Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Drumul regăsirii sperantei

Îmi plac zilele în care vremea este ploioasă, când stropii de apă veniti din înaltul cerului îti izbesc fata cu putere în timp ce mergi pe stradă, de multe ori grăbit, în căutarea unui adăpost. În astfel de ocazii trăiesc o senzatie de primordialitate, un fel de întoarcere către începuturile fiintei mele si ale întregului univers. Este ca si cum m-as contopi într-o esentă unică cu tot ce există, iar gândurile mi s-ar uni cu materia într-o tesătură tainică, dar plină de lumină.

De fapt, imaginea ploii si a norilor încărcati de apă, plutind într-un văzduh întunecat, a fost des folosită în cinematografie pentru a sublinia o anumită nuantă de mister ce învăluie expunerea unei anumite povestiri dramatizate. Iar alteori, forta ploii este combinată cu motivul teluric al apelor învolburate ce tind să iasă din matcă sau al valurilor mării, ce izbesc cu putere tărmul. Rezultatul este de fiecare dată garantat, mai ales dacă se adaugă si o coloană sonoră corespunzătoare.

De asemenea, îmi place să ascult ploaia, să disting acele sunete pline de tonalităti nebănuite generate de picăturile de apă ce ating pământul. As sta ore întregi numai pentru a privi si auzi spectacolul naturii într-o astfel de ocazie, să mă minuneze de frumusetea marii creatii ce mă înconjoară. În astfel de clipe simt cum toate întrebările lăuntrice se topesc în armonia sunetelor ce rezultă din unirea cerului cu pământul în gestul dăruirii fragmentelor de apă ca picuri de ploaie. În astfel de momente îmi doresc să transcend realitatea, să mă unesc cu eternitatea existentei, să depăsesc orizontul imediat si limitat a ce zăresc în jurul meu.

Uneori, când eram adolescent, îmi plăcea să stau noaptea în fata ferestrei deschise si să simt adierea plină de umezeală a ploii lovindu-mă peste fată asemenea unei pânze realizate dintr-o textură fină. Privirea mi se adâncea în albastrul dens al cerului întunecat de prezenta norilor. Cu cât era furtuna mai mare, cu atât trăiam o bucurie extatică tot mai mare închipuindu-mi că mă aflu pe puntea unei corăbii în mijlocul oceanului. Frigul pătrunzător al noptii mă înfiora de fiecare dată în chip respingător si atrăgător deopotrivă. Dacă te-ai născut si ai crescut la munte, cu sigurantă că ai trăit ceva similar pe vremea când erai copil sau tânăr.

Îmi mai aduc aminte de furtunile vijeliose ce făceau să se clatine si chiar să se rupă copacii falnici. Într-o anumită împrejurare, am stat singur într-o noapte când eram mic si am simtit cum casa în care locuiam se clătina din temelii în răsunetul tunetelor ploii dezlăntuite. În astfel de momente de teamă, dar si de venerare a puterii naturii, am început să am tot mai clar simtământul transcendentului, al existentei lui Dumnezeu, depăsind impresiile cotidianului ateu si al educatiei nihilist comuniste.

Ploaia, furtuna, fulgerele si tunetele aveau o capacitate de a predica mai elocventă decât a celui mai strălucit vorbitor. Era o putere a exprimării ce decurgea nu din multimea informatiilor transmise, ci din elementaritatea simtămintele comunicate prin sunete si imagini, ce se imprimau definitiv în memoria clipei.

La acea dată nu citisem Biblia si nu eram influentat de vreo ideologie religioasă. Din acest punct de vedere, ateismul mi-a făcut un bine nesperat, prin faptul că impresiile mele despre Dumnezeu s-au format în mod natural prin contactul direct cu o realitate în genere capricioasă si lipsită de sentimente.

Teama o experimentam prin nesiguranta generata în perioadelor obisnuite ale vietii prin dispozitia schimbătoare a oamenilor de care sub o formă sau alta depindeam. Dar atunci când izbucnea furtuna, îmi trecea orice fel de temere si aveam ocazia să văd cum curajosii zilei dădeau bir cu fugitii în fata dezlăntuirii naturii. Tot orgoliul lor si toată înfumurarea dispăreau într-o clipă.

Pentru mine furtuna si stihia aveau ceva eliberator si purificator. În alte ocazii, când eram elev în diferite internate militare, dezlăntuirea naturii îmi aducea satisfactia de a vedea pe cei ce ne asupreau comportându-se bezmetic, asemenea unor copii, mai ales când primejdia era iminentă. Simteam că în furia naturii găseam un aliat de neînvins, si astfel în spatele chipului ei am început să intuiesc un Chip inteligent, dobândind în cele din urmă constiinta despre prezenta Marelui Autor.

Abia după aceea am avut ocazia, la o vârstă matură, să citesc Biblia, recunoscând imediat amprenta Marelui Autor sub forma Creatorului cerului si al pământului. Atunci cele două s-au unit zămislind în mine dorinta de a trăi, suferi si muri pentru El.

De fapt, în fiecare picătură de ploaie si în fiecare strop de rouă se ascundea un mesaj pentru mine, o dorintă de comunicare cu ceea ce nu se putea vedea în mod direct, însă totusi Exista. De aceea, când am venit în Bucuresti în acei ani când chipul sau era desfigurat de buldozerele ce îi stergeau identitatea si trecutul, am reusit să îmi mentin constiinta prezentei Marelui Autor privind la elementaritatea lucrurilor, mai precis la picăturile de ploaie, la firele de praf si la albastrul de nesters al cerului îmbrăcat de fiecare dată altfel în mantia norilor, dar mai ales a noptii. Iar mesajul era acelasi ca atunci când îndrăgostit de imaginea de nesters a muntilor admiram profunzimea boltii pline de stele si simteam marama fină a ploii mângâindu-mi fata.

Si chiar acum, când prizonier sunt prin forta împrejurărilor în acest mare oras, pot distinge încă natura vorbindu-mi prin ploaie, prin firele de praf si prin cerul înstelat, amintindu-mi de fiecare dată că nu sunt decât un simplu călător pe pământ aflat pe drumul care duce în vesnicie la Marele Autor al tuturor lucrurilor. Chiar dacă mi-as retrăi de mii de ori această viată, cred că mesajul ploii din cer mi-ar aduce aminte de fiecare dată acelasi lucru despre existenta Marelui Autor. Iar în aceste clipe ce atârnă greu sub fatada unei false modernităti, amintirea chipului Creatorului vesnic pe fata naturii nu face altceva decât să îmi dea de fiecare dată speranta regăsirii, renasterii si a unui nou început.

„Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile si valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui si înăltam o rugăciune Dumnezeului vietii mele. Pentru ce te mâhnesti, suflete, si gemi înăuntrul meu? Nădăjduieste în Dumnezeu, căci iarăsi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea si Dumnezeul meu.”








Octavian Lupu    6/16/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian