Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Emanoil Bacaloglu

Îmi amintesc uneori de profesorii din liceu. Îmi aduc aminte de multi dintre ei, în functie de context. Îmi aduc aminte de profesoara de fizică, Vlădut Maria. Mică de statură. Tânără dar aprigă. Îmi aduc aminte de multe dintre exemplele pe care ni le dădea pentru a întelege mai bine lectiile de fizică. Spre exemplu influenta vitezei de curgere asupra temperaturii aerului. Au trecut de atunci aproape cincizeci de ani, adică o jumătate de secol, dar tin minte si acum aceste exemple. Epopeea fizicii în tara noastră este legată de profesorul Alexe Marin, născut la Craiova si de Emanoil Bacaloglu, autor al primelor lucrări stiintifice românesti de fizică, matematică si chimie, organizator al cercetării stiintifice din România.

Câteva date biografice.

Emanoil Bacaloglu s-a născut la data de 29 aprilie (11 mai) 1830 în Bucuresti.Ca si fratele său Gheorghe, avea o mipoie accentută la care se adăuga o rezistentă scăzută la maladiile care, în vremea aceea, se tineau lant. Părintii se întrebau dacă va supravietui.A fost elev la Colegiul Sf. Sava, atât în cursul elementar cât si în cursul mediu.Unii dintre cei mai cunoscuti mentori ai săi au fost Petrache Poenaru si Alexe Marin care a publicat în 1842 , la Bucuresti, celebra lucrare “ Mos Pătru sau învătătorul de sat .Convorbiri asupra mecancii”.Spun celebră pentru că ea este cunoscută de multi dintre noi din povestirile profesorilor nostrii de fizică. În anul 1981 a fost publicată în Editura Academiei Române o transcriere a acesteia care poate fi găsită în biblioteci publice sau personale.
Si-a făcut o cultură stiintifică foarte solidă ca autodidact.De multe ori a asistat si la experinetele de chimie făcute de profesorul său Alexe Marin.Ca elev de liceu a dat lectii de matematică în particular unor copii din familii mai bogate, iar banii câstigati i-a strâns pentru as putea plăti, mai târziu , studiile în străinătate.

“Curbura Bacaloglu”

În 1856 s-a înscris la Universitatea din Leipzig unde a studiat în special matematica, fizica , chimia.După un an a plecat la Paris, la Universitatea Sorbona. A trebuit să sustină, mai întâi bacalaureatul de tip francez, apoi a fost admis la Facultatea de stiinte. Se face repede cunoscut în lumea matematicienilor prin trei lucrări de matematică, publicate în 1857.Într-una dintre ele “ Despre curbura suprafetelor” , publicată la Berlin, a abordat o temă de actualitate la vremea respectivă si a propus o formulă originală, utilizată în studiul fenomenelor capilare. Matematicianul Alessandro Terracini a numit-o „curbura lui Bacaloglu".), deoarece era prima expresie a curburii care nu se mai anula pentru suprafetele desfăsurabile. Mai mult, este prima sintagmă cu numele unui român care s-a impus în terminologia stiintifică internatională În 1858 obtine diploma de licenta în fizică la Paris. Se reîntoarce la Leipzig pentru a se specializa în chimie aplicată, geomagnetism, cristalografie.

Profesor la Bucuresti.

In 1861 vine la Bucuresti, fiind numit profesor de chimie la Scoala Natională de Medicină si Farmacie din Bucuresti, organizată de medicul Carol Davila. În anul 1862 tine primul curs de matematică superioară din Principate, fiind putin timp după aceea, în 1864, cel dintâi profesor de fizică al Universitătii din Bucuresti, functie pe care o detine pînă în 1891. Organizează aici „Cabinetul de fizică", adică laboratorul de fizică al Universitătii, cel mai bine înzestrat din acea vreme. A publicat primele lucrări românesti de matematică,fizică si chimie punând bazele terminologiei noastre în aceste domenii si a avut contributii originale în geometrie si optică.
Din anul 1863 până în 1883 , Emanoil Bacaloglu a predat cursuri de fizică, fizică industrială, chimie la Scoala de Drumuri si Sosele din Bucuresti.În 1883 demisionează si rămâne numai la Universitatea din Bucuresti.

Activitatea de cercetare.

A făcut cercetări si în domeniul instalatiilor de iluminat. A studiat diferite tipuri de generatoare electrice si corpuri de iluminat. S-a documentat pe această temă si a vizitat în 1882 si 1883 expozitiile organizate la München. Concluziile le-a inclus într-un raport prezentat guvernului.Vă reamintesc că desi cercetările în acest domeniu au început în 1841, abia în 1879 Thomas Alva Edison a prezentat o lampă cu filament din celuloză carbonizată, iar în 1880 pachebotul Columbia a fost echipat cu becuri electrice cu incandescentă. Vă reamintesc că în 1882 a fost introdus iluminatul electric în Bucuresti pentru Palatul Cotroceni, exteriorul Teatrului National si Grădina Cismigiu.Asdar, Emanoil Bacaloglu era puternic ancorat în realitate.
A inventat două tipuri de comutatoare si un dispozitiv pentru variatia rezistentei electrice, fabricat apoi în serie la Viena. Avea nevoie de aceste dispozitive în laboratorul său de fizică.

Om al stiintei si al scolii.

În 1879, 29 iunie, a devenit membru al Academiei Române.
A rămas în amintirea multora dintre marii oameni de stiintă din tara noastră sau din străinătate. Spre exemplu, Dragomir Hurmuzescu, al cărui nume este legat de începutul radiofoniei în România cu bine cunoscuta frază “ Alo, Alo, aici Radio Bucuresti , “si-l aminteste ca un bărbat mic de statură, întotdeauna îngrijit îmbrăcat, care vorbea clar si metodic, într-o limbă românească care se ferea de neologisme improprii graiului nostru. Se impunea studentilor prin vastitatea cunostintelor sale, dar si prin blândetea sa, gata mereu să vină în ajutorul celor care se aflau în nevoie. Ajunseseră studentii să-i imite si vorba si portul”.Dimitrie Sturza, multă vreme secretar general al Academiei Române, spunea :„Bacaloglu a fost exclusiv omul stiintei si al scoalei". Fizicianul C. Bedreag, îl caracteriza ca „Fizician prin carieră, matematician prin vocatie".
A fost primul om ele stiintă român din secolul XIX specialist în trei discipline: matematica, chimia si fizica. Un savant cu cunostinte enciclopedice. Această pregătire i-a permis să formuleze sase principii privind universalitatea cauzelor: universalitatea materiei si a energiei; conservarea materiei si a energiei; universalitatea miscării; corelatia fortelor; transformarea si echivalenta fortelor
Emanoil Bacaloglu a îmbinat mereu activitatea stiintifică cu activitatea socială si culturală. Se mentionează , mai întâi, că, în 1848, la vârsta de 18 ani, a luat parte la miscarea revolutionară din Tara Românească. Este membru fondator al Ateneului Român (1866), institutie culturală de mare prestigiu. Încă din 1862 înfiintează o societate stiintifică, care însă datorită conditiilor din acele timpuri, nu a avut decît o scurtă existentă. Când, în 1890, initiativa a fost reluată, Bacaloglu a devenit primul presedinte al „Societătii de Stiinte Fizice".Din aceste motive Emanoil Bacaloglu este considerat primul organizator al învătământului de fizică din tara noastră.A desfăsurat o activitate rodnică de răspândire a cunostintelor stiintifice prin brosuri de popularizare si prin conferinte. Învătase metoda de la magistrul său, Alexe Marin, cel care a scris cartea “ Mos Pătru sau Învătătorul de sat”.
În 30 august 1891 se întorcea cu trenul de la Frankfurt pe Main unde vizitase Expozitia de electricitate.Nu a mai apucat să ajungă la Bucuresti. A murit în tren.

http://gheorghe.manolea.ro





Gheorghe Manolea    11/5/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian