70 de ani de la declansarea războiului de eliberare a Basarabiei si Bucovinei
1.Pregătirile lui I. V.Stalin pentru realizarea Republicii Sovietice Mondiale
După colectivizarea fortată, exterminarea culacilor, înfometarea ucrainienilor, deportarea populatiei neruse, militarizarea industriei, epurarea aparatului represiv etc., I. V. Stalin a demarat, în secret, mobilizarea fortelor armate la granita de vest, pentru a ocupa Europa, începând cu: Polonia, Filanda, Estonia, Lituania, Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Hertei etc.
Pentru a-si subordona neconditionat structurile de putere în vederea realizării Republicii Sovietice Mondiale, cu capitala la Moscova, dictatorul din Kremlin, în timpul Marii Terori, a ordonat asasinarea a 700.000 de persoane, între care s–au numărat si circa 38.000 activisti ai PCUS si ofiteri, consinderându-i pe toti conspiratori antisovietici si spioni germani .
Lichidarea cadrelor PCUS, NKVD si ale Armatei Rosii urmărea să-i “elimine pe cei care dau semn de slăbiciune, de omenie si să-i promoveze pe cei care aplică nemilos ordinele; această punere la încercare destul de specială permitea construirea unui partid format din criminali înrăiti, gata de orice pentru a-l satisface pe Conducător” , asa cum erau cei din Comintern.
O altă etapă a plaului secret stalinist de a cuceri lumea s-au conturat evident odată cu încheierea oficială a tratatului Ribentrop-Molotov. La cererea părtii sovietice, a fost semnat si un Protocol secret, ce împărtea sferele de influentă între cele doua puteri imperialiste. URSS prelua Europa Centrală si de Sud-Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră, plus Finlanda, Estonia si Letonia. Germania revendica Lituania si orasul Vilnius. Polonia si-au impartit-o urmând linia râurilor Narev, Vistula si San.
La punctul 3 al protocolului, Germania îsi manifestă "dezinteresul politic total pentru aceste regiuni", iar sovieticii solicitau Basarabia.
Agresiunea nazisto-comunistă a demarat aproape simultan. Pe frontul de vest, la 1 septembrie 1939, invazia hitleristă a pornit de la Gdansk spre Varsovia si, la 17 septembrie 1939, pe frontul de est, Armata Rosie a invadat cealaltă parte a teritoriului suveran al Poloniei interbelice, înaintând până în apropierea capitalei statului cotropit.
Numai operatiunile de dezmembrare a statului aflat între cei doi agresori imperialisti a costat viata a sase milioane de polonezi, între care se numără elita armatei exterminată la Katin de sovietici, a intelectualitătii si circa trei milioane de polonezi, evrei, tigani, handicapati, homosexuali etc. etc.
Pentru realizarea Republicii Sovietice Mondiale, la Kremilin, în secret, au fost întocmite numeroase planuri expansionist cu mult înainte declanșării celui de al doilea măcel mondial. Ocuparea Europei de Est, a Basarabiei si Bucovinei, a Tinutului Hertei a fost pregăită de Stalin cu minutie. Primului esalon de atac a fost amplasat cu mult timp înainte de izbucnirea celui de al doilea Răzoi Mondial, în districtele militare de la granita de Vest a Uniunii Sovietice. Acestă forță ofensivă era alcătuit din: 190 divizii, cu un efectiv de 3.289.851 soldati, dotate cu: 59.787 piese de artilerie, 15.687 tancuri si tunuri de asalt, 10.743 avioane etc.
În acest scop, la 21 iunie 1940, seful Directiei Politice a Regiunilor Militare Odessa si Kiev, a ordonat ca Basarabia "să fie smulsă din mâinile tâlharesti ale României boieresti".
În vederea demarării conflictului armat proiectat de Stalin, comandamentul militar amintit, mai preciza si următoarele obiective tactico-strategice pe care invadatorii urmau să le aplice:
"- rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) si, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Rosii sa obtină, în cel mai scurt timp si cu cele mai mici pierderi, victoria deplină” .
În iunie 1940, în urma ultimatumurilor date României, sovieticii au ocupat nu numai Basarabia si Bucovina de Nord, ci si tinutul Hertei, iar după ce puterile Axei aflate în conflict cu Aliatii se se vor fi epuizat prin distrugere reciprocă, Stalin intentiona să continuie expansiunea armată spre a le ocupa si transforma în republici unionale.
De remarcat este faptul că, în aceste momente evreii cominternisti din Basarabia, pe care prozatorul eseist Norman Manea, într-un recent interviu dat la Deutsche Welle, îi numea prosti, conform ordinelor primate, au contribuit eficient la demoralizarea armatei române pentru ca sovieticii să obtină “cu cele mai mici pierderi, victoria deplină” ordonată de Stalin.
Un participant la evenimente surprinde acest moment istoric, astfel:
“La năvălirea barbarilor bolsevici, în iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai să scape de furia celor cu care convietuirserăm pâna atunci pasnic.
S-au repezit ca niste fiare, în special asupra armatei române ce se retrăgea în debandadă. Le aruncau soldatilor în cap cu oale de apă ferbinte, sau cu oale de noapte pline de continut. Le tăiau epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca sa râda mai copios de ei. Pe ofiteri, de obicei, îi omorau.
Rusii, vreau să zic ostasii rusi, nu interveneu, ci se uitau si râdeau cu poftă. Atacau convoaiele de refugiati si le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau cărutele si-si băteau joc de ei.
Acestia erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună si nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 pâna in 1940 am trăit in Basarabia si stiam foarte bine cum au dus-o” .
În calitate de contemporan cu aceste evenimente, cunosc si cazuri, când, unele convoaie cu refugiati basarabeni, fiind atacate de cominternisti, au ripostat. Jandarmii ce le însoteau au deschis focul, în aer, cu armamentul din dotare si au intimidat pe atacatorii jefuitori, putând astfel trece teferi în dreapta Prutului.
Cele povestite cu menajamente de refugiatul nonagenarul basarabean Ovidiu Creangă s-au întâmplat întocmai. Refugiatii, soldati si civili, femei si copii, aflati în trenurile ce-i duceau în România erau foarte furiosi pe evreii cominternisti, iar pe cei câtiva, ce se aflau printre dânsii, i-au aruncat din mersul trenului. Când s-a întâmplat ca unul dintre ei să nege că este evreu, i-au dat pantalonii jos, pentru a vedea dacă e “tăiat împrejur”.
2.Preîntâmpiarea agrsiunii sovietice
Având în vedere evenimentele internationale contorsionate ale momentului istorc pus în discutie, generalul Ion Antonescu, pentru a preîntâmpina agresiunea programată de imperialismul rosu în vederea înfăptuirii Republicii Sovietice Mondiale cu capital la Moscova, a luat numerose măsuri de apărare a ceea ce mai rămăsese din România Mare.
Încă din octombrie - noiembrie 1940, s-au dislocat numeroase unităti militare, punându-le de strajă de la Cernăuti până la Galati, pe partea dreaptă a Prutului, de-a lungul noii granite cu Uniunea Sovietică.
Pentru început, vizavi de satul Tiganca, în Cârja, a fost adus, un regiment de infanterie din Oltenia, ce-si avea popota ofiterilor în casa noastră. Pe acelas aliniament, în diverse puncte strategice, printre reginentele românesiti au fost intercalate divizii germane, iar din mai 1941, în clădirea Liceului “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a fost instalat unul din muliplele centre de comandă ale fortelor armate nemtesti. Populatia de pe granita a fost evacuată cu trei săptămâni înainte de izbucnirea ostilitătilor.
Desi, sovieticii aveau masate la frontiera de vest 190 divizii si echipament militar superior cantitativ celui german, la 22 iunie 1941, orele 4:45 dimineața, forțele Axei au atăcat, simultan URSS-ul. Marșul ucigător antisovietic, cu numele de cod Operatiunea Barbarossa (Unternehmen Barbarossa), a început pe un aliniament considerabil, de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Numai în câteva săptămâni, germanii, impreună cu aliații, au incercuit si distrus cea mai mare parte a unităților cantonate de Stalin pe granița de vest a US și o uriașă cantitate de armament pregătit pentru a invada Europa Apuseană.
În acest moment istoric, comandantul Armatei Române, generalul Ion Antonescu, a dat următorul Ordin de zi:
“OSTASI,
Vă ordon: treceti Prutul! Zdrobiti vrăjmasii din răsarit si miazănoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reîmpliniti în trupul tării glia străbună a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre. [...]
Să luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a căminurilor batjocorite de păgani cotropitori.
Să luptati pentru a ne răzbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.
OSTASI, Izbanda va fi a noastră. La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!".
Pe o ploaie torentială, trupele române, alături de cele germane, au declansat ofensiva de eliberare a Basarabiei, Bucovinei si Tinutului Herței, iar duminică, după un preludiu emotionant de dangăte de clopote, Radio România a difuzat o liturghie de la Catedrala din Chisinău.
Bucuria noastră a fost mare. Ascultătorii au crezut că Chisinăul a fost eliberat, însă, în următoarele zile, audiind buletinele de stiri, am constatat că frontul român abia dacă făcuseră câteva capete de pod peste Prut, iar Chișinăul a fost eliberat abia la 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german.
Atunci ne-am dat seama că emisiunea transmisă de Radio România a fost o reluare înregistrată a unei slujbe oficiată în Catedrala Metropolitană din Chisinău înainte ca Basarabia să fi fost ocupată de sovietici .
Capetele de pod realizate peste Prut , de primele esaloane ale înaintării românesti, erau tinute sub foc continu de numeroasele unităti sovietice, plasate de-a lungul dealurilor de pe aliniamentul Cania, Stroesti, Tiganca, Gheltosu, Gotesit, Satul Nou, având sub observatie întreaga vale a Prutului.
Pe când românii încercau să lărgească capetele de pod, realizat la Fălciu si Bogdămesti, sovieticilor, adăpostiti în transeele de pe dealurile ce mergeau paralel cu râul de granită, îi stopau cu un foc ucigător, deschis cu armamentul de infanterie si artilerie. Din acestă cauză înaintarea trupelor române, din sectorul Tiganca, a fost tintuită pe loc aproape o lună, în timp ce pe flancurile de nord si de sud, ofensiva trupelor germano-române se apropiase de Nistru.
Prin sintagma Bătălia de la Tiganca “se întelege ansamblul luptelor grele date de Corpul 5 Armata Română în intervalul de la 22 iunie pana la 16 iulie, cu partea culminantă între 4 si 12 iulie, pentru fortarea liniei Prutului în sectorul Fălciu-Bogdănesti si cucerirea zonei fortificate de pe malul opus al râului, cu centrul tactic în satul Tiganca. (...)
Sectorul era bine apărat de rusi; probabil că în planul strategiei sovietice aici era proiectatul ax de pătrundere în Moldova. Configuratia geografică a regiunii de atac era nefavorabilă pentru români.(...)
Tot sectorul rus era împânzit de linii de rezistentă, alcatuind un sistem de întărituri de tipul asa-numitelor «cazemate improvizate» sau «adăposturi întărite».
Avantajul asezării strategice a sovieticilor era amplificat de caracterul mlăstinos al luncii Prutului, care îngreuna foarte mult deplasarea în teren a trupelor române" .
Unul dintre participanti îsi amintea de acest moment:
“În dimineata zilei de 22 iunie 1941, echipele de voluntari din Regimentul "Mihai Viteazul" au atacat prin surprindere podul din fata Fălciului, au traversat apa Prutului - unii înot, altii în bărci - si au început atacul pozitiilor sovietice fortificate din luncă si de pe înăltimile vecine, în mijlocul vijeliei de tunuri si de branduri.
Un alt batalion de asalt a atacat podul de cale ferată de la Bogdănesti, cucerindu-l.
Sprijiniti acum pe cele două capete de pod de la Fălciu si Bogdănesti, ostasii au început lupta cea mai grea.
Înglodati în apa si noroiul mlastinilor din luncă, strecurându-se prin focul armelor, mitralierelor si artileriei dusmane de pe pozitiile dominante de la conacul Valienatos si de pe dealurile Cania si Epureni, luptătorii căutau să ajungă în apropierea cazematelor, spre a le aduce la tăcere prin dibace aruncări de grenade.
Luptele în această zonă inundată au tinut mai multe zile, în care timp soldati si infanteristi ai formatiunilor de atac erau nevoiti să stea în băltile cu fundul mâlos, pline de stuful care le împiedica vederea si miscările inamicului si de lipitorile care le sugeau sângele, expusi focului inamic…” .
In acest momnt, cruzimea sovietica a depăsit orice imaginatie. "La 27 iunie, compania locotenentului Stefan Luncasu executase o incursiune la est de Prut, în zona localitătii Hănăseni (circa 10 km sud de Leova). Compania a intrat într-o ambuscadă si toti ostasii, chiar cei răniti au fost ucisi până la unul.
Comandantului companiei i s-a retezat capul, care a fost înfipt în baioneta unei arme asezată vertical, cu patul îngropat în pământ. Capul nefericitului ofiter a fost îndreptat cu fata spre noi, inamicul vrând prin aceasta să ne înfricoseze…" .
Atacul preventiv, declansat prin surprindere, a derutat pe adversari, iar dictatorului din Kremlin nu i-a venit să creadă că intentiile de a cuceri Europa după ce fortele aflate în conflict se vor epuiza, prin distrugere reciprocă, i-au fost descoperite.
“Stalin i-a înselat întotdeauna pe toti dusmanii săi si le-a aplicat, prin surprindere, lovituri mortale. Si iată, că pentru prima oară în viată, chiar când e vorba de cauza lui fundamentală, cineva i-a ghicit planul si a lovit primul si totul s-a prăbusit" .
Trecerea Prutului si împingerea rusilor către Nistru au costat scump. A fost cea mai mare jertfă a Armatei Române. "Se trăgea nebuneste. Soldatii cădeau ca secerati. Apa Prutului era rosie de atâta sânge. La mici distante, pe Prut se formaseră poduri din trupurile ostasilor români împuscati de sovietici. Pentru că era în mijlocul verii, aerul din împrejurimi era îmbâcsit cu putoare de cadavre..." .
S-a estimat că, în această confruntare armată, românii au dat un tribut de 24.396 de morti, răniti si dispăruti . La Tiganca au fost decimate peste cinsprezece regimente de infanterie, vânători, artilerie, batalioane de genisti, jandarmi etc., din care amintim: Regimentul 6 “Mihai Vitezul”, Regimentul 2/9 vânători gardă, din Divizia L gardă, Regimentul 12 Dorobanti, “Dimitrie Cantemir” din Bârlad, unde si-a găsit moartea si comandantul lui, colonelul Gheorghe Niculescu, Regimentul de Artilerie Grea din Bârlad, Regimentul “Siretul” din Galati, Regimentul 8 Călărasi, Regimentul 5 Pionieri, Flotila 1 Vânătoare, Compania 40 Anticar etc.
Numai în Cimitirul militar de campanie, situat pe platoul de lîngă satul Tiganca, la trei kilometri în stânga Prutului, au fost înhumati, în nouă gropi comune, peste o mie de soldati, subofiteri si ofiteri ai Armatei Române, fără a mai tine seama de existenta a peste 25 de cimitire de campanie, [precum cele de la Cania, cu 938 de morti, Dealul Epureni – Tiganca, cu 1.020 de morti], sau de.cei sfârtecati de proiectilele artileriei sovietice si înghititi de apele băltilor deoparte si de alta a Prutului, pe când încercau să debarce în alte puncte, si de cei decedati în diverse spitale de campanie din spatele frontului: Murgeni, Bârlad etc.
Abia după 16 iulie 1941, ostasii români au reusit să-i disloce pe combatantii sovietici si să înceapă lupta de urmărire a ocupantilor Basarabiei. În urma acestor confruntări armate sângeroase, Regimental 6 Mihai Vitezul a fost decimat si demoralizat, deoarece pierduse un număr important din combatanti, iar preotul regimentului fusese rănit.
Colonelul confesor Vasile Leu, cel de al nouălea urmas al lui Mihai Leu blagocinul, popă de tabără a lui Stefan cel Mare, văzând situatia critică în care se aflau ostasii de pe frontul de la Tiganca, a cerut, “din proprie initiativă” , permisiunea, desi nu intra în atributiile sale regulamentare, să lupte alături de ceea ce mai rămăsese din Regimental 6 Mihai Vitezul, după cum singur declara tortionarilor în interogatoriul din 21 ianuarie 1954:
“După ce am trecut Prutul, pe urma frontului de la Tiganca, am trecut la regimentul 6 Mihai Viteazul, de pe linia I, întrucât fusese rănit preotul regimentului” , fapte pentru care colonelul confesor Vasile Leu, a fost distins de Patriarhul Bisericii Ortodoxă Autocefală Română, cu crucea Ordinului Miron Cristea pentru participarea nesovăelnică la Războiul Sfânt , Statul si Armata Română i-a răsplătit jertfa de sânge de pe câmpul de luptă cu: Ordinul Mihai Viteazul, Coroana României, Steaua României, Serviciul Credincios cu spade si Medalia războiului din răsărit, iar Comandamentul Armatei Germane de pe Frontul de Est l-a recompensat, pentru aceleasi acte de eroism, cu Crucea de Fier.
Prin toate actiunile întreprinse pe frontul antisovietic, preotul militar, Vasile Leu, ca majoritatea contemporanilor săi, printre care se numărau si cei din familia lui Marin Preda , avea convingerea că România se angajase într-un război drept, de eliberare a tinuturilor românesti cotropite de Uniunea Sovietică, iar ordinul dat de generalul Ion Antonescu era pe deplin justificat, deoarece Stalin încălcase, prin ocuparea tinuturilor românesti, “normele imperative ale dreptului international, de la acea dată, cu privire la integritatea teritorială a statelor, respectiv art. 10 din Pactul Societătii Natiunilor” , după cum se stipulează în deliberarea recentă, emisă de judecătorii Curtii de Apel din Bucuresti, în urma verdictului prin care maresalul Ion Antonescu este reabilitat partial.
Îndată după străpungerea frontului sovietic, evacuatii, între care se afla si autorul acestui studiu, reîntorcându-se în satele de pe linia întâi, au descoperit si alte victime ale războiului de eliberare a Basarabiei si Bucovinei neînhumate încă.
Din adâncurile sutelor de hectate de apă, de pe ambele maluri ale Prutului, cârjănii au adunat numeroase cadavre de ostasi ce pluteau umflate prin stufărisul întinderii albastre.
La sfârsitul lui iulie si începutul lui august 1941, pe când pescuiam, alături de prada căutată, adesea am aflat, în matita năvodului si fragmente de trupuri umane sfârtecate de tirul de artilerie, care, între timp, deveniseră o hrană predilectă a pestilor răpitori.
Nu voi uita niciodată un picior încăltat cu un bocanc soldătesc fabricat de Mociornita, pe care l-am “pescuit” din adâncuri sau de stiuca în pântecul căreia mama, Elena Leu, a găsit un deget uman cu inel cu tot.
După 1944, reprezentantii ocupantilor sovietici, pentru a spăla creerele si pentru a produce confuzii în mintea generatiilor, au deturnat semnificatia acestor jertfe si de mai bine de 60 de ani, în scoală si în presă, acest act eroic a fost categorisit ca fiind “război de jaf si cotropire a URSS”, iar Cimitirul Militar de la Tiganca a fost sters de pe fata pământului. Crucile de beton le-au pus la baza unor clădiri ale sovhozului, iar deasupra cimitirului, după ce l-au arat, au improvizat anexe zootehnice si târla unei stâni si în apropierea fostului Cimitir Militar rusii au ridicat un monument al ostasului sovietic, unde erau dusi, în pelerinaj, pionierii si comsomolistii. Adevărul rămânând doar în memoria localnicilor si a putinilor participanti la evenimentele istorice care au mai supravetuit.
Abia după 65 de ani, la 1 iunie 2006, când basarabenii, au sărbătorit Înăltarea Domnului, ce coincidea cu Ziua Eroilor în România Mare, în prezenta regelui Mihai I si cu binecuvântarea mitropolitului Basarabiei, IPS Petru, a fost reabilitat locul de înhumare a eroilor neamului.
Astfel, vechiului cimitir militar, desfiintat de rău voitori si nepăsători, a devenit, în circumstantele actuale, sanctuar de reculegere în memoria celor peste 624.000 de ostasi ai Armatei Române, căzuti în Războiul Antisovietic pentru tară si neam.
Sperăm să fie de bun augur această formă discretă de afirmare si recunoastere a Adevărului istoric, contestat, anatemizat sau neglijat de politica imperialismului megies, de politia politică autohtonă, de scoala si presa din Romania ultimilor 70 de ani.
În timp ce Adunarea Parlamentara a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE), condamnă atât nazismul, cât si stalinismul pentru că a initiat si extins sistemul crimelor în masă, al genocidului al epurărilor etnice si au declansat cel de al II-lea Război Mondial, ce s-a soldat cu peste 70 de milioane de morti si răniti, [aproximativ 3% din populația mondială], continuatorii politicii sovieto-taristă nu renuntă la înfruntările practicate în timpul Războiului Rece.
Presedintele rus, Dimitrie Medvedev, critică cu vehementă nu numai pe vecinii care au fost victimele ocupatiei militare si opresive ale Uniunii Sovietice, ci si rezolutia adoptată, în iulie, de OSCE, care a condamnat atât nazismul, cât si stalinismul.
În recentul său discurs prilejuit de împlinirea a 70 de ani de la izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale, Medvedev se ridică împotriva acestei rezolutii deoarece face Germania nazistă si Uniunea Sovietică "responsabile, în egală măsură, pentru al Doilea Război Mondial" si consideră această afirmatie ca fiind “o minciună sfruntată”, când, de fapt, e o realitate istorică incontestabilă.
Visul de mondializare a defunctei puteri sovieto-taristă, de extendere a ”sferelor de influentă”, încă nu s-a stins, deși, în acest scop, numai în cel de al doilea Război Mondial, au fost sacrificate de Stalin 27 de milioane de vieti din întreaga Uniune Sovietică, iar o mare parte din Europa a fost transformată în ruine. Între cei 27 de milioane se numără și numeroșii prizoneri care au fost împușcați, la întoarcerea în URSS, pentru că s-au lăsat prinși de inamic.
Putin se vrea tar de facto, iar Dumitru Medvedev neagă adevăruri istorice incontestabile. Din aceste cauze, Rusia contemporană, desi nu mai are forta imperiului colonial de odinioară, promovează o politică suspicioasă, coercidivă, arogantă, manifestată prin amenintări directe si construiri de noi baze militare, initiate de generali bătrâni cu mentalităti anacronice.
[Paul Leu, 70 de ani de la începerea războiului de eliberare a Basarabiei si Bucovinei, Conferintă sustinută la 13 iulie 2011, în fata românilor de pretutindeni adunati cu prilejul Săptămânii Internaționale de Cultură a Câmpului Românesc, din Hamilton, Ontario, Canada].
Paul Leu / Kenmore, Washington
|
Paul Leu 7/18/2011 |
Contact: |
|
|
