Adevărul comunist si capitalist
Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagărul ortodoxo-comunist decreta adevărul si pentru că acesta să nu fie pus la îndoială închidea granitele si dacă cineva avea îndoieli... avea dificultăti. Minciuna marxist-leninista a libertătii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de către om era însă atât de evidentă, ca nimeni nu credea în propagada oficială.
În capitalism adevărul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreabă: „Ce-i adevărul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar dacă un sărman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta rămâne numai al său personal. Adevărul maselor largi populare, care se bucura de audientă si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevărat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevărul. Trei săptămâni de campanie de presă si prostimea cunoaste adevărul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fără întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorică din antichitate nu era axată pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se mărginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea să convingă neîncetat. Ea trebuie să pună opinia publică fără încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o fortă financiară mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare fortă în spatiul public. În acest moment steaua polară a opiniei publice se modifică, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevăr si ca si când s-ar trezi dintr-o dată din somn.“ (Prăbusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)
Asa s-a întâmplat de exemplu din România după actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si după actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzător că tranzitia este organizată si implementată de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul după 1944 si capitalismul după 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV până la moarte. Asta fără a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevărului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimbă numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantată celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însă se confrunta două forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevăr si căutarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot trăii în afara adevărului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materială).
Care-i adevărul istoric?
Pentru împăratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciună, asupra căreia ne-am înteles”... în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupă România. Tara e dezmembrată si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlăturat si se impun chirilicele, o nouă limbă si istorie. După retragerea rusilor, Ceausescu înlătură kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirmă că în Moldova, tară românească, se vorbeste aceiasi limbă latină. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protestează pentru că Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostintă de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinău, Budapesta, Bucuresti încă nu s-au înteles asupra adevărului.
Care-i acela?
În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupidă doctrină marxist-leninistă cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culminează cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismăneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Băsescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA născocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dictează. Evreii respectă istoria, Holocaustul e sacralizat.
Germania trebuia distrusă în războiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau să supravietuiască din cultivarea cartofilor, fără industrie, universitătii, săli de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despărtiti de Cortina de Fier, istorii care se băteau cap în cap. Prăbusirea Lagăr-ului permite reunificarea, istoria este încă nesigură, fratele din USA, evreii monitorizează. Cine nu-i conform, la puscărie. Marina Germană patrulează în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germană?
Care-i adevărul istoric?
Sunt făcuti oamenii să-l afle? De la Mircea Eliade stim că religiile asa zis „primitive” văd si interpretează realitatea prin mituri. Realitatea confirmă mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adresează oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Său. Vechiul si Noul Testament.
Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitătii rationale” periferizează credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închină „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credintă”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însă noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tările dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…
Prof. Dr. Viorel ROMAN
Akademischer Rat a.D.
Bremen, Germania
|
Viorel Roman 8/5/2011 |
Contact: |
|
|
