pentru cruce a venit!” Si, „a învia e cu mult mai mult decât a se coborî de pe cruce”, a coborî si a se întoarce la un trecut depăsit. Crucea ca „pom al vietii poartă si odrăsleste vita”. Iar învierea vesteste o nouă dimineată, „a opta zi” a creatiei.
Cuvântul crucii este prezent în Evanghelie, în propovăduirea Mântuitorului încă înainte de răstignirea Sa pe acest vechi instrument de osândă. Iisus le zicea ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Este vorba, desigur, în aceste cuvinte ale Domnului de crucea noastră duhovnicească, dar în legătură cu crucea Sa în care e înrădăcinată crucea crestinului. Pentru că înainte de a adresa această chemare, Mântuitorul arată „ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim si să pătimească multe de la bătrâni si de la arhierei si de la cărturari si să fie ucis si a treia zi să învieze” (Matei 16, 21). Aici Domnul vesteste direct pătimirea si moartea Sa pe cruce, la care prin cuvintele de mai sus îi chema pe ucenici să-L urmeze. Iar la putină vreme, adică după sase zile, suindu-Se pe muntele Taborului să se roage, apar împreună, în slava Schimbării la fată, Moise si Ilie, care vorbeau cu El despre „sfârsitul Lui pe care avea să-L împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 31); deci iarăsi despre cruce. Si acolo pe Tabor, primind de mai înainte, de bunăvoie, răstignirea, jertfa Sa, cunoaste strălucirea slavei firii omenesti ca o arvună a învierii. Astfel, în amândouă aceste mărturii se descoperă încă din timpul propovăduirii Sale, locul si rostul proniator si nu întâmplător al crucii, în lucrarea mântuirii noastre.
Toate cele patru Evanghelii vorbesc de crucea Domnului. Primele trei numite si sinoptice, de la Sfintii Matei, Marcu si Luca o amintesc pe calea spre Golgota. „Si au silit pe un trecător care venea din tarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru si al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Matei 27, 32; Marcu 15, 2; Luca 23, 26). Încă si mai direct o evocă Sfântul Ioan în momentul răstignirii: „Si stau lângă crucea lui Iisus, mama lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena” (Ioan 19, 25) Astfel, „lemnul pe care Sfântul Petru spune că „Domnul a purtat păcatele noastre”, unealta răstignirii Sale, e numit de ucenicii Domnului „Crucea lui Iisus”.
Urmează limpede de aici că potrivit descoperirii Sfintei Scripturi, crucea este altarul pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu „pentru a noastră mântuire” Cel ce este deodată Arhiereu si jertfă, si-a pregătit si altarul său pe care prăznuieste pastile Noului Legământ. Pastile nostru Hristos a fost jertfit pentru noi”, zice Sfântul Pavel (1 Corinteni 5, 7). Iar această jertfă se săvârsea tocmai în timpul când la templu se sacrificau mieii pascali ai Legii vechi. Si în acel moment lua fiintă Noua jertfă, cea a Noului Testament si pe un alt altar. Cum ne explică si învată acelasi Apostol când spune: „Avem altar dintru care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului” (Evrei 12, 13). Altar nou pentru ca Iisus să sfiintească poporul cu sîngele Său a pătimit afară din poartă”. Pentru care si îndeamnă iarăsi Sfântul Pavel: „Să iesim dar la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui” (Evrei 13, 13). Luând deci purtând „ocara lui”, adică crucea Lui, întrucât El, Iisus „Începătorul si plinitorul credintei, care pentru bucuria pusă înainte-I, a învierii, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evrei 12, 21).
Iar împreună cu Mântuitorul, se întelegea că si Sfintii Apostoli vor gândi si vor propovădui despre cruce în acelasi duh. Pentru Sfântul Pavel, crucea este aproape unica cinste, unica lui laudă: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine si eu pentru lume”. Nu ignoră nici Sfintii Apostoli: ocara, umilinta crucii. Dar pentru ei ca si pentru orice crestin, umilinta, implicit umilinta crucii, este virtute dumnezeiască si cale a slavei: „Cel ce se smereste va fi înăltat”, a spus Mântuitorul.






Constantin Padureanu    11/7/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian