Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Frumusetea dragostei crestine

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trufeste.
Dragostea nu se poartă cu necuvintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieste, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
(Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

În Epistola Întâia către Corinteni adresată Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, după ce îi multumeste lui Dumnezeu, pentru credinta corintenilor, arătând puterea Crucii ca rod al jertfei si unitătii, al comuniunii dintre crestini si Dumnezeu, ca esentă a Evangheliei în care odrăsleste întelepciunea divină si a cărei temelie a Bisericii dumnezeiesti este Hristos, unde înfloresc si rodesc crestinii, fiecare după puterea si frumusetea miresmei sale trăite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoperă Cununa Frumusetii vesnice a Dragostei.

Dragostea fiind de esentă dumnezeiască este mai presus de limbile oamenilor si ale îngerilor, străluceste deasupra darului Proorociei, se oglindeste mai presus de orice Taină, este superioară oricărei Stiinte, este absolutul Credintei si infinitul Nădejdii, este suprema Împărătie si sacrul univers al Jertfei mai presus de orice jertfă. Dumnezeu, fiind Dragostea absolută a făcut Creatia Sa ca un Poem divin, al cărui laureat este Omul. Toată Creatia în afară de om are ca esentă Cuvântul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu: „La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; si fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viată si viata era lumina oamenilor.” (Sf. Evanghelie după Ioan, 1, 1-4).

Crearea omului însă are ca esentă Dragostea absolută a Sfintei Treimi: Si a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul si asemănarea Noastră...Si a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat si femeie.” (Facerea 1, 26-27).

Bărbat si femeie înseamnă omul integral ca fiintă si persoană. Omul fiind creat din Dragostea dumnezeiască i s-a dat puterea si mărirea divină de Fiu al Harului, de a cunoaste Dragostea si a trăi prin Dragoste pănă la asemănarea cu Dumnezeu, adică Jertfa dumnezeiască, Jertfa Sfântă a dăruirii lui Dumnezeu, Natiunii si Creatiei.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, care s-a făcut prin Trinitatea Dragostei absolute a Tatălui, a Fiului si a Duhului Sfânt, si prin înfierea dumnezeiască de pe Cruce, crestinii născuti din Scump si Sfânt Sângele Său au devenit Mlădite divine alese: „Eu sunt Vita cea adevărată si Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădită care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; si orice mlădită care aduce roadă, El o curăteste, ca mai multă roadă să aducă...Rămâneti în Mine si Eu în voi. Precum mlădita nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în vită, tot asa nici voi, dacă nu rămâneti în Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mlăditele. Cel ce rămâne în Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteti face nimic.” (Ioan 15, 1-5).

A rămâne întru Hristos, întru Vita Vietii, înseamă a rămâne întru lumina Cuvintelor Lui, întru bucuria Dragostei Lui, ca la rându-ne să propăsim lumina si să dăruim dragostea tuturor: „Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceti roadă multă (adică dragoste) si să vă faceti ucenici (prieteni) ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, asa v-am iubit si Eu pe voi; rămâneti întru iubirea Mea. Dacă păziti poruncile Mele, veti rămâne întru iubirea Mea, după cum si Eu am păzit poruncile Tatălui Meu si rămân întru iubirea Lui...Aceasta este porunca Mea : să vă iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să si-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteti prietenii Mei (crestinii), dacă faceti ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 8-10, 12-14). Asadar, Dragostea care este Dumnezeu, este Totul în toate.

Dragostea fiind Totul se reflectă prin toate virtutiile: adevărul, bunătatea, bunăvointa, castitatea, credinta, curajul, dreptatea, demnitatea, dăruirea, evlaviea, fidelitatea, frumusetea, iertarea, jertfirea, mila, nădejdea, onoarea, răbdarea, smerenia, suferinta, etc.

Cuvintele care sunt Mlăditele Cuvântului sunt deopotrivă lumină si har, adică înteles (idee), lumină, faptă, împlinire. Viata cuvântului atinge esenta sa religioasă, sublimul ceresc, chiar si antinomia, atunci când îi dăm o semnificatie divină, o lăcrimare dumnezeiască, dublându-l, împlinindu-l într-o semantică serafică, care-i conferă putere si autoritate. Astfel:

Adevărul Adevărului sau Adevăr adevărat, expresia folosită aproape permanent de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înseamnă adevăr din Adevăr, sau asumarea constiintei si responsabilitătii depline.
Binecuvântarea Binecuvântării se defineste ca har din Har, dăruit.
Bunătatea Bunătătii sau Binele suprem.
Cântarea Cântărilor prefigurează Imnul divin ca încântare, splendoare sau dogma trăirii alese.
Credinta Credintei relevă curajul suprem al mărturisirii.
Crucea Crucii se revelează ca Jertfă absolută în Adevăr si Iubire.
Dorul Dorului este însetarea sublimă a Dorului după Frumusete, sau lacrima Dorului de Rai.
Dragostea Dragostei consfiinteste adevărata libertate în care sălăsluieste Dorul iubirii pentru toti.
Dumnezeu-Omul revelat ca Domn si Dumnezeu deopotrivă („Domnul meu si Dumnezeul meu!”).
Fecioara- Mamă exprimă virginitatea divină absolută.
Frumusetea Frumusetii se oglindeste-n sublimul ceresc al dumnezeirii.
Iertatea Iertării atinge milostivirea pentru toti (chiar si pentru vrăjmasi).
Libertatea Libertătii este axiologia Adevărului absolut .
Mama Mamei are ascendent în Mama mare.
Nădejdea Nădejdii se afirmă în Speranta împlinită.
Ortodoxia Ortodoxiei se împlineste în sfintenia crestină dreptmăritoare.
Smerita Smerenie, devine marea nădejde a mântuiri.
Suferinta Suferintei consfinteste Jertfa jertfirii sfinte.
Viata Vietii înfloreste în Viata vesnică.

Sunt desigur si virtuti si cuvinte virtuoase, expresii (alese), care prin numele lor definesc o mare dimensiune spirituală, o mare întelepciune sfântă. Fecioara Maria, cea Preaaleasă si binecuvântată de Dumnezeu pentru a-L naste pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, coajutătoare la mântuirea crestinilor îsi exprimă cu bucurie cântarea: „Măreste suflete al meu pe Domnul. Si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.”

Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru toti de a-I urma pilda Crucii: „I-ati crucea ta si-Mi urmează Mie!” Valeriu Gafencu (Sfântul Închisorilor) luceafărul basarabean al misticismului ortodox si unul din marii martiri ai natiunii Daco-române si ai lumii ortodoxe a trăit în suferinta pentru Domnul, deplin revelatia fericirii: „Căutati fericirea în sufletele voastre (acolo unde trebuie să sălăsluiască Duhul Sfânt). Nu o căutati în afara voastră. Să nu asteptati fericirea să vină din altă parte, decât din lăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăsluieste Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veti astepta fericirea din afara voastră, veti trăi deceptii peste deceptii si niciodată nu o veti atinge.”

Demostene Andronescu evoca suferinta în sistemul concentrationar: „Acestia (detinutii politici nationalisti), constienti fiind că lupta în care erau si ei implicati transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninătate, fără să cârtească, asumându-si suferinta ca pe o datorie a vietii lor.” Vorbind din plinul vietii sale Ioan Ianolide a afirmat: „Am trăit pentru Hristos, am trăit cu Hristos, am trăit în Hristos. Strig deci din adâncuri : HRISTOS este Mântuitorul!” Sfântul Ioan Scărarul afirma: „Smerenia este mântuirea.” Dumnezeu revărsând frumusetea harului peste sublimul suferintei lui Virgil Maxim, o acceptă ca pe un dar mântuitor spunând: „Prin fiecare din cei ce acceptă jertfa supremă, Neamul urcă o nouă treaptă de lumină în Împărătia lui Dumnezeu.”

Marele răzes al Ortodoxiei românesti Părintele Justin Pârvu, care si-a canonizat suferinta în iubire consfiinteste: „Sfintii din Aiud- glasul care strigă în pustia lumii de azi.” Iubirea Aspaziei Otel Petrescu este o continuă dăinuire si dăruire: „Am mers pe urmele unui ideal sfânt împreună (cu camaradele de suferintă). Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, în marea dramă a patriei înrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferintă si dăruire.”

Radu Gyr - cel mai mare poet al Suferintei crestine, ne zămisleste-n sărutul său sublim: „Cum, sus, în pisc, ne-nlăntuie sărutul/ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,/nu stim de strânge-n cupa lui rotundă/sfârsitul unui cer sau începutul.” Doar Dragostea se defineste total si absolut: Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat confirmând: „Eu sunt Calea, Adevărul si Viata! ( adică, prin Credintă, Adevăr si Iubire atingeti Viata vesnică, căci Eu sunt Dragostea Iubirii adevărate).

Părintele Arsenie Boca a dat o expresie aproape mai mare decât lumea aceasta: „Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt fată de Dumnezeu.” Deci, Dragostea se naste din Dragoste, este fiintă si persoană si ajunge la Iubirea supremă când se dăruieste tuturor, celor care deopotrivă se dăruiesc tuturor, adică lui Dumnezeu, Natiunii, aproapelui si vrăjmasului. Desigur, Dragostea desi absolută are Ierarhia ei: dragostea dumnezeiască, dragostea îngerească si dragostea pământească, umană si ar mai fi cea naturală a tuturor fiintelor, instinctuală ca o însufletire a purtării de grijă odraslelor. Dragostea dumnezeiască care este trinitară este deplină, unitară si egală. Dragostea îngerească este variabilă în functie de ardere, de focul iubirii, iar cea pământească este duală (el si ea; ei si urmasii) sau solitară (numai el sau numai ea), dependente tot de ardere, dar de focul dăruirii spirituale.

Se spune că în inima îndrăgostitului bat trei inimi deopotrivă: a sa, a fiintei iubite si a Celui Care i-a ales, Iubitorul: Ce bine că sunt, ce minune că esti, ce divin că iubesti. Dragostea e o grădină cu mireasmă divină, care ne mângâie privirile blânde din vesmântul virgin. În ea rărare floare lângă floare, împodobite de nuntă pentru inimile alese în care îngerii cântă. În Dragostea, Grădina Dorului surâd bucuriile frumoase ca un potir al florii deschis, ca o lacrimă de vie ce se revarsă în sufletul primenit, pe care picură zâmbete de heruvimi. Taina razelor de soare se brodează în privirea lor (a îndrăgostitilor) ca o ploaie de slove împodobite în sărbătoarea trăirii, sub flacăra arzătoare a iubirii. Mirii (îndrăgostitii) capătă o seninătate sufletească permanentă în care se răsfrâng darurile dumnezeiesti nepretuite. Trăirea este dulce si adâncă, dar mierea e din lacrimi si suferintă, care se revarsă din uriase valuri de dor ce coplesesc toată fiinta pătrunsă. Toate dorurile, toate visele si toate suferintele se trăiesc vii în sufletele lor înaripate de lumină. În adâncul cel mai tainic al inimii susură izvorul nesecat al vietii, iubirea. În pământul sacru al fiintei lor odrăsleste darul sfânt al nemuririi, făcându-i să trăiască pentru toti.

Cât de inspirat spunea Ioan Ianolide: „Vreau să nu mai trăiesc pentru mine, ci să trăiesc pentru iubire, să contribui la fericirea tuturor, cu darul lui Dumnezeu.” (Sfântul Închisorilor, Reîntregirea Alba Iulia, 2007, p.73). Puterea Iubirii te îndatorează prin grija pe care o porti lumii cu multă bucurie. Puterea Dragostei naste în ceilalti iubire si dăruire. În foisorul sufletului, candela iubirii arde pururea, arderea de tot, fără mistuire, ca Rugul Aprins spre care si de la care lumina spirituală te binecuvântă si te îmbrătisează, dăruindu-te. Lacrimile Dragostei sunt cuvintele frumoase din psalmi, care prin simplitatea lor sfântă sfărâmă manifestările cele rele. Fiecare om poate fi părtas dragostei, căci sufletul fiecăruia este chemat să-i slujească. Dragostea curătă în omul crestin cugetul si inima lui, prin focul harului dumnezeiesc, trezindu-l la iubire. Toate împrejurările trăirii îi dovedesc omului bucuriile suferintei, căci numai prin suferintă dragostea se împlineste ca o într-o încântătoare splendoare.

Epistola Dragostei începe cu Iubirea, fiindcă nu este altceva care să fi fost înaintea ei. Din vesnicia ei s-a născut Începutul. Din Ea s-a fiintat viata, a cărei finalitate se regăseste tot în Dragoste.

O, ce slăvită Splendoare trebuie să fi fost în Neînceput!!!
O, ce slăvită Cântare trebuie să fi fost la Început!!!
O, ce slăvită Iubire trebuie să fie în Dragoste!!!
Ce dragoste nemărginită trebuie să fi fost în Cuvântul din care a iesit Lumina, din care a tâsnit Frumusetea, din care s-a prelins Armonia, din care a înflorit Viata, din care a înmugurit Cântarea, din care a rodit Iubirea, din care radiază încântarea?

Acest Dar divin ne-a fost oferit spre a se împlini bucuria constiintei noastre întru fericirea proprie, întru fericirea lui Dumnezeu, a Creatiei Sale si a Maicii Domnului în care s-a împlinit suprema fericire: „De acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic si sfânt este numele Lui.” (Luca 1, 48-49).

Fericirea nu este solitară, ci numai trinitară. Marele poet si predicator crestin Traian Dorz, pătimitor la rândul său al Dorului (si consubstantial cu el Dor-z) numeste Dragostea ca pe o Cântare Eternă: „Tu esti izvorul Cântării, din care cel mai frumos moment este sărutul Tău dat lumii la Betleem si pe Golgota. Din acest sărut s-a născut lacrima. Si din lacrima aceasta ne-am născut noi. Si noi suntem cântarea dragostei după care a însetat tăcerea dragostei Tale.” (Almanah „Iisus Biruitorul”, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu 2001, p.57).
În Icoana Iubirii chipul Domnului suntem noi întru asemănare cu Dumnezeu, chipul ucenicului întru asemănarea Părintelui spiritual, chipul ei întru asemănarea celuilalt si chipul celuilalt întru asemănarea ei.

Viata omului trebuie să fie o Icoană a identitătii Dragostei, a Mirelui Iubirii. Marele duhovnic al României Părintele Arsenie Papacioc povesteste o întâmplare din Pateric: „Un crestin cu viată bună a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a fost întrebat: <> Îngrijorat, foarte îngrijorat, s-a frământat el: „Care ar putea fi motivul pentru care nu mi-a deschis?” Si frământându-se a intrat într-o smerenie autentică, profundă si s-a dus din nou si a bătut la usă. <> „Tu esti” a răspuns de astă dată românul. Mântuitorul Iisus i-a răspuns: „Dacă tu esti Eu, intră!” Smerenia si dragostea îl adusese pe crestin la aceeasi identitate. (Ne vorbeste Părintele Arsenie, vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 84).

În perioada vedică de aur, mirii trebuiau să ajungă la aceeasi identitate. De fapt este Regula de Aur pentru toti mirii care trăiesc dragostea întru Domnul Iubirii.
Se spune că în noaptea nuntii, mirele merge si bate la usa alesei sale: „Cine-i acolo întreabă mireasa? Eu iubitul tău, se aude un glas tremurat.” După care liniste, nu se mai aude nimic. Transpirat mirele bate din nou, dar mai timid ca prima dată: „Cine este acolo? vine întrebarea de dincolo de usă. Eu, iubit-o, eu, acelas eu... Si continuă asa până dimineata. Epuizat, consternat si descumpănit se prăbuseste pe pragul usii. Dar în urma lovirii are o revelatie. Se ridică si bate categoric: Cine-i acolo ? vine întrebarea fiintei epuizate de dincolo. „Tu” răsună răspunsul voios de astă dată. Si mireasa radioasă îi strigă: „Atunci intră!”

Păsirea în universul însorit al Dragostei, coincide cu reflexele unei înfloritoare mirări ale fiorului incandescent: „Ce bine că esti, ce mirare că sunt...” Comentând cugetarea regretatului poet prahovean Nichita Stănescu, Părintele basarabean Savatie Bastovoi, crede că „este una din cele mai frumoase si mai adânci declaratii de dragoste, pentru că în ea, cu discretie dumnezeiască, asistă Însusi Dumnezeu, izvorul mirării nesfârsite. Ce mirare că sunt, ce mirare că esti...Ce bine că suntem!” (Între Freud si Hristos, Cathisma, Bucuresti, 2008, p.62).

Dragostea este sentimentul divin, ca un soare în relief ce inundă cu lumina sa zarea îmbujorată a mirării noastre. În fiorul lui plutim în hora unor fluturi de sidef pe linistea timpului ce surâde florii de salcâm. Cugetările adânci împletesc cununa de trandafiri a firii, care respiră imaculat farmecul atât de sfânt al uimirii, asezându-ne tâmplă lângă tâmplă. Inimile cântă ca un zefir pe luncă învăluind divinul rapsod în epopeea unui parfum de roze. Nepretuita trăire, scrisă cu cuvinte de aur în chemarea si simtirea rostită de dor se păstrează în cuvintele sfinte sculptate într-o apoteoză de taină. Tăcerea ce ne învăluie cu sfiiciunea de fecioară ne cerne-n petalele de lumină ale azurului ce dă buzna peste fioruri. Curcubeul gândurilor culege nectarul unui sobor de stele ce se lasă lin peste îmbrătisările serii. Soaptele lor trezesc florile de salcâm aprinse-n mireasma clopotelor ce bat de Vecernie. Vântul serii suspină alb în culcusul împletit printre ramuri. Din iarbă se resfiră un dulce miros de smirnă din frăgezimea florilor ce surâd, înzăpezindu-ne clipele duioase. Pe bolta cerească se croieste aidoma ca un strai de mare pret urmele pasilor lor în iconografice aureole. Fiorul arde în ei si-n toate celelalte ca niste revărsări de foc. Din pieptul vesniciei hohotele sonore aclamă rapsodia nocturnă a inimilor-floare care se-aduc prinos. În fosnetul tainic al zorilor zborul rugii lor se-ncinge într-o sublimă cântare.

Râvna trăirii în Dorul crestin se asează pe nemărginita bucurie a credintei, a curajului ce dă unitate în dragostea crestină, căci credinta noastră este iubire. Dragostea este sentiment si suspin de trăsărire crestină în care se aprinde scânteia divină. Făptura se înaltă heruvimic până se transfigurează într-o canonisire a frumosului, căci spunea Sfântul Ilie Miniat: „Sufletul omului nu-si poate întinde aripile aici pe pământ dacă nu se simte înconjurat de iubire, vesnicie si nemărginire.”

Asadar, pentru cine poate să iubească există o infinitate de motive, pentru cine nu vrea nu există nici unul. Dragostea te asează într-o împlinire duhovnicească cu un chip curat, senin, blând, cu ochi de lumină îngerească. În Dragoste doar suferinta este vrednică de bucuria iubirii. De aceea trebuie să iubim permanent, să iubim mult si să iubim frumos, făcând din suflet altarul iubirii tuturor alesilor.

Atotcreatorului, Răscumpărătorului si Sfintitorului a toate Li se cuvin roadele tuturor lucrurilor, dar mai întâi si mai presus de toate Li se cuvin toate roadele Iubirii neîncetate. Inima trebuie învesmântată permanent în frumusete, căci din ea tâsneste Dragostea. Dragostea trebuie să rămână într-o definitivă statornicie, căpătând cinstea fără de asemănare de a sluji iubirii, dăruindu-se tainelor si întelesurilor prea frumoase. Si totusi, Dragostea divină nu poate fi decât ortodoxă.

Închei prima parte a acestui poem al Frumusetii Dragostei crestine, cu una dintre cele mai sublime poezii ale celei mai mari poete isihaste Maica Teodosia-Zorica Latcu, o creatoare de geniu împlinită într-o suferintă deplină de mucenică pătimitoare: „Te port în suflet, ca pe-un vas de pret,/ca pe-o comoară-nchisă cu peceti,/Te port în trup, în sânii albi si grei,/cum poartă rodia sământa ei./Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,/un cântec vechi, cu crai din Răsărit./Si port la gât, nepretuit sirag,/strânsoarea cald-a bratului tău drag./Te port în mine tainic, ca pe-un vis,/în cer înalt de noapte te-am închis./Te port, lumină rumenă de zori,/cum poartă florile mireasma lor./Te port pe buze, ca pe-un fagur plin./o poamă aurită de smochin,/Te port în brate, horbote subtiri,/mănunchi legat cu grijă, fir cu fir./Cum poartă floarea rodul de cais,/adânc Te port în trupul meu si-n vis.” (Te port în mine )







Gheorghe Constantin Nistoroiu    8/18/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian