Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De lăsat mostenire ....

În curând se vor împlini 67 de ani de la un important eveniment istoric pe care foarte multi dintre contemporanii nostri au tendinta fie să-l conteste, fie să-l ignore. Este păcat deoarece prima atitudine contrazice adevărul istoric, iar a doua îngreunează întelegerea realitătilor socio-politice prezente. Fiind un eveniment cu ramificatii multiple efectele sale au schimbat radical în trecutul nu prea îndepărtat soarta a zeci de milioane de oameni si sub diferite forme afectează încă si astăzi numeroase popoare printre care si natiunea română, în acelasi timp influentând indirect soarta românilor de pretutindeni. Este vorba despre întâlnirea la nivel înalt din 9 octombrie 1944 între reprezentantii Marii Britanii si ai Uniunii Sovietice, întâlnire la care avându-se în vedere sfârsitul iminent al celui de-al doilea război mondial s-a făcut împărtirea Europei în zone de influentă.
Personajul principal în acest eveniment a fost Winston Churchill, în momentul acela Prim Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii investit cu o putere aproape absolută asupra unui important segment din populatia globului. Publicul larg îl stie datorită glorioasei sale faime politice câstigată în timpul celui de-al doilea război mondial, dar în viata sa aventuroasă există numeroase alte aspecte tot atât de însemnate desi mult mai putin cunoscute.

Winston Spencer Churchill s-a născut într-una dintre cele mai aristocratice familii engleze fiind nepot al Ducelui de Marlborough, al Reginei Victoria si văr bun cu Regina Maria a României care îl pomeneste în memoriile sale. De foarte timpuriu Churchill s-a arătat a fi posesorul unei personalităti complexe, foarte puternică, dublată de un organism robust si plin de energie. În lunga sa viată – a murit la vârsta de 91 de ani în 1965 – a abordat cu deosebit succes variate domenii de activitate fără aparentă legătură între ele.
Educat initial pentru a deveni ofiter de cavalerie Churchill a absolvit Colegiul Militar Regal de la Sandhurst în 1894. Dar el nu si-a ascuns niciodată lipsa de interes pentru cariera ofiterească conventională, în care avansarea se obtinea pe considerente de vechime si nici intentiile de-a participa la operatii militare pe câmpuri de luptă adevărate mult mai potrivite firii sale belicoase. Asa se face că imediat după absolvirea colegiului, a folosit relatiile familiale pentru a-si asigura participarea sub o formă sau alta la campaniile din Cuba, India, Sudan si Africa de Sud, iar spre sfârsitul carierei militare la o vârstă matură - cu putin înainte de-a se retrage din armata regulată - a luat parte pentru un timp limitat chiar si la luptele din primul război mondial în functia de comandant de batalion. Ceea ce a caracterizat comportamentul lui Churchill pe toate câmpurile de luptă a fost riscul si îndrăzneala.
Anul 1900 a avut o importantă deosebită pentru Winston Churchill, fiindcă imediat după terminarea celui de-al doilea război cu burii el a candidat cu succes la alegerile generale din acel an devenind deputatul conservator pentru Oldham, un important centru industrial din Lancashire. Succesul său politic nu a surprins pe nimeni datorită notorietătii neobisnuite la care ajunsese printre contemporani. În timpul recentei campanii din Africa de Sud corespondenta sa de război publicată aproape zilnic de ziarul Morning Post si o evadare spectaculoasă din prizonierat atrăseseră asupra sa adulatia multimii. De asemenea eroismul demonstrat ca ofiter de cavalerie la cucerirea oraselor Ladysmith si Pretoria după evadare si revenirea pe front, i-a mărit si mai mult popularitatea asigurându-i voturile necesare demarării unei strălucite cariere politice.

Începând odată cu secolul cariera politică a lui Winston Churchill s-a desfăsurat de-a lungul a peste cincizeci de ani el aflându-se întotdeauna – cu exceptia a foarte scurte perioade – în esaloanele superioare ale puterii, ocupând în timp nenumărate pozitii ministeriale uneori ca reprezentant al partidului conservator, dar ocazional si al partidului liberal. În 1940 ca urmare a demisiei lui Neville Chamberlain, Churchill a devenit prim ministru al Marei Britanii pozitie pe care a detinut-o până la victoria finală asupra Germaniei hitleriste. Partidul conservator pierzând alegerile din 1945 el a rămas pentru o vreme conducătorul opozitiei, dar succesul electoral din 1951 l-a re-investit prim ministru pentru a treia oară.
Provenind dintr-o ramura mai putin favorizată a familiei Winston Churchill, în ciuda faimei si pedigree-ului, a suferit foarte îndelungat, atît ca militar cît si ca politician, de lipsă de bani cronică întretinută de stilul de viată extravagant în care se complăcea, ne informează biograful său Roy Jenkins. Pe de altă parte se stie că în acea vreme salariile ofiterilor nu erau mari, acestia - pentru a mentine aparentele - trebuind să-si acopere cheltuielie din resurse proprii. În domeniul politic în mod similar este de asemenea bine cunoscut faptul că înainte vreme membrii parlamentului britanic nu beneficiau de nici un fel de salarii si chiar după promulgarea legii de reorganizare a parlamentului din 1911 ei nu au primit până în 1946 decât o indemnizatie cu totul simbolică. Aceste circumstante au determinat pe tânărul Churchill să caute surse aditionale de câstig asa cum făceau foarte multi dintre colegii săi din ambele profesiuni. Astfel si-a descoperit chemarea către scris. Ca urmare, de la primul angajament în calitate de corespondent de război însărcinat de ziarul Daily Graphic în 1895 să relateze despre luptele dintre armata spaniolă si guerilele din Cuba si până în 1946, veniturile i-au constat în cea mai mare măsură din onorariile primite pentru cărtile publicate si pentru articolele apărute în ziare sau magazine.

Winston Churchill a fost un scriitor prolific producând o operă voluminoasă de
peste 40 de titluri, ce totalizează 72 de volume, printre care un roman, două biografii si numeroase lucrări cu caracter istoric. Dintre acestea din urmă două lucrări remarcabile prin amploare si bogătie de date, The Second World War si A History of the English-Speaking Peoples i-au adus faimă internatională ca literat si istoric. Asa se explică probail faptul că în 1953 Churchill a primit Premiul Nobel pentru literatură răsplătindui-se astfel “măestria sa în descrierile istorice si biografice ca si strălucita oratorie cu care a apărat cele mai înalte valori umane”.

Sub regimul comunist cărtile lui Churchil au fost interzise în România, dar cei norocosi dintre noi au putut citi pe ascuns autobiografia sa My Early Life, tradusă în limba română înainte de cel de-al doilea război mondial. Cartea, publicată prima dată în Anglia în 1930, desi contine o sumă de inexactităti – în special partea referitoare la copilăria autorului – este scrisă cu multă vervă, într-un stil cuceritor si direct ceea ce a făcut să fie cea mai tradusă si citită dintre operele sale.
Nu putem încheia succinta noastră prezentare a celui care este considerat unul dintre marii oameni ai Angliei fără să mentionăm că Winston Churchill a fost si este încă recunoscut si ca un talentat pictor. El a început să picteze sfătuit si instruit de pictorul Paul Maze cu care s-a întâlnit în transee în 1915 si cu care a devenit ulterior bun prieten. În perioada respectivă, fiind obligat să demisioneze din pozitia de Prim Lord al Amiralitătii datorită esecului debarcării de la Gallipoli pe care o patronase si să preia comanda unei unităti combatante pe frontul de vest, a găsit în artă refugiul unde putea să scape de depresiunea gravă prin care tocmai trecea si care nu l-a iertat complet, se pare, toată viata. Mai târziu, hobby-ul a devenit o adevărată pasiune si chiar o profesiune suplimentară. Ca pictor cu cota în continuă, desi înceată, urcare, Churchill este bine cunoscut în cercurile artistice prin câeva sute de tablouri în stil impresionist, în majoritate peisaje, dar si prin scene de interior si portrete, expuse în studioul său din Chartwell sau aflate în numeroase colectii particulare ca si în donatia Wendy si Emery Reves de la Dallas Museum of Art.

Acesta era deci bărbatul de stat care în noaptea de 7 octombrie 1944 a plecat la Moscova pentru fatidica întâlnire cu Stalin, întâlnire care ne-a marcat negativ vietile, dumneavoastra celor care cititi si mie celui care scriu, pentru vecie. Motivele întâlnirii nu sunt foarte clare. Colville, secretarul său particular relatează că Churchill i-ar fi mărturisit confidential intentia sa de-a convinge pe rusi că apropierea aparentă în relatiile dintre Statele Unite si Regatul Unit nu înseamnă excluderea Uniunii Sovietice. Jenkins, biograful său este de părere că in ciuda sănătătii precare Churchill (care împlinea curând 70 de ani si suferea deja de inimă) jinduia după agitatia si atmosfera specială a întâlnirilor la nivel înalt, iar faptul că perspectiva apropiatei victorii permitea discutarea viitorului Greciei, Poloniei si a tărilor din estul Europei a constituit o scuză suficient de bună pentru organizarea evenimentului. Un singur lucru este cert: primul ministru nu s-a consultat în prealabil asupra subiectelor de discutat nici cu consiliul său de ministri si nici cu parlamentul, asa că probabil se află câte un sâmbure de adevăr în fiecare din opiniile citate mai sus.

După două opriri pentru alimentare, câte o baie si scurte conferinte la Neapole si Cairo, Churchill a ajuns la Moscova în dimineata zilei de 9 octombrie, dar dintr-o greseală, pe un alt aeroport decât cel pregătit pentru primire. Au mai fost necesare încă patruzeci de minute de zbor înainte de aterizarea la locul unde Vîsinschi îl astepta cu garda de onoare. Totodată au sosit la Moscova pe calea aerului, zburând într-un avion separat, Anthony Eden, ministrul de externe britanic si Maresalul Alan Brooke principalul consilier militar al primului ministru.
Vizita delegatiei britanice în Uniunea Sovietica a durat 10 zile, dar cea mai importantă întâlnire s-a consumat la scurtă vreme de la sosire, în seara de 9 octombrie. Ar fi fost întelept să se fi amânat discutiile pentru ziua următoare, fiindcă primul ministru fusese pe drum peste saizeci de ore si deci lipsit de odihna adecvată vârstei si stării sale fizice, petrecându-si cele două nopti premergătoare în avion. Dar prudenta nu i-a stat niciodată în caracter.
În afară de cei doi conducători, Churchill si Stalin, au fost de fată doi interpreti, ministrii Anthony Eden si Viaceslav Molotov si Sir Archibald Clark Kerr ambasadorul britanic la Moscova. După un schimb de amabilităti si glume s-a trecut la subiectul principal. Există mai multe relatări fiecare “înfrumusetate cosmetic” referitoare la episodul care urmează, dar vom da totusi cuvântul eroului principal Wnston Churchill, reproducând scena asa cum a descrs-o el în a sa “lucrare justificativă” The Second World War (Volumul 6 - Triumph and Tragedy, capitolul 15, paginile 226-228, editia Houghton Mifflin Co. Boston, 1953).

Momentul era favorabil asa că am spus, “Hai să lămurim afacerile noastre din Balcani. Armatele voastre sunt în România si Bulgaria. Noi avem interese, misiuni si agenti acolo. Să nu ne lăsăm antrenati în neîntelegeri mărunte. În ceea ce priveste Marea Britanie si Rusia ce ati zice dacă ati avea nouăzeci la sută dominatie în România, noi să avem nouăzeci la sută autoritate în Grecia si împreună jumătate-jumătate în Jugoslavia?” În timp ce acestea erau traduse am scris pe o jumătate de pagină:
România
Rusia 90%
Ceilati 10%
Grecia
Marea Britanie (în acord cu USA) 90%
Rusia 10%
Jugoslavia 50-50%
Ungaria 50-50%
Bulgaria
Rusia 75%
Ceilalti 25%
Am împins asta către Stalin, care deja auzise traducerea. A fost o mică pauză. Apoi el a luat creionul său albastru si a făcut un semn mare pe hârtie si ne-a pasat-o înapoi. Totul a fost aranjat în tot atâta timp cât mi-a luat ca s-o scriu.

În realitate nu s-a aranjat prea mare lucru. Problema Poloniei pentru a cărei protectie Marea Britanie intrase în război în 1939 nu a fost inclusă. Rezolvarea ulterioară a problemei poloneze prin anexarea a aproape jumătate din teritoriul acestei tări de către Uniunea Sovietica si compensarea prin mutarea granitei sale vestice în teritoriu german urmată de deplasarea a peste zece milioane de locuitori nativi cu consimtământul britanicilor nu a făcut cinste promotorilor ei. Iată ce scrie Ann Bridge – al cărei sot a fost în acea perioadă ambasadorul britanic pe lângă guvernul polonez în exil la Londra – în cartea Facts and Fiction (1968) despre solutia problemei poloneze: “…Guvernul Britanic cedând din politete în fata ignorantei unuia din cei doi aliati târzii si acceptând excesiva lăcomie si ostilitate a celuilalt s-a angajat activ în trădarea Poloniei si asta în timp ce barbatii polonezi luptau si mureau pe uscat si în aer alături de englezi pentru ceea ce ei credeau încă cu înversunare si optimism a fi cauza noastră comună, cauza libertătii.”

Ce însemnau procentele “celorlalti” în România si Bulgaria nu s-a elucidat niciodată, în vreme ce împărtirea egală a influentelor în Ungaria si Jugoslavia au rămas litere moarte. Ceea ce a avut valoare practică pentru Marea Britannie, spune Jenkins pe bună dreptate, a fost că în schimbul sovietizării restului Peninsulei Balcanice Stalin i-a lăsat lui Churchill mână liberă ca să facă ce vrea cu guerilele comuniste din Grecia.
Primul ministru britanic a interpretat graba cu care Stalin a acceptat propunerea drept un gest de prietenie si un semn de bunăvointă. Din perspectiva anilor care au trecut trebuie însă să recunoastem că pentru Stalin faptul era lipsit de importantă. El avea deja tările din estul Europei în mână si procentele de pe hârtie nu-i aduceau nimic nou in situ. De altminteri, în 1958, la cinci ani de la aparitia cărtii The Second World War autoritătile sovietice au dezmintit public că Stalin ar fi acceptat astfel de “propuneri imperialiste”. De ce ar fi avut nevoie de ele?
A regretat primul ministru britanic gestul lipsit de etică din seara aceea? Unii din apologetii săi sustin că da. Schimbul ar fi fost intentionat doar ca un aranjament temporar până la sfârsitul ostilitătilor. Dacă ar fi fost asa greseala ar fi putut fi corectată la Conferinta de la Yalta, dar acolo nu s-a schimbat nimic asa cum nu s-a schimbat nici mai târziu la Potsdam. De altfel, Adam Young un ziarist canadian, ne informează că în ianuarie 1945, cu putin înainte de episodul Yalta, răspunzând la întrebarea unui gazetar despre deportările minoritătii germane din România în Siberia, Churchill a declarat: “Eu nu consider că este o greseală din partea rusilor să ia români de orice origine (sublinierea noastră) doresc ei si să-i pună să lucreze în minele lor de cărbuni”.

Unii comentatori invocă discursul pronuntat de Winston Churchill la Westminster College din Fulton, Missouri în 1946 ca un exemplu al adevăratei sale pozitii fată de cortina de fier existentă în Europa între cele două lagăre. Se poate să fie adevărat. Ca răspuns pentru decernarea unui doctorat onorific, discursul este însă numai un exercitiu academic, foarte elocvent, dar lipsit de eficientă practică, iar singurul lui rezultat a fost o ripostă publică distrugătoare din partea lui Stalin care a folosit la adresa autorului epitete umilitoare sfătuindu-l brutal să nu se amestece în treburile din “grădina noastră socialistă.” Ceea ce sfătuitul s-a ferit s-o mai facă.
Este interesant de observat că omul care a primit Premiul Nobel printre altele si pentru că “a apărat cele mai înalte valori umane” a fost în stare să ofere la mijlocul secolului luminat al douăzecilea unui ucigas notoriu, de la sine putere si nesilit de nimeni, un târg în care cele mai elementare drepturi umane au fost călcate în picioare la o scară atât de vastă cum nici în înapoiatele vremuri ale sclavagismului cel mai feroce nu s-a mai întâmplat.

În lumina mărturisirilor lui Winston Churchill este limpede de ce România si celelalte tări din estul Europei nu numai că au rămas 45 de ani sub virtuală ocupatie sovietică, dar si de ce soarta poparelor lor subjugate nu a provocat nici măcar odată în tot acel timp vreo reactie corectivă din partea marilor puteri răspunzătoare. Nici chiar atunci când au avut loc zguduiri sociale de amploare ca revolutia populară din Ungaria în 1956, miscările de mase din Cehoslovacia în 1968 si fenomenul Solidarność condus de Lech Walesa în Polonia anului 1980 marile puteri nu au intervenit asa cum au făcut anii trecuti în Jugoslavia sau o fac astăzi, cu si mai putină justificare, în lumea arabă. După cum se poate vedea responsabilitătile morale pălesc în fata argumentelor economice si “asta-i cam de multisor poveste”.

Ce a însemnat ocupatia sovietică si impunerea prin teroare a unei ideologii străine în România, suferintele, jertfele si decăderea cauzată de comunism în toate domeniile vietii societătii noastre de origine ne sunt prea bine cunoscute ca să mai fie nevoie să le repetăm. Trebuie să nu uităm însă că tot ceea ce vedem astăzi îsi are rădăcina în trecut, iar trecutul nostru a fost brutal violat, dândui-se apoi în seara de 9 octombrie 1944 – fară ca cineva dintre români să fi fost întrebat – o directie profund dăunătoare fiecăruia dintre noi. The rest is history – asa cum spun concetătenii nostri de limbă engleză.
Amintirea acestui nefast eveniment este una dintre acelea care după traditiile noastre se lasă mostenire urmasilor cu blestem ca să nu se uite, iar Românii oriunde s-ar găsi ei ar trebui să-l comemoreze anual printr-o zi de doliu asa cum unele natiuni mult mai mari procedează cu catastrofe incomparabil mai mici.

Naramata, BC - Canada





Gabriel Watermiller    9/18/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian