Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Aron Cotrus (1891 - 1961)

Originalitatea versurilor lui Aron Cotrus este prima caracteristică sustinută de cvasitotalitatea criticilor literari. Cunoasterea operei sale poetice e îngreunată de faptul că aceasta n-a fost editată în totalitatea ei, iar cea care a avut norocul să fie tipărită, a fost eliminată, într-o vreme, din biblioteci. O explicatie, în acest sens, ar fi si faptul că Aron Cotrus a fost, începând din 1929, atasat de presă la ambasadele noastre din Varsovia, Roma, Madrid, Lisabona, iar în tară nu s-a mai întors până la sfârsitul vietii sale.
x x
Aron Cotrus s-a născut la 2 ianuarie 1891 în Hasag (astăzi comuna Loamnes), judetul Alba, fiind al doilea copil al familiei preotului Aron si Ana (născută Isailă) Cotrus. Urmează scoala primară în satul natal, apoi în comuna Lupi, unde va fi parohia tatălui său. Locul natal va fi evocat în poezia Satul meu:

“Acolo, copil, mă suiam pe deal,
să văd departe muntii,
muntii vineti ai Sibiului.

Acolo am auzit, pentru întâia dată, vorba Ardeal,
de la mama si de la tata ...
Acolo m-a alungat din leagăn un frate mai mic,
pe al cărui cosciug de brad, cât o jucărie,
eu am aruncat întâiul brus de tărână,
într-un tintirim cu pruni multi,
tintirim verde, pe care l-am văzut, de-atâtea ori, în vis,
la Blaj si la Brasov,
la Arad si la Viena,
la Sulmona si la Padova,
la Roma si la Varsovia,
si aici, la Madrid,
si pe care îl voi mai vedea, poate într-o bună zi
în tara mea descătusată
si în Alba-Iulia, care m-a văzut în ziua când Aurel Vlaicu
îsi deschidea aripile spre cer;
si în Clujul, care m-a văzut, în floarea anilor,
trecând cu ochii aprinsi, pe ulitele lui,
si în Bucurestii cântecului nostru de mâine
si în Bucurestii întoarcerii noastre la vatră ...
Cu toată tainica putere a pământului lui,
mă cheamă de pe drumuri străine, mă cheamă satul meu,
mă cheamă să dorm,
să dorm crestineste până la plinirea vremii,
acolo, undeva,
în acelasi pământ,

unde îsi dorm somnul mortii străbunii mei
si mama si tata
si frătiorul
pe cosciugul căruia
eu am aruncat întâiul brus de tărână,
în tintirimul cu pruni multi,
sub poala dealului, de pe culmea căruia,
- copil fermecat, - mă uitam să văd în depărtare,
muntii, muntii vineti ai Sibiului ... 1

Aron Cotrus îsi petrece copilăria în atmosfera sfârsitului de secol XIX, plină de încordare, când Transilvania era sub asuprirea Imperiului Austro-Ungar, când libertatea, independenta si unitatea noastră natională erau doar vise si sperante. Gândul poetului se oprea la locul natal care i-a legănat copilăria, el exclamând mai târziu:

Cu locurile acestea mă cunosc asa demult,
De când, copil, nu cunosteam decât o singură primejdie:
Câinii păcurarilor ..
.
Cresteau atunci pe-aicea ierburi de mătase
_______________________________________________
1.Aron Cotrus,Poezii, vol.II, Ed.de Vest, Timisoara, 1991, p. 402 - 403

Parcă anume pentru piciorusele-mi desculte .
Cunosteam copacii de pe câmpuri ca pe niste frati
Drumurile îsi dădeau pietrisul la o parte,
Când treceam,
Parcă din pământ ocrotitori străbuni le-ar fi trimis porunci,
Nisipuri moi s-astearnă-n lung si-n lat,

Strănepotul lor hoinar să nu-si însângere picioarele.
Cu locurile-acestea mă cunosc asa de mult,
Când rătăcesc pe ele,
Parcă mă-ntâlnesc cu mine însumi
Pe câmpiile copilăriei mele ... 2

În 1903 Aron Cotrus era elev al Liceului „Sf. Vasile” din Blaj. Patru ani mai târziu va colabora cu poezii la „Revista politică si literară” din Blaj. Colaborează apoi la „Ramuri” (Craiova) cu poezia Tisa, pentru care fapt e transferat la Liceul „Andrei Saguna” din Brasov, întrucât versurile sale sunt prea îndrăznete pentru acel timp. Tânărul poet dă glas revoltei, prevestind o vreme când va fi înfăptuită dreptatea:

Ursită în lume ai fost Tisă, să fereci în strune de valuri
_________________________________________________
2. Aron Cotrus, Cu locurile-acestea mă cunosc ..., manuscris autograf aflat la Biblioteca Centrală Universitară “M. Eminescu”, Iasi, Arh. 244-35.





Jelirea nădejdilor, străbătându-te în maluri,
Accentele grele de zbucium din iarna durerilor noastre
Le mesteci în lacrimi de jale-n povestea de valuri albastre.
..............................................................................................................................................................

Si codrii si Crisuri si Murăs plâng zbuciumul nostru de jale,
Iar Oltul, haiducul sălbatec, stânci grele de munte prăvale,
Pe Iancu-l deplâng muntii frătânii si vulturii zbor către ceriuri,
Din lupta nădejdilor multe, din leagănul multelor misteriuri.
..............................................................................................................................................................

La ropotul jalnic de ape, în inimi se zbate durerea
Si lacrimi ne udă pănântul, ne-nconjură mută tăcerea,
Ne lasi tu iubită, în lanturi, ne lasi tu iubită să plângem!
Să fierbem în ură durerea si jalea în plâns să ne-o strângem!

Aproape-i doar vremea dorită, când, Tisă, vei fi tu a noastră,
Când fulgere-aprinse de tunuri închide-vor zarea albastră,
Când cornul de luptă suna-va, când mortii vor umple pământul,
Când ruga din urmă a noastră prin ceriuri purta-va cuvântul.

Sub tunete grele si fulger, revoltă-ti a apelor oaste,
Căci urlă-n adâncuri pământul si-n gemete codrii pe coaste,
Războinic voinicii pe vale s-alerge cu armele-n mână
Si-n urmă tăria dreptătii, pe toate să fie stăpână !3

În anii următori, tânărul poet va publica versuri în „Luceafărul” (Sibiu), „Românul” (Arad), iar în 1911 îi apare primul volum de Poezii, la Orăstie, Tipografia Nouă, I. Mota, 88 p. Fără să-si întrerupă colaborarea la „Românul”, între 1911-1913, Aron Cotrus este student la Viena, dar va purta în suflet Blajul, Orasul copilăriei:

Când trec arare prin orasul ăsta somnoros si linistit
În care am copilărit,
___________________________________________
3. Aron Cotrus, Tisa, vol. Poezii, Ed. De Vest, Timisoara, 1991, p. 81-82


Duiosii adânci-adânci mă-ncearcă ...
Si orice bătrânească - ori nouă casă, parcă,
Se uită lung,
Cu ochii plânsi de geamuri lucii după mine ...
O, toate mă cunosc aici asa de bine! ...

În toate-am îngropat un vis, un dar, un gând ...
Copacii de pe margine de drum, pe cari eu i-am văzut crescând
Când înflorea
Copilăria mea,
Se uită dusi, mă recunosc abia,
Ca niste-mbătrâniti, uitati, batjocoriti părinti
Scosi din minti,
Albiti, orbiti, striviti de nebănuite tragedii,
Iar ulitele lungi, pustii,
Parcă-mi zic într-un abia-nteles soptit:
„Bine-ai venit!” ...

Oras duios, în care am copilărit!
Eu te port în suflet cum te-am cunoscut:
Frumos, fantastic si nepriceput,
Cu uliti largi deschise-n infinit ...
Cu scolari săraci si ... fericit ...

Oras ce-ntâii ani mi-ai însorit,
În tine întâlnesc de ani si ani în fiecare seară,
Furisându-se printre putinii trecători,
Sfios, uimit,
Cu ochii mari, plini parcă de comori,
Un sprinten, mititel scolar,
Fluturând în drumul lui spre casă-un cântec de la tară.

Din lungul ulitelor înnoptate,
Din mahalale pline de scolari si de păcate
El îmi răsare-n drum necontenit
Cu fata macră, cu privirea lui pribeagă,
În care îmi revăd copilăria-ntreagă ...
Pe toate portile îl simt, îl văd iesind,
Privind,
Cu jind,
Vitrinele ce sufletu-i aprind ...
Îl simt cutreierând pe toate ulitele tale,
Îmi iese blând, în fiecare seară-n cale,
Necontenit ... necontenit ... necontenit ...
Scolarul mititel, vrăjit -
Oras duios, în care am copilărit! ... 4)
Desi scolar, Aron Cotrus ia parte la evenimentele mai importante ale vremii. Astfel, în toamna lui 1911, Aurel Vlaicu zboară, la Brasov, cu avionul inventat si construit de el. Inspirat de acest eveniment, el va scrie poezia Aviatorilor, publicată în „Românul”, Arad, nr. 79/1912, p. 2. Acesteia i se alătură si altele pe aceeasi temă, cum ar fi: Aeroplanului, Aeroplan (în săgeti de soare mă-nghimp ...), Aeroplan (ca un fulg) - publicate în vol. Poezii, Editura de Vest, Timisoara, 1991, p. 360; 414; 415.
_______________________________________
4. Aron Cotrus, Orasul copilăriei, în vol. Poezii, Ed. de Vest, Timisoara, 1991, p. 258-259

Aron Cotrus a fost coleg cu Lucian Blaga la Brasov si l-a influentat pe poetul din Lancrăm. Ca elevi au făcut, desigur, excursii în străinătate cum obisnuiau atunci scolile. O astfel de excursie a fost în 1910, când Aron Cotrus îti datează poeziile Pe mare si Dorinta (Insula Trinkipo, 1910), Din străini (Atena, 1910) si Prin lume (Constantinopol,1910). Tot din această perioadă datează si prima scriere în proză a sa, intitulată Prin străini, apărută în „Românul”, Arad, nr. 43/23 februarie 1912, p. 6.
Volumul de debut al lui Aron Cotrus recomandă un poet netemperat, la care predomină nota elegiacă sub influenta lui Eminescu:

Întristătoare-mi vin în minte,
Cu melancolicu-i portret
O perinită violetă,
Un sân rotund si-un păr brunet.

Si-acum, când plin de nostalgie,
Îmi tot colindă-un dar nătâng,
Cu tine, dragă Eminescu,
Sed la măsuta mea si plâng.

Si-ntre duioasele volume
Mă simt stăpân pe ăst pustiu,
Satrap lui Sadi si lui Hafis
De-acum si până la sicriu.
Iar resemnările-mi nespuse
Le culc în leagăn de argint,
Tot recitindu-mi o romantă
Ce-am scris-o-n istmul de Corint.

(În singurătate)

Unele versuri sunt în maniera lui Cosbuc si S. O. Iosif, în care predomină sentimentalismul specific perioadei sămănătoriste în care apar. Alături de aceste modalităti, versurile cotrusiene se revendică si din fiorii poeziei moderne, simboliste, mai ales cea minulesciană:
Astăzi când îmi curmă moartea
Chiar si cel din urmă dor,
Du-mă barcă si mă-ngroapă
În poeticul Bosfor.

Si povestea mea tu spune-o
Undelor din preajma ta,
Să mi-o cânte vesnic apa
De pe-ntinsa Marmara.

(Prin lume)

Cu toate aceste influente resimtite în versurile lui Aron Cotrus, poeziile sale au multiple elemente originale, dintre care dorul de depărtări, aspectele sociale, revolta, sunt elemente specifice care individualizează versurile cotrusiene. Criticii si istoricii literari au remarcat atât influentele, cât si părtile originale din poezia lui Aron Cotrus. Astfel, G. Călinescu sublinia: „... se observă că adevăratul fond liric e o anume înfiorare în fata grandiosului sininstru. Câteva viziuni colosale turbură constiinta ca niste semne enigmatice ... . Nu s-ar putea deocamdată determina câtă înrâurire străină este si dacă directă ori indirectă; dar se pot fixa semenii săi literari”. Apoi, versurile lui Aron Cotrus par a fi ecouri de la Emil Isac, partea lor discursivă si cu profetii vine de la Walt Whitmann, iar „cântarea sfortării industriale” e specifică lui Verhaeren. Poezia lui Aron Cotrus mai e asemuită si cu cea a lui Esenin. Toti acesti poeti fac parte din familia barocului gigantic, ai „mesianismului apocaliptic”.
La Aron Cotrus, „dimensiunile universului sunt sporite”. Poetul cântă natura:

Trec greu de duiosii printre copacii fără număr,
Înapoi spre valea zgomotoasă si misarcă ..
Si cum păsesc, ca după-o grea furtună,
Pădurea doinitoare, neagră, parcă
În semn de: „cale bună”,
La fiecare pas să mă oprească-ncearcă
Bătându-mă usor si prietenos pe umăr,
Cu tremurânde brate făr’de număr ...

(Prin întuneric de pădure)
sau:
Mures, Mures, apă domoală,-
Cu sufletu-n răscoală
te privesc de pe nisipul malului
si, prin al trecutului prăpăd,
parcă simt, parcă văd
cum creste, cum răzbate ca-n povesti
în revărsări si lupte românesti:
sufletul de flăcări al Ardealului ...

(Mures)

Poetul este un neînfricat luptător, ale cărui versuri sunt colturoase si crude:

În versu-mi colturos, crud,
izbânzi îti vestesc, nu prăpăd,
patrie cu milioane de ranite,
patrie cu vii, nevăzute granite
din milioane de urechi ce-aud
din milioane de ochi ce văd,
din milioane de minti ce gândesc,
din răbdare si avânt strămosesc ...

Slova mea as vrea să fie purtată,
prin orase, prin sate, pe-ntinderea toată:-
sabie-nsângerată
ce-n zăngănire neîntreruptă
cheamă la luptă
la grea, năprasnică, neîndurată luptă!

(Izbânzi îti vestesc! ...)

Sentimentul dragostei fată de pământul Transilvaniei este pregnant. Poetul se exprimă si de data aceasta abrupt, dar cu expresii colturoase:

Ai nostri sunt acesti munti
pietrosi, mănosi, cărunti,
căci noi ne-am cătărat pe ei spre cer,
noi le-am deschis adâncurile de-aur si fier
si-am suferit prin ei pe ploi si ger ...
noi le-am spintecat uriasele pântece,
noi le-am proslăvit frumusetile-n cântece
si le-am cunoscut sufletul si furtunile mai bine
ca orisicine ...
.....................................................................
De-acest mănos pământ daco-roman,
cine-ar putea, mai mult ca noi, să spuie
C-al lui e?!
...................................................................

a cui doină de veacuri pe-aicea plânge?
cin’la apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
si l-a adăpat de-atâtea mii si milioane de-ori
cu sânge
cu sudori
ca noi? ...

(Ai nostri sunt acesti munti ...)

Cel mai veritabil imn închinat pământului strămosesc, primeste sub condeiul lui Aron Cotrus o incandescentă nebănuită:

Strămosesc pământ!
aici m-am născut, aici vreau să lupt
ne-ntrerupt
si cu ne-nfrânt
avânt
să-ti cânt:
flăcăii arsi de soare si copilele,
muncile, izbânzile de toate zilele,
ale isprăvilor tale mici si uriase unelte,
căci, aici visez să scoată, ca mâini
din fântâni,
cu găleti de aur
apa
româncele zvelte ...
....................................................................
Aici vreau să mă macin cântând, luptând, asudând,
lângă cupa-mi de apă, lângă brusu-mi
de
pâine, -
aici,
unde se vor ridica mândre, furnicând
de
oameni noi,
largi,
puternice,
îmbelsugate
si tumultoase:
lăcasuri sfinte ale muschilor si ale
creierului:
Romele,
Parisurile
New-Yorkurile
izbânzile românesti de mâine! ...

(Strămosesc pământ! ...)

Primul său volum de versuri (Poezii, 1911) nu e semnificativ pentru creatia sa lirică si poetul însusi îl va uita. Cel de al doilea volum, Sărbătoarea mortii (1915), publicat la Arad în Tipografia Concordia, cuprinde versuri expresioniste despre război, mult diferite de cele anterioare, cu un câstig colosal în ceea ce priveste originalitatea, în continut si formă, care îl vor impune ireversibil în istoria poeziei românesti din primele decenii ale secolului nostru. În acea vreme, poetul se afla de doi ani la Arad (1913) abandonând Facultatea de Litere de la Viena, din cauza lipsurilor materiale, lucrând apoi în redactia ziarului „Românul” (Arad, 1 ianuarie 1911), punând umărul în mod indiscutabil, la formarea constiintei nationale românesti si la intensificarea luptei pentru dreptate, libertate si unitate natională.
La începutul lui 1916 Aron Cotrus se afla în armata austro-ungară, ca soldat cu termen redus. În vara aceluiasi an el este trimis pe frontul italian si dorea cu ardoare să treacă la ai nostri. Dorinta lui a fost împlinită. Un timp a stat în lagărul de prizonieri de la Resana, împreună cu folcloristul arădean Petre Uglis-Delapecica. După iesirea din lagăr, Aron Cotrus a lucrat la Legatia română din Roma.
În timp ce românii transilvăneni înfăptuiau Marea Unire, la 1 Decembrie 1918, Aron Cotrus era în Italia. La sfârsitul războiului, până în 1920, el conduce Serviciul de propagandă al Legatiei Române din Roma. În 1920 el revine la Arad si-si reia colaborarea la ziarul „Românul”. În acelasi timp îi apare volumul de versuri Neguri albe.
Aron Cotrus se stabileste la Arad, ca inspector al Teatrului, în 1923, an în care se si căsătoreste cu Elisabeta Szántó, absolventă a Conservatorului de Muzică din Cluj. La Arad, el desfăsoară o bogată activitate culturală alături de cei mai reprezentativi reprezentanti ai natiunii române, cum ar fi Vasile Goldis, Gheorghe Ciuhandu, Al. T. Stamatiad, Teodor Botis etc.
Primind o subventie din partea Primăriei municipiului Arad, în 1925 i se tipăreste o nouă editie din volumul Sărbătoarea mortii. În acelasi timp, în Biblioteca „Semănătorul” din Arad îi apare volumul Versuri (1925) despre care Perpessicius scria că „...accentuează si intensifică această neliniste ... Poezia d-lui Cotrus aminteste - în proportii reduse la o scară adecvată - vitalismul poemelor lui Whitmann, fugosul rapsod al Americii, o energie imprimată de o lâncezeală caracteristică firii noastre si a cărei echivalentă poate fi urmărită în poema O, plecările, plecările ..., în care nesatul de zări se rezolvă în doină, parcă si versul are ceva din legănarea valului.”
Un an mai târziu, în 1926, apare la Timisoara revista „Banatul”, la care Aron Cotrus va colabora, chiar de la primul său număr, cu numeroase poezii, dintre care amintim: Porumbistile (nr. 1/1926, p.5), Strămosesc pământ (nr. 2/1927, p. 5-6), Ai nostri sunt acesti munti (nr. 6/1927, p.7), Minerul (nr. 11/1927, p. 9), Ion Codru (nr. 4/1928, p. 11), Horia (nr. 5/1928, pp. 3-4), Pătru Opincă (nr. 8-9-10(1928, pp. 11-12), Ion Roată (nr. 8-9-10/1928, p. 25).
La Arad a făcut parte din conducerea Librăriei Diecezana, coordonând Biblioteca „Semănătorul”, în colectia căreia a publicat pe cei mai valorosi autori. Preocupat de creatia sa poetică, publică în 1926, volumul În robia lor, despre care Octav Botez afirma că „versurile au ceva din dinamismul unui Whitmann sau Verhaeren”.
Din 1927, Aron Cotrus devine directorul revistei „Banatul” din Timisoara, căreia îi dă o orientare europeană, fiind răspândită atât în tară, cât si în străinătate. Un an mai târziu, în 1928, apare în conditii succesive, la Craiova si Cluj, volumul Mâine, despre care Nichifor Crainic scria că poeziile sale seamănă cu cele ale lui Peter Bezruc mai ales în ceea ce priveste tehnica si motivele versurilor.
În timpul acela (1928) Aron Cotrus devine presedintele Sindicatului de Presă din Ardeal si Banat. Tot atunci el solicită lui Nicolae Titulescu, ministrul nostru de externe, să-l numească atasat de presă la Belgrad sau Varsovia. La 1 ianuarie 1929 este numit la Ministerul Afacerilor Străine, apoi atasat de presă la Milano. La 1 iulie 1929 e primit în cadrele de rezervă ale armatei române, iar din 1 ianuarie 1930 e secretar de presă, apoi atasat pe lângă Legatia României de la Varsovia.
În 1930 a divortat de Elisabeta Szántó (evreică-unguroaică) care se va sinucide. A doua sotie, Eva, o va cunoaste la Budapesta, iar a treia, Virginia, cu care va trăi până la sfârsitul vietii, era mama cunoscutelor artiste plastice Florica si Marcela Cordescu (Florica Cordescu va deveni sotia poetului Eugen Jebeleanu, iar Marcela Cordescu a fost sotia scriitorului Vladimir Colin).
În timpul cât stă în Polonia, i se publică volumul de versuri Printre oameni în mers (1933) si poemul Horia (1935) care a înviorat si tinut poezia în interesul unei pături de cititori. Eroul său este un munte si năzuieste spre un ideal înalt:

Mă vezi din depărtări si parcă vii spre mine,
Munte,
Ca spre un asteptat si drag prieten ca spre-un om de bine ...
Ce mosteniri sălbatice, coplesitoare,
Mi-au plămădit în suflet si în trup
O iubire asa fără hotare,
Pentru tine?! ...

O, munte, tu biserica, mosia, casa mea,
„Zgârie-cerul” meu -
Pe nesimtite,
Ca niste verzi si nesfârsite scări vrăjite,
Cărările mă urcă neîntrerupt spre crestele-ti de nea
Peste mine tot mai sus spre Dumnezeu ...

Pe culmea ta-n nemărginire mă dezmărginesc ...
Acolo sus, stingher,
Respiră trupul meu si sufletul
Deasupra legilor de fier,
Deasupra zbuciumului pământesc ...

(Spre culmi)

Horia lui Aron Cotrus e un titan, un simbol al întregii comunităti românesti care apare din străfundurile istoriei:

de jos
te-ai ridicat drept, pietros, viforos,
pentru moti,
pentru cei săraci si goi, pentru toti ...
si-ai despicat în două istoria,
tăran de cremene,
Cum n-a fost altul să-ti semene,
Horia!

În 1936 îi apare, în Polonia, o Culegere de versuri. În anul următor Cotrus revine în tară unde îi apar volumele Minerii si Tara. În 1939 poetul publică poemul Eminescu. În acelasi an, el este numit sef al serviciilor de presă de pe lângă Legatiile României la Madrid si Lisabona.
În timpul celui de al doilea război mondial, Cotrus s-a aflat în Spania si Portugalia. Atunci a tipărit la Madrid Rapsodia valahă (1940), iar la Lisabona poemul Tară (1940) - două piese de o înaltă factură patriotică.
În toamna lui 1944 e rechemat în tară. El, însă, va lua drumul exilului, dar nu si-a trădat niciodată poezia. În Spania va publica câteva volume de versuri, care n-au mai avut ecou în tară. În 1953 îi moare sotia, Virginia, moment ce îl marchează foarte mult. Pentru un timp este directorul ziarului „Carpati” care apare la Madrid în 1954.
În 1956 este invitat în S.U.A. de către Liga Societătii româno-americane si va rămâne pe continentul american. S-a stabilit în California. Era bolnav de inimă si diabet. A scris sporadic poezii, risipite prin reviste, apoi strânse în volume: Cântecul destărării (1962), Versuri (1978), Opere complete (1978). Dorul de tară l-a mistuit. Mărturie stau poeziile: Psalm românesc, De pe-o mie de drumuri m-adun, Cântecul graiului, Străină străinătate. Versurile sale sunt sfâsietoare:
.........................................

Vorba: pasere măiastră,
cu cuib în inima noastră
si-n strasini de zare-albastră,
câti n-au vrut de jos, din stuh,
s-o doboare din văzduh,
să ne-ngroape odat cu ea,
Graiului, Măria Ta! ...

Ce tintasi pizmasi, trufasi,
si ce uriasi vrăjmasi,
cu văz lung de temnicer,
putea-o-ar vâna din cer,
de pe stâna sânului
din pieptul Românului?
...............................
Ca de mii de ani mereu,
curge sânge, curge greu,
din trupul neamului meu,
ce, cu răni nevindecate,
se tot bate si se bate
cu pământul jumătate,
pe brazda străbunilor,
în drumul furtunilor;
pe marginea golului,
în drumul pârjolului;
pe tărmurii apelor,
în drumul potoapelor,
sub flamura-ti Craiule,
grai carpatic, graiule! ...

(Cântecul graiului)

Sau:

Străină, străinătate ...
rai cu portile-ncuiate ...
Vai de cine-n ele bate
cu răni grele, relegate ...

Dacă-adus de vânturi vii
de pe stepe cenusii,
din pierdute bătălii,
usile se -nchid ca vii ...

Străine, cu chip de sfânt,
tu mă-ntrebi de ce tot cânt,
cu privirile-n pământ
si cu zâmbet trist si frânt.

Strănepot de daco-geti
cu ochi de vedenii beti,
între-acesti străini pereti,
îmi cânt tara dintre ceti ...

(Străină străinătate)

Ciclul de Psalmi ne prezintă versurile religioase ale lui Aron Cotrus. Pe textul rugăciunii Tatăl nostru poetul brodează Psalm românesc nr. 1:

Tatăl Nostru, carele esti în cer,
dă-ne puteri din nepătrunsul Tău mister!

Sfintească-se prin timp si peste timp, numele Tău,
peste bine si rău!
Vie a Ta asteptată împărătie
si peste această robită Românie!
Pâinea noastră, tot mai rară si amară,
ca pe mană cerească dă-ne Tu iară!
si ziduri să dureze de neclintit,
între noi si răsărit!

Din Carpati de-ntuneric, usor ca un fulg,
spre Tine, o, Doamne, as vrea să mă smulg,
după ce mi-oi duce, străin printre străini,
pentru ai mei, pân-la capăt, coroana de spini.

Tot mai bolnav, Aron Cotrus trece în eternitate la 1 noiembrie 1961, într-un spital din California. Într-o poezie reprezentativă, poetul se autodefineste astfel:

N-am fost ca orisicare altul:
m-a vrăjit prăpastia, m-a-nnebunit înaltul ...
am fost si tigru, am fost si miel,
am fost si aluat, am fost si otel ...
am stiut să tac, am stiut să tip ...
am fost si munte si fir de nisip,
am vrut drumurile lumii toate,
am râvnit prea dârz ce nu se poate ...

În mine: cer si baltă
se unesc, se simt bine laolaltă ...
si ura cu iubirea
si lenea cu munca-mpreună,
în mine se-mpacă si duc casă bună ...

Mă-mparte noroiul si-naltul,
de ce n-am fost, Doamne, ca oricare altul?!

Aron Cotrus a scris o poezie modernă pentru că a avut un suflet bogat, dar agitat, care a suferit mult pentru întreg neamul, aspirând spre absolut asemenea marilor poeti din familia cărora a făcut parte:

Ca voi, o muntii mei,
Am sângerat zadarnic, m-am opintit mereu,
Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odat’ din mine;
De piedica-mi de humă, de-al cărnii mele jug
Despotic, silnic, slut si-omorâtor de greu
si străbătând în voie, nemărginirea oarbă
Cu sufletu-mi ce tot zvâcneste să asoarbă,
Să mă înalt sălbatic, statornic curcubeu ...

(Muntii)

Graiul lui Aron Cotrus e de granit, cu unele arhaisme, dar mai ales plin de viată adevărată, de vibratii populare, dovedind o nebănuită vigoare, dar si o frumusete metaforică:

Cu-ochi semeti
de veghe beti,
peste ceti si dimineti,
crai cu bucurii de-o zi,
cu vrăjite chei de dor
cu chei c-ale raiului
Vreau, prin flăcări să descui,
visteria tuturor
si a mea si-a nimănui
visteria graiului,
care strălumină-mă,
unde-n taină tine-mă
a neamului inimă ...

(Cântecul graiului)

De cele mai multe ori poezia cotrusiană e fără podoabe artistice, iar cuvintele sunt brute, nelustruite, bolovănoase. „E în stilul lui Cotrus ceva de stâncă, de masivitate granitică, de bloc prăvălindu-se peste blocuri în prăpăstii adânci” - spunea Octav Sulutiu.
Poezia lui Aron Cotrus îsi trage izvorul din fondul popular, iar prozodia este specifică folclorului:

Candelă fostu-ne-a luna
goarna: furtuna ...
si, pe bolta albastră,
pentru pasul nostru aspru si spornic,
soarele - singurul ornic
peste vesnicia noastră ...

pădurea fostu-ne-a: verde biserică
poiana: mănăstire feerică,
iar piscul solitar:
altar ...

(Rapsodia valahă)

Există la acest poet parcă o foame de spatiu, de depărtări, de drumuri, de plecări:

O, plecările, plecările, plecările
din toate porturile si din toate gările,
pe toate mările, spre toate depărtările,
spre toate tintele si asteptările,
spre marginile lumilor si ale gândului,
spre marginile sufletului meu - flămândului! ...

(O, plecările, plecările ...)

Asemenea lui O. Goga, se simte si la Aron Cotrus un fior mesianic, relevat mai întâi prin condamnarea nedreptătilor din societate si, apoi, prin îndemnul la luptă pentru dezrobirea socială si natională:
purta opinci si-l chema Ion ...
si cunoscut-a truda, birul ucigas si hula ...
Când trecea pe drum vrun grof ori vrun baron ...
îsi lua de la o postă de pe cap căciula ...
...............................................................
dar vremea lui Ion nu e trecută încă ...
le va sti pe roate astea într-o zi ...
atunci cu vrerea, cu puterea si dârzenia lui adâncă
patria si-o va schimba din temelii ...

(Ion)

În versuri simple, dar cu adânci rezonante, poetul realizează cele mai plastice portrete de eroi din lumea satului:

numele meu: Todor Săcure ...
inima mea: ciuntă pădure ...
slujit-am pe-aicea la oameni de-a valma,
sâmbrie fostu-mi-a: foamea, sudalma ...
...................................................
am adunat atâta amar în viata mea
că-n blid o lacrimă de mi-ar pica,
zama orisicât de dulce ar fi,
s-ar înăcri ...
sunt Todor Săcure
cel cu inima ca o ciuntă pădure
pustiită de foc
de foc si nenoroc ...

(Todor Săcure)

Sau:
Io,
Ion Roată
unul din pietroasa, aspra gloată
trec pe-al vremii cal fără de frâu,
fără cutit si pistoale la brâu ...
armă mi-e - spicul de grâu.

(Ion Roată)

Alte portrete, realizate într-un mod strălucit si original, cărora însusi poetul li se alătură, fiind din aceeasi familie semeată si dârză:

sunt Ion Codru:
om colturos, fără modru ...
averea-mi: - un fluier si-o măciucă
merindea-mi: dorul de ducă ...
muntele mi-e vatra,
perină: piatra ...
am avut turmă, -
de ani nu-i mai dau de urmă ...
am slujit la oi
la grofi, la ciocoi ...

păduret oier, -
am îndrugat rugi nătângi lângă cer ...
din ce-am avut mi-a mai rămas: dorul de ducă,
un fluier bătrânesc si-o măciucă ...

(Ion Codru)

Sau:
Io,
Pătru Opincă,
tăran fără tarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viata năcăjită
fără strâmbătăti si viclesug
si brusul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belsug ...
..................................................
Io,
Pătru Opincă
ce-ntre-atâtea mosii n-am doar o sirincă
înfrunt strâmbele legi si năpasta
si-n răzmerita ce-n mine creste,
sudui vârtos, mocăneste,
si scuip pe toată rânduiala asta! ...

(Pătru Opincă)

Comunicarea poetică e directă, fără aluzii si învăluiri, asa cum se procedează si în poemul Eminescu (1939):

să se stie anume de-acu:
cine-ai fost tu,
năpraznic bard
în care toate clopotele neamului ard ...
mester feeric,
faur
de poduri de aur
peste furtuni, peste-ntuneric ...
pisc al cântecului meu rebel
crescut sub fulgere si vânturi de otel ...
...........................................
Dante valah, Măria-Ta,
- în foamea ce sălbatic trupul ti-l musca
ca o vulpe misea
ascunsă-adânc sub haina-ti grea, -
în trecerea scurtă pe-aici
ti-ai mâncat ursuz, în taină, inima,
printre misei, printre pitici ...
...........................................
Crai-Duh,
aripă vie
peste glie,
peste cântec si văzduh, -
căpetenie să ne fii de-acum înainte,
cu pasul tot mai aspru si mai fierbinte,
în crâncena noastră năvală-nainte! ...
......................................................
Soarte!
din milioane oarbe si desarte,
din surde Mări-Moarte,
ni l-ai ales, ni-l alegi,
l-ai înăltat
si-l înalti
peste toti ceilalti,
peste voievozi, peste regi,
peste viată, peste moarte,
el, singur,
cu adevărat:
împărat ...
dintru-nceput
până-n asfintitu-i fără de-asfintit,
fără-arginti, fără scut,
de mii si mii de răni zdrentuit,
nici o bătălie n-a pierdut
acest nou, vajnic Împărat-Traian
stăpân
păgân
pe-un grai năzdrăvan ...

Dialogul cu istoria este exemplar mai ales prin portretul Craiului Muntilor, realizat în poemul Horia (1935):

de jos
te-ai ridicat drept, pietros, viforos,
pentru moti,
pentru cei săraci si goi, pentru toti ...
si-ai despicat în două istoria,
tăran de cremene,
Cum n-a fost altul să-ti semene,
Horia!
............................................
urias domn,
pe-al adâncurilor noastre sfâsiat somn,
pe-al răzmeritelor rosu praznic -
mai rosi-vei oare vreodat’ năprasnic,
acestui neam, viata si istoria -,
tu,
munte,
al vrerilor noastre celor mai crunte.
Horia?!

Descendent al lui Andrei Muresanu si Octavian Goga, Aron Cotrus stă alături de Lucian Blaga si Tudor Arghezi ca deschizător de drum în lirica noastră modernă. El a folosit un vocabular provenit din fondul popular, a abordat teme noi, întrebuintând ritmuri si armonii poetice inedite. Aron Cotrus rămâne un poet autentic, cu un temperament puternic si original.

Opera:
Poezii, Orăstie, 1911; Sărbătoarea mortii, Bucuresti, 1925; Neguri albe, Alba Iulia, 1920; România, Brasov, 1920 si Arad, 1922; Versuri, Arad, 1925 si 1928; În robia lor, Arad, 1926 si 1927; Strigăt pentru depărtări, Arad, 1927; Cuvinte către tăran, Arad, 1928; Mâine, Craiova, 1928 si Cluj, 1928; Printre oameni în mers, Polonia, 1933 si Madrid, 1945; Horia, Brad, 1935, Bucuresti, 1937, Bucuresti, 1938 si Bucuresti, 1984; Minerii, Bucuresti, 1937; Tara, Bucuresti, 1937, Portugalia, 1940; Maria Doamna, Bucuresti, 1938; Peste prăpăstii de provincie, Bucuresti, 1938; Eminescu, Bucuresti, 1939; Rapsodia valahă, Madrid, 1940, Bucuresti, 1941, Madrid, 1954; Drumuri prin furtună, Madrid, 1951; Rapsodia iberică, Madrid, 1954; Între Volga si Mississippi, Madrid, 1956; Cântecul destărării, U.S.A., 1962; Versuri, Bucuresti, 1978; Opere complete, Madrid, 1978; Versuri, Bucuresti, 1985; Versuri, Bucuresti, 1978; Antologie selectivă, U.S.A., 1988.

Bibliografie:
1. Ion Dodu Bălan, Resurectia unui poet: Aron Cotrus, Buc., 1981;
2. Ion Dodu Bălan, Aron Cotrus, Bucuresti, 1994;
3. Ion Breazu, Poezia lui Aron Cotrus, în Studii de literatură română si comparată, Cluj-Napoca, 1973;
4. Ion Caraion, Jurnal I, Bucuresti, 1980;
5. Gh. Cardas, Poetii si prozatorii Ardealului până la Unire (1800-1918), Bucuresti, f.a.;
6. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucuresti, 1941;
7. Ion Chinezu, Pagini de critică, Bucuresti, 1969;
8. Ovidiu Cotrus, Meditatii critice, Bucuresti, 1983;
9. Ion Clopotel, Antologia scriitorilor românilor, vol. I-IV, Arad, 1917-1918;
10. Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. II, Bucuretti, 1974;
11. N. Davidescu, Aspecte si directii literare, Bucuresti, 1975;
12. V. Fanache, Eseuri despre vârstele poeziei, Buc., 1990;
13. N. Iorga, Istoria literaturii românesti contemporane, Bucuresti, 1985;
14. E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Buc., 1927;
15. Ion Negoitescu, Scriitori moderni, Buc., 1966;
16. Al. Piru, Istoria literaturii române de la început până azi, Bucuresti, 1981;
17. Lucian Valea, Întoarcerea lângă pământ, Brasov, 1942.


















Prof.univ.dr. Iulian Negrilă    7/12/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian