Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sublinieri : Soulpepper and William Saroyan

Motto : »I do not know what makes a writer, but it probably isn’t happiness » ( W. Saroyan)

Am fost aseară la teatru, « live » cu actori în carne si oase, cu o scenă normală, de lemn, cu decor fără eventualitătile artistic – sugestive ; scaune, mese, sticle, pahare, pian, « jukebox » si bine-nteles usă batantă, că de fapt am uitat să spun, suntem într-un bar, bar american de prin’30, un oarecare aer de « saloon » cu « furniture » decrepită asa cum îi stă bine mediului dubios în care intră si ies diversi mai mult sau mai putin oameni, dar precis reali.

Uitasem complet de Saroyan, William Saroyan, mai exact, unul dintre scriitorii americani care mi-au fascinat vremea întrebărilor si a răspunsurilor rămase în aer, armean american, de stânga evident - scrie în « epoca măretiei » stângismului (european sau aiurea), epoca aia în care tot intelectualul speră la rezolvarea problemelor lumii via marxism, via revoltă, epoca aceea în care se deviază grandios când spre dreapta când spre stânga si se esuează în revolutii si războaie cu usurinta netotului care visează cai verzi pe pereti si nici măcar nu stie – scriitor, zic, altfel. cu o solidă cultură (mai ales clasică) talentat până la obscenitatea cuvântului.

« The time of your life » este una din piesele lui de mare succes- a primit premiul Pulitzer, în 1939 (pe care dealtfel l-a refuzat) - dramă în două acte în care subtilitătile comediei strecurate abil în seriozitatea dramatică a unor existente, pasager întâlnite e adevărat - ne trimite « pe stradă »- barul e o stradă, nu ?-strada aceea americană pe care se circulă în toate directiile fără o tintă anume chiar si atunci când « a fabula » întretaie poticnirile inerente.

Ceva din abilitatea expresivă a prozei lui scurte (schitate interventii în a întelege sau poate numai a accepta pur si simplu de ce viata e asa si pe dincolo) transpare în piesa aceasta dulce - amară, asa ca băutura prin care eroii ei întrezăresc a fi, tatonează existenta si rezultanta poate fi atingere usoară în greutatea acceptării.

Barul e un fel zoo la care aderăm de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze, dar ne si retragem cumva speriati de violenta adevărului : suntem si nu prea suntem oameni.
Personajele sunt multiple, aparitii ocazionale, « schite » umane fixe, necesare asa ca scaunele, mesele, paharele : un arab (betiv ?) ancorat pe « stool », sigur pentru a-si tine echilibru, dar si concentrat « filozofic », un tânăr preocupat de « marble-game »-ul mecanic, prostituate de « 2 dolari » mai mult sau mai putin sensibile, un dansator de « step » plin de imaginatie si cu oarecare profesionalism, dar ocolit de sansă, un pianist realmente bun, dar cu acelas destin… « lume, lume, lume »-vorba lui Caragiale… către care suntem atrasi mai ales prin intermediul prezentei insolite, « plantată » absurd , « asezată » cu intentie discutabilă în această « faună » : OMUL !
Saroyan compune în acest sens 2(două) personaje memorabile : Joe si Kit Carson ; primul, Joe- este o fixatie a acestui »establishment », clar, o colorată interventie în atmosferă : elegant, distins chiar, consumator de sampanie, băutură procurată si consumată exclusiv, este fără îndoială omul cu bani esuat în acest « colt » dubios al San Francisco-ului poate de vârsta întelepciunii, poate de esecuri, poate de acele tendinte intelectualiste de a reinterpreta viata, poate de acea oboseală fără limită a apropierii de final.
Celălalt- Kit Carson poartă aura vestului sălbatic prin lume, etalează »cunoastere » fără a avea habar, fabulează grandios, româneste am zice, minte cu nerusinarea imaginatiei încinse, e chiar usor demonstrativ pentru ceea ce considerăm americanism, un cowboy în deriva secolului « tehnic » un Crockett ajuns irelevant la jumătatea unui secol confuz, dar plin de farmec, cabotin cumva, dar inofensiv, vine de fapt dintr-un « past » încărcat de legende, via Hollywood evident si pe care, inexplicabil poate, îl iubim.
Între ei, Tom, expune puritatea derivei mentale, acea incapacitate accidentală când mintea omului trece dincolo de limitele firesti, prostie, zicem noi, gândind rapid, dar poate este numai acel naiv atasament care ne face uneori simbiotici ; Tom nu functionează fără gândirea –organizată sau haotică, nu ne este clar - a lui Joe. Altfel, tânăr, chipes respiră aerul romantei, chiar dacă obiectul « dragostei » lui este de « 2 dolari ».

Grozav acest Soulpepper Theatre în a prelua o piesă uitată in arhivele bibliotecilor ori în memoria celor care îl iubesc încă pe Saroyan, o echipă actoricească de prima mână, profesionalism desăvârsit, de la decoruil decrepit si costumatia sugestivă până la interpretarea, contopirea actorilor cu sensurile severe, pline de semnificatii a cuvântului rostit.

Într-un fel eram pregătită « să-mi placă », stiam piesa, si stiam ce pot astepta de la echipa Soulpepper : seriozitate, ambitie interpretativă si un repertoriu în care « ne plimbăm » prin literatura « grea » a lumii : Henrik Ibsen, Arthur Miller, Lev Tolstoi, Tennesee Williams, Eugen Ionescu - a cărui « lectia » am văzut-o cu ani în urmă, pe vremea când Soulpepper avea stagiune estivală la Harbor Front, într-o interpretare magistrală - si, bineînteles, Shakespeare.
Si pentru că veni vorba de « atunci », trebuie să-mi mărturisesc prostia de a « pierde » o întâlnire, evident de exceptie, cu Harold Pinter.
Ratări iremediabile, vezi bine !

« Soulpepper is the finest theatre company in the history of Toronto » (Robert Fulford) apreciere la care subscriu fără rezerve, un teatru mic, serios, cochet întretinul în acel colt torontonian, « bătrân » dar inspirat întinerit, Distillery Historic District.

Aseară am fost la teatru !






Maria Cecilia Nicu    7/8/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian