Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Naratiuni

Mos Bugan

Mos Bugan se trezeste la cântatul cucosilor. Dă la o parte asternuturile brodate de Fräulein Natalia sau Nemtoaica, cum o numesc susotind nevestele satului în momente intime sau la sezătoarele închise străinilor din sat înainte de a face casă cu nuntă în regulă la biserică. Patul este imens, mesterit din lemn de nuc de dulgherul satului. Un motănel tărcat zace tolănit în mijlocul plăpumii din puf de gâscă norvegiană. Chiar fără silueta-ngrijită a lui Fräulein Natalia, care petrece sezonul din aprilie si până-n septembrie la băi la Karlsbad, trupul lui Mos Bugan ocupă o suprafată respectabilă. Vânjos si cu spatele drept si-a păstrat supletea din tinerete, iar la zilele mari, uniforma Regimentului de Rosiori îl arată impu¬nător la toate si impresionează nevestele romantice. Mustata îngrijită le deoache de-a dreptul atunci când îndrăznesc să-i taie calea râzând pofticioase. Zăpăceste chiar si pe tinerele neatasate, dar cu perspective. Nu este de vină că-i joacă ochii-n cap chiar si pentru duduile-mplinite. Le apreciază după criteriile sam¬sarilor de cai. Mos Bugan este un connaisseur în domeniul frumosului feminin. Mai ales că are buzunarele burdusite.
Fără stirea lui Fräulein Natalia, curtează o tinerică proas¬păt măritată cu ambitii de parvenire în societatea practic închisă a satului Mărăsti.
Se ridică din pat, merge la lavoar si toarnă apă din cana de portelan în ligheanul pictat cu imagini de palate si gră¬dini, cumpărat din Viena când s-a dus să vândă recolta de grâu la sfârsitul toamnei trecute. Îsi clteste cu atentie fata.
- Ghită, apa caldă repede.
Se contemplă cu atentie în oglinda înrămată în lemn de nuc. Ia peria cu peri de bursuc si-si perie cu atentie părul blond grizonat la tâmple. Octogenar de câtiva ani se simte tot mai flăcău. Îi sclipesc ochii când se află lângă nevestele din sat care, la hora de duminecă, îi dau târcoale ca mustele la miere.
Îsi scoate cămesoiul de noapte, o capodoperă brodată tot de mult regretata Cucoana Anica, mamă-sa, o aruncă pe pat si se porneste să se spele viguros până la jumate. Îmbracă tacticos uniforma Regimentului de Rosiori.
- Săru’ mâna Cucoane. Spune Ghită din canatul usii din stejar.
- Domnule Căpitan sau Domnule Primar, nu Cucoane!
Ghită înghite în sec si trage scaunul din lemn de nuc – ca să tină – set comandat de Fräulein Natalia tot de la dulgherul din sat. Mos Bugan se asează binisor în fata oglinzii. Ghită-i pune în jurul gâtului un prosop curat cu dantele crosetate si cu franjuri din mărgele la capăt. Înmoaie pămătuful din peri de bursuc în apa caldă si-l freacă de săpunul din savonieră. Îi face obrajii si bărbia spumă cu delicatetea unui bivol într-un magazin de portelanuri. Mos Bugan apucă briciul cu mână sigură si se rade tacticos.
Când este gata îsi sterge fata cu o cârpă umedă si se mai admiră încă o dată în oglindă. Se pune pe fluierat o arie care i-a rămas în minte ultima dată când a mers în companie la teatru la oras.
- Cafeaua-i în odaie, Cucoane. Si Ghită se apucă să ordoneze lavoarul.
- În sufragerie, Domnule Căpitan sau Domnule Primar. Nu Cucoane! Mos Bugan se uită inchizitiv la tavanul cu lampa cu gaz. Cu spatele drept păseste peste pragul iatacului si trece din coridor în odaie. Se asează binisor pe scaunul pereche la cel din iatac si soarbe satisfăcut din cafeaua abu¬rindă.
- Azi, te-ai întrecut, Ghită. Se serveste delicat din dulceata de nuci. O întinde subtire pe pâinea de casă.
- Nu-i făcută de dânsul, Cucoane! Se aude vocea bărbătească a Saftei, supremă peste toate în bucătărie.
- E Domnule Căpitan sau Domnule Primar. Si nu trebuie să mai asculti în spatele usii! O mustră Mos Bugan cu tonul scăzut.
Mos Bugan mestecă tacticos, îsi bea cafeaua si răsfoieste paginile gazetei din ziua precedentă, făcând grimase pe mă¬sură ce acumulează paginile. Se sterge la gură cu servetul din pânză de casă. Se ridică binisor si strigă pe ton moderat:
- Ghită, ordonă grăjdarului să înhame murgul la baroucha de sărbătoare. Mă duc în târg să-mi văd de niste trebi urgente.
Mos Bugan păseste la peretele dinspre Răsărit si se-nchină la icoanele la care se-nchinase în copilăria lui si Cucoana Anica. Ia din cui sabia de paradă a Regimentului de Rosiori, cu mânerul bătut în turcoaze. Iese în veranda cu stâlpii sculptati tot de dulgherul satului, care încadrează conacul în cele patru puncte cardinale, darul lui de nuntă pentru Fräulein Natalia. Mos Bugan priveste acareturile gospodă¬riei. Face un tur de jur împrejurul conacului. Se opreste să privească livada si via din spatele conacului. Zâmbeste multumit si coboară cele cinci trepte din fata clădirii. Păseste tantos spre grajduri, cu sabia legănându-i-se la sold.
Grăjdarul termină de pus hăturile. Mos Bugan se saltă în locul pasagerului. Vizitiul vine în fugă dinspre bucătărie în timp ce-si încheie nasturii la haină.
- Nică, iar întârzii! Iar mă faci să te-astept!
- Săru’ mâna Cucoane! N-o s’ mai întâmple! Săru’ mâna!
- Domnule Bugan! Mergem la oras! În vizită! Să nu mă faci să te astept! Si iar să te găsesc în crâsmă!
- Săru’ mâna, Cucoane! Calu ista-i di vină!
O pornesc cu nădejde pe aleea bordată cu nuci, pe care
i-a plantat Mos Bugan când venise cu tată-său, cu mamă-sa si cu fratii lui de la Bug cu o mie de oi, cu oieri tocmiti si cu altele câte au putut căra cu boii la caruri, pe care numai ei le stiau, când începuseră frământările născătoare de năpastele Revolutiei Ruse.
Ies din domeniul lui Mos Bugan, cu calul la trap. Mos Bugan închide ochii filosofic. Vizitiul îl priveste cu coada ochiului si gândeste cu of „Îi bine pentru cuconi! Altă viată!”.
Trec printre lanuri de grâu încă verzi la tulpină, presărate cu flori de mac si cicoare. Mos Bugan deschide ochii, pune mâna pe hătul din mâna vizitiului si-l trage vânjos.
- Opreste. Dă-te jos si-mi culege din florile de cicoare! Hai repede, că n-avem vreme!
Vizitiul se săltă jos într-o răbufnire de praf.
- Trebuie ploaie, Cucoane!
- Domnule Căpitan sau Domnule Primar! Hai, nu mai zăbovi!
Vizitiul se porneste să rupă florile de cicoare, mai cu ră¬dăcini, mai fără rădăcini, plus alte ierburi, care cum îi vin la mână. Gâfâind, i le prezentă lui Mos Bugan, care le examinează, le răsfiră, separă cicoarea de alte plante, pe care le aruncă în drum. Scoate din buzunarul hainei de paradă un briceag elvetian, dar de la tată-său si taie rădăcinile cu dexteritate. Le priveste, le netezeste si le pune alături pe banchetă.
- Lucrul frumos se atinge cu grijă! Nu ca ursul!
- Săru’ mâna, Cucoane! Nu suntem scoliti!
- Domnule Căpitan sau Domnule Primar!
Calul, care-si stie îndatoririle pe de rost, n-asteptă să fie îndemnat si o ia înainte. Ajung la bariera orasului cu soarele săgeată în crestet. La bariera de la Gherăiesti, Mos Bugan are pământuri date-în arendă, han cu acareturi si dever strasnic. Plus, investitia lui cea mai bună, ghetăria. Iarna, tocmeste oamenii să taie gheată de pe Bistrita, să o ducă cu bivolii la ghetăria învăluită-n baloturi de paie. Ghetarul este omul lui, priceput cum l-a învătat din cartea adusă de la Viena. Ghetarul si fecioru-său duc gheata prin toată urbea, după comandă. Pe la cârciumi, hanuri, hotelul orasului, restaurante si pe la casele celor cu stare.
Calul trage în curtea interioară a hanului, o clădire cu două caturi, ridicată după specificatiile lui Mos Bugan, în stilul Hanului lui Manuc, după cum văzuse în capitală. Fiecare odaie se deschide cu usa si fereastra înspre verandă. Are lavoar din portelan, pat si cuier. Dusumelele sunt goale, bine frecate de slujnicele tinere aduse de la tară si tocmite cu anul.
Hangiul îl întâmpină cu bratele deschise.
- Poftiti, Domnule Căpitan! Săru’ mâna! Bine ati venit sănătos! Vă asteptam să sositi! Îi spuneam muierii, hai grăbeste să faci friptură pe cărbuni cum îi place Domnului Căpitan! Si pâine bună de casă!
- Bine, bine, hai că-s grăbit!
- E zi mare de târg! Cum îi joia de obicei! Apoi, cu iarmarocul! Damblă grămadă! Musterii buluc!
- Las’ că-i bine! Hanul merge strasnic!
- Asa să fie, săru’ mâna! Sănătate să fie! Cum vrea bunul Dumnezeu!
Mos Bugan păseste în verandă. Nevasta îmbrăcată în hainele de duminecă, cu bluza brodată si părul împletit în coadă cu floare la tâmplă, îi iese-nainte cu servetul curat, urmată de-un fecior smiorcăit cu-n lighean cu apă caldă. Mos Bugan îsi moaie mâinile-n apă, dă cu nădejde pe la ochi si pe fată. Ia prosopul si se freacă viguros.
- Multam’ Lenuto. Esti ca o cadră!
- Săru’ mâna, Cucoane. Poftiti la masă!
- Hai repede, Lenuto. Sunt grăbit!
- Săru’ mâna, Cucoane! Ca vântul! Poftiti la masă, Cu¬coane! Săru’ mâna!
Mos Bugan se asează tacticos la masa asternută de sărbătoare. Fată de masă cu dantelă, servete din pânză de casă, farfurii cu pâine aburindă si friptură fierbinte cu mujdei, castroane cu sarmale si salată de rosii timpurii din serele si din grădina cu legume de la malul Bistritei. Toate stăpânite de Mos Bugan.
- Si Dom’ Primar si Dom’ Prefect au mâncat la noi sarmale săptămâna trecută. „Ca la mama acasă!“ i-au spus Lenutei. Ne-au onorat, Domnule Primar! Bunul Dumnezeu să-i tină sănătosi!
Mos Bugan le zâmbeste indulgent. Ia câteva îmbucături de poftă, cu grijă si fără grabă. Bea gânditor din paharul cu apă de la gheată.
- Azi nu servesc cafeluta. Multam. Minunate bucate, Le¬nuto. Te-ai întrecut.
Se sterge cu servetul la gură. Se ridică binisor si merge pe verandă. Se duce la barouchă si se urcă pe banchetă ca un atlet într-o competitie de săritură la înăltime. Calul îsi scoase capul din găleata cu apă.
Vizitiul apare dinspre bucătărie, stergându-se la gură cu dosul palmei.
- Hai’ sunt grăbit! Ai timp de mâncare cât mă astepti!
Calul o porneste agale spre capătul aleii cu castani, presărată cu câteva gospodării tărănesti, cu case joase cu lemnăria vopsită în albastru strident si acoperite cu sindrilă. Calul se opreste în fata unei porti înalte sculptate cu motive cu pesti. Prin poarta deschisă se desluseste o căsută acoperită cu sindrilă, verandă, două ferestre mici de o parte si alta a usii des¬chise. Miros puternic de lavandă si iasomie încarcă aerul.
Mos Bugan sare din trăsură cu pasul elastic.
- Du-te acum. Vino peste doua ceasuri. Ai grijă să deshami calul, să-i dai fân si apă. Să nu adormi! Ai înteles?
- Săru’ mâna, Cucoane. Am înteles, săru’mâna.
Mos Bugan închide poarta fără zgomot si păseste tantos, cu cizmele lustruite oglindă spre usa deschisă a casei.
- Poftiti, săru’ mâna, Domnule Căpitan! Fiti binevenit! O apă de la fântână? Îi zâmbeste gales nevasta, desfăcând cu dexteritate nodul de la decolteul brodat al bluzei de borangic.
- Delicioaso, vino’ncoace! Pe genunchi!
- Săru’ mâna! Iaca vin!
- Singurică? Îi atinge cu delicatete floarea din părul rebel sârmos ca bidineaua.
- Păi, omu-i dus la Podu Palosanu la moară. Îi plecat pi toată ziua, săru’ mâna.
Mos Bugan îsi încurcă degetele în borangicul care acoperă nevasta. Un arc îl străbate prin sira spinării. Aroma agu¬delor coapte îi întârzie în nări ca unui iepuroi la mărtisor. Aude susurul râului care se petrece grăbit la hotarul gospodăriei si pârguitul grâului care zgârie în boare orizontul.
- Tare-mi fu dor de tine, frumoaso! Tinteste spre buzele cărnoase ale nevestei, dar nu nimereste decât obrazul îmbu¬jorat, pe care se preling câteva picături rebele de sudoare. Mos Bugan se simte ca un cerb nou-născut. Mai ales când privirea-i coboară spre picioarele plate si desculte ale neves¬tei. Mos Bugan se ridică, îsi desface centironul si-si pune sa¬bia ceremonială pe masa din mijlocul cămărutei. Fata lui Mos Bugan se confundă cu sfecla.
Se apropie de nevasta cea tânără si-o cuprinse connaisseur de mijlocul nu chiar subtire. O simte încordându-se si rece ca piatra. Ridică privirea de la buzele nevestei. Cămăruta apare mai întunecată. Mos Bugan în¬cearcă să-si regleze privirea. Clipind intens, bănuieste o silu¬etă în canatul usii de la intrare. Pare să recunoască glasul de tunet.
- Ce faci acolo? Ce ai cu nevastă-mea?
Mos Bugan întinde mâna spre sabia de ceremonie de pe masă. Gospodarul o însfacă.
- Nu asa repede! Acu’ merg la Colonelul Regimentului. Să vedem ce-o să zică!
- Să ne duelăm! Sugerează Mos Bugan cu mâinile întinse gata să însface sabia.
- Să-mi scrii ghetăria si pajistea de la Bistrita.
Mos Bugan pierde culoarea fetii. Spatele i se încovoie într-un semn de întrebare. Îsi freacă bărbia si tinteste cu pri¬virea omul care-si tine degetele înclestate pe mânerul sabiei.
- Păi atunci trebuie să mergem la notar. Semnături ofici¬ale.
- Ai până la sfârsitul săptămânii; după aceea merg la Colonel.
Mos Bugan păseste spre usă. Trece de canat si se strecoară din bătătura bine măturată. Un cârd de gâste îi taie ca¬lea. O dată trecut pe sub poarta sculptată, îsi îndreaptă spa¬tele si păseste tantos pe drumul care duce la han.
- Domnule Căpitan, v-ati reîntors mai devreme. Un aperitiv?
- N-am timp acum. Mai încolo. Unde-i vizitiul? Sunt as¬teptat la Prefectură.
Vizitiul apare în goană.
- Păi, Cucoane, trebuie să înham calul la barouchă.
- Hai. Grăbeste-te! Si trimite-mi un băiet să-mi lustru¬iască cizmele! Mos Bugan se porneste să bată podeaua ve¬randei cu cizmele spoite cu praf.
Băietul vine cu perie si cârpe.
- Domnule Căpitan, luati o tărie, vă rog. Si hangiul îi în¬tinde o tavă cu un păhărel plin ochi cu rachiu ros din cel mai bun, pe care-l tine numai pentru uzul personal.
- Să fie de sănătate si noroc! Mos Bugan dă păhărelul de duscă.
Vizitiul aduce baroucha la treptele verandei. Mos Bugan se urcă binisor în barouchă.
- Săru’ mâna, Domnule Căpitan, să vă întoarceti cu să¬nătate!
- Asa să fie. Si Mos Bugan îi face din ochi.
Instalat în barouchă, Mos Bugan săltă capacul banchetei opuse. În lumina incandescentă a apusului metalul unei săbii de paradă i se reflectă în ochii jucăusi.


Ziua Domnului Constantin

Mai întâi fu cântatul cocosului din vecini. Apoi, auzi soneria ceasului desteptător. Un val cald în piept urmat de o crampă chinuitoare în stomac. Instructie la miez de noapte, instructie în zori, instructie pe zăpada, instructie pe ploaie, instructie în fierbinteala verii ... De la nouă ani ... studiind instructii multifatetate la Academia Militară din Cernăuti...
La maturitate acum, cu viata lui divizată în ore clare si bine definite, Domnul Constantin se lupta cu dorinta de a se îneca în căldura plăpumii. Îsi întinse picioarele păroase până la capătul patului. Gheare ascutite îl avertizară că ajunsese prea departe.
Prin fereastra deschisă, putea deslusi picăturile unui robinet de grădină. Încă un minut... si se întinse în broderia fetii de pernă. Urmă zgomotul dusului, ascuns în capcana pereti¬lor grosi din ciment.
- Te-ai sculat cam devreme îi spuse fiicei sale. Cărtile ei erau vraiste pe masa din bucătărie.
- Oralul la engleză sopti aceasta si continuă să scrie liste cu vocabular în limba engleză. Domnul Constantin luă din bufet o sacosă din hârtie cu felii orfane din franzela din ziua trecută. Merse la frigider. Înăuntru o sticlă stătea singuratecă pe rafturile strălucitoare ale frigiderului. Turnă din lapte într-o cratită mică. Încălzi laptele pe aragaz. Amestecă laptele cu o lingurită cu cafea dintr-un borcan din vitrina bufetului. Un café-au-lait acceptabil. Se aseză pe unul din taburetele din jurul mesei. Turnă lichidul într-o cească din portelan, exemplar din zestrea sotiei, Duduia Iulia. Cesti si far¬furioare albastre si albe de Meissen, farfurii de Sčvres Louis Philippe cu monogramă, platouri de servit de Faenza, farfurii de compot Rosenthal cu marginile aurite, pahare de vin si apă cu picior conic de Baccarat se aflau înghesuite pe rafturile vitrinei din lemn de nuc.
- Asta-i lista cu treburile Mariei. Si fixă lista deasupra chiuvetei.
- A fost mai devreme. S-a dus la măcelărie unde are loc la coadă. Când s-a repezit înapoi, mi-a spus că erau oameni care fac coadă de la miezul noptii. Cu taburete si paturi, îl informă fiică-sa adâncindu-se în recapitulare în spa¬tele movilei cu cărti.
- Mult noroc! Ai să stii foarte bine. Plec chiar acum. Spuse în timp ce-si îmbrăca jacheta beige de vară.
- De care am mare nevoie. Profesoara-i incapabilă ... nu mi-a predat nimic cumsecade … of, toate verbele neregu¬late...
- Lasă, nu exagera, nu vreau să aud cuvinte negative despre colega mea! Sublinie împăciuitor Domnul Constan¬tin, din dorinta de a rămâne neutru.
- Nu mi-a predat nimic suieră printre dinti răspunsul fetei.
Stia prea bine că orice manifestare nervoasă înaintea unui examen era semn rău. Dacă numai paginile caietului cu ca¬pitolele de recapitulat ar fi fost ca si paginile revistelor de mode... Era gata să bufnească în plâns când auzi cheia în usa de la intrare.


Afară soarele diminetii îmbăia vegetatia grădinii pe care socrul lui, Domnul Ion, o plantase pentru tânăra lui mireasa, Cucoana Elisa. Aerul era intoxicat de seva proaspătă. Domnul Constantin închise cu cheia usa din stejar cu sticlă aco¬perită cu perdele din dantelă. Merse pe cărăruia flancată de trandafiri pitici spre poarta din lemn. Păsi în strada cu pava¬jul si trotuarele sparte si bine păzite de plopi cărora, vărul Domnului Constantin, Tovarăsul Rică – numit primarul urbei în toamna trecută – le pusese gând rău. Strada era împietrită. Domnul Constantin depăsi casele masive însirate la distante egale. Hârtie albastră camufla ferestrele.
Domnul Constantin traversă Piata Gării unde oameni fă¬ceau deja coadă în fata Brutăriei. Pe galantarele din piata tărănească erau etalate câteva movilite cu ceapă verde si le¬gume de primăvară cam ofilite, pozitionate direct sub niste panouri gigantice plasate, unul lângă altul, pe zidul cu mar¬mură al Gării. Din panouri, portretele lui Marx, Engels, Le¬nin si ale Tovarăsilor în viată priveau sever în eternitate.
Domnul Constantin zări silueta unui cersetor local scotocind într-o ladă de gunoi.
- ‘Neata. Sunt pe picioare de la miezul noptii. Omul strânse o sacosă goală la piept. Murim de foame si cui îi pasă? Si-si îndreptă privirea către cele patru afise color.
- Taci din gură, omule! Vezi ce si cui spui! Suntem cu totii prinsi în cursă! Si aruncă o privire peste umăr.
Domnul Constantin grăbi pasul.
Auzea si vedea trenurile sovietice cu destinatia Kiev. Trenuri de marfă cu mesajul prieteniei ... Sovrom lemn, Sovrom carne, Sovrom grâu, Sovrom ciment, Sovrom tevi...
Domnul Constantin fu ca zgâltâit de un fior electric pentru că el însusi simtise pe pielea lui bratul lung al Securitătii. „Îmbracă-te!“ i se ordonase în mijlocul unei nopti de toamnă târzie. Tocmai stinsese radioul cu lămpi la care sotia, fiica, socrii si dânsul ascultaseră lipiti emisiunea pe unde scurte, bruiată si cu paraziti, transmisă de Voice of America în limba romană. Dacă s-ar fi bătut la poarta încu¬iată cu cheia cu câteva minute mai devreme...
Domnul Constantin fusese transportat la sediul Securitătii împreună cu alte câteva fete adormite.
„Dă ceasul!“ Îi ordonă un gardian cu privirea bovină si Domnul Constantin întinse ceasul lui marca Doxa. Fu dus într-o încăpere de interogare care nu avea ferestre, cu o masă si două scaune la mijloc. „Cerneală si hârtie... scrie-ti auto¬biografia. Mărturiseste tot! Oricum stim tot!” îi ceru cu vo¬cea scrâsnită un securist îmbrăcat în costum de cioclu.
Domnul Constantin îsi scrise autobiografia pe o coală ministerială în format de listă de cumpărături, cum i se cerea de altfel la începutul fiecărui an scolar înainte de a i se da în¬cadrarea pe anul ce urma. Începu cu nasterea sa în bungaloul din strada care trecea pe la Biserica Sfintii Împărati si ducea direct la Biserica Sfântul Neculai de lângă Piata Centrală. Termină cu informatia că era fondatorul si unicul presedinte al Radio Clubului din municipiu si regiune. YOR-EL, mai precis, îi era codul identificator. Avea acasă o fotografie cu dânsul în fata aparaturii, care fusese luată la sediul Radio Clubului cu un flash cu bec explozibil fabricat înainte de Războiul al Doilea. Era cu căstile mari la urechi, asezat în fata unui birou pe care se aflau mai multe aparate de receptie si transmisie, alături de microfoane de mărimea merelor domnesti.
Când termină de scris lista în care fiecare rând începea cu „Am fost“ si „Am făcut“, se urcă pe masă, se înveli cu haina si adormi imediat.
„Trezeste-te!“ si Domnul Constantin fu trezit de secu¬ristul de serviciu.
„Semnează!“ si-i întinse un document care stipula că se angaja ca să nu divulge vreodată, în nicio circumstantă, niciun detaliu al interogatoriului, care urma si trebuia absolut să rămână strict secret.
„Esti liber!“ si Domnul Constantin, minus ceasul de mână, se reîntoarse acasă prin parc.


Ruinele Casei Munteanu se zăreau la coltul străzii de lângă cinematograful din fata gară, adăpost câinilor fără stăpâni.
Domnul Constantin parcurse strada de la un capăt la altul.
Tăcerea diminetii fu sparta de zgomotul unui autobuz pe traseul unei străzi paralele cu serele si antrepozitele gării.
Domnul Constantin ajunse la fosta barieră a orasului, unde se-ncrucisau patru drumuri pavate în cuburi de granit. Privi la bungaloul de la intersectie, de pe stânga sa, în care se născuse la 7 iulie 1923. Acoperisul din tigle părea acum o gură fără dinti.
Trecu de vechiul hotel în stil Art Deco transformat în câr¬ciumă. Din loc în loc tencuiala făcea loc ocrului cărămi¬zilor.
La jumătatea sirului de case, Dr. Olteanu iesea din vilă.
- Sărut mâna, Doamna Doctor! O salută Domnul Costel scotându-si mâinile din buzunar si cu o usoară reverentă po¬liticoasă. O zi minunată!
- Minunată, într-adevăr! Replică doctorita zâmbind si trecu imediat pe celălalt trotuar.
Domnul Constantin merse pe lângă teatrul de vară unde obiṣnuia să o însotească pe fiică-sa la spectacole de muzică uṣoară. Ajunse în dreptul clădirii liceului, de mărimea si cu arhitectura unei cazărmi. Placa, cu numele primei di¬rectoare, Profesoara Silvia Ghervescu, care strânsese fonduri pentru clădirea prezentă, fusese înlăturată de autorităti. Nu corespunde directivelor prezente gândi Domnul Constantin.
Fără efort urcă multele trepte ale scării grandioase din Aripa de la Răsărit si deschise usa masivă din stejar sculptat. Mirosul de ceară proaspătă aplicată din belsug de Tovarăsa Maricica mobilierului din cancelarie îi renăscu o zgârietura veche în gât. Era prima zi de Bacalaureat.
Domnul Constantin descuie sertarul cu eticheta cu numele lui si extrase mapa cu subiectele si detaliile examenului. Păsi în laboratorul de chimie cu mobila veche.
Construit ca să reziste! Privirea-i îmbrătisă încăperea dreptunghiulară. Auzi cum se deschide o usă si mirosul in¬dustrial de substante chimice fu înghitit de parfumul distinct Miss Dior. Sunetul pantofilor cu toc cui ai Domnisoarei Elena tintuiau scândurile parchetului din stejar ale laborato¬rului. Afară, un stol de corbi cuibăriti în plopii cerniti din curtea liceului decolară abrupt.
Zâmbind radios, Domnisoara Elena intră cu cafeaua.
- Bună Dimineata, Domnule Profesor! E cafea adevă¬rată. Ieri am primit pachet de la Frederick. Printre altele, v-a trimis Dumneavoastră un pachet cu cafea, cu multumiri pentru bunăvointă cu care ne traduceti scrisorile. Stiti! Germana nu se prinde de mine, oricât mă strădui! Si Dom¬nisoara Elena se-ncruntă cu privirea la ceruri.
- O fac cu plăcere! Nu-ti fă probleme, te rog! Spuse Domnul Constantin sorbind din ceasca cu cafea.
- Nu stiu cum să vă spun, dar sunt convinsă că-s sub ur¬mărire. Tata mi-a spus cu repros aseară că a fost abordat de cadristul de la biroul de la personal de la fabrică. I-au spus-o pe sleau! ... i-au ordonat ... să mă convingă să-mi retrag ce¬rerea pentru obtinerea permisiunii de a mă căsători cu un străin! ... Domnisoara Elena-si sterse o lacrimă cu degetele ei de pianistă suprasaturate cu inele din aur. Mi-a cerut să-mi con¬sider ca si retrasă cererea.. dacă mai vreau să locuiesc cu ei în apartament!... De când mi-a dat ultimatum, nu am mai schimbat o vorbă!...
- Îmi pare rău că s-a ajuns la asa ceva! ... Nu pune la inimă! ... Ce putea să facă? Este cu cutitul la os! ... Persistă si vei avea rezultate! … O încurajă Domnul Constantin.
- Am invitat primul candidat să-si pregătească oralul. Credeti că am făcut bine, Domnule Profesor? Spuse cu lacrimi în ochi.
- Excelentă initiativă, Domnisoară Elena. Îti multumesc. Spuse uitându-se fix la perete.
Domnisoara Elena se mută la o masă lungă lipită de pe¬rete si începu să catalogheze niste diagrame de mărimea A3. Se uită lung la mormanul de hârtii scrise de mână pe care trebuia acum să le bată la unica masină pe care o poseda liceul, un exemplar în vogă înainte de război si înregistrat la Securitate la începutul fiecărui an academic.
Dimineata si după-amiaza se derulară fără incidente.
Numele. Prenumele. Numărul. Aici sunt 10 întrebări care trebuiesc pregătite în 30 de minute. Instruise pe fiecare can¬didat.
Terminase Oralele la Chimie cu câteva minute după ceasurile patru de după-prânz. Elevii săi se pregăteau cu totii să studieze medicina, chimia sau farmacia. Domnul Constantin fusese profesorul acestor elevi, al părintilor lor si nu exista familie în oras sau în regiune, care să nu-i fi trecut prin clasă în cursul carierei sale didactice.
- Constantin, nu pleca încă! Se auzi o voce din usa labo¬ratorului. Săptămâna următoare ne vizitează o delegatie din Germania. Să fii gata cu una din lectiile tale model! Spuse
o femeie care semăna cu răposata Ducesă de Windsor. Zornăindu-si brătara din aur, închise usa cu fortă.
Domnul Constantin se ridică de la birou, îsi adună hârtiile si biletele de examen si păsi în biroul laboratorului ca să le încuie în safe. Domnisoara Elena era acum la masina de scris.
- Plec spre casă, Domnisoara Elena. Apreciez tot efortul de azi. Spuse Profesorul si părăsi încăperea.
Ca un club pentru gentlemeni cu principii înalte, cancela¬ria se afla acum părăsită. Mirosul acut de ceară de albine aplicată din belsug pe mesele, birourile si corpurile de bibli¬otecă din lemn de nuc, săpau brazde adânci în gâtul Dom¬nului Constantin. Grandoarea mobilierului din Biroul Secretariatului era fără voce.
În fata Secretariatului, Tovarăsul Valerică, îngrijitorul si omul la toate al liceului suna din chei.
- Gata de plecare, Domnule Profesor? Vreau să încui usa de la intrare, dacă nu vă supărati! Si deschise usa pentru a-l lăsa să treacă.
- O seară bună să fie. Si Domnul Constantin coborî scă¬rile grijuliu să nu omită vreuna.
Nori de corbi decolau de pe crăcile plopilor, rotindu-se peste tiglele înnegrite ale acoperisului.
O luă spre casă prin parcul municipal, redus de la an la an pentru a face loc blocurilor luxoase de apartamente pentru cadrele de partid, de stat si de la securitate. Liliecii erau pe trecute si pe straturile grădinilor de la casele rămase nede¬molate sau neîncorporate Planului de Sistematizare, se uscau lalelele, iar zambilele se luptau cu iarba rebelă.
Domnul Constantin merse pe strada paralelă cu antrepo¬zitele gării, depăsi serele gării si casa Domnului Lebegioară, croitorul lui de când era tânăr si cea a Domnului Berdescu, cizmarul Domnului Ion si al Cucoanei Elisa. Trecu de casa femeii care, acum, le vindea bors, după trecerea în eternitate a Surorile Manole, care locuiseră lângă Râul Bârnat. Trecu prin fata noului cinematograf si aruncă o privire la afisul unui nou film rusesc despre marele război.
Îsi controlă buzunarul si se asigură că portofelul lui era tot acolo unde-l pusese. Cu vârful degetelor controlă banc¬notele. Stăteau cuminti înăuntru.
Păsi înainte. Pe usa încuiată a Măcelăriei, pe o bucată de carton era scris Închis pentru inventar. Brutăria era încuiată fără mesaj. Domnul Constantin încercă usa ca să fie sigur. Vânzătoarea, care-i fusese elevă, dar nu dintre cele mai strălucite, veni din spatele magazinului, crăpă usa si-i sopti:
- Pot să vă dau o jumate de franzelă, dar este de ieri! Nu s-a adus nimic azi!
- Îti rămân îndatorat! Si-i dădu discret două bancnote pentru pâine si una pentru dânsa si sacosa din plastic cu re¬clama de tigări străine.
Vânzătoarea se întoarse pe vârfuri cu sacosa si-ncuie usa etans.
Alături, Alimentara cu autoservire – o noua initiativă – nu avea orar pe usile-ncuiate.
Pe partea cealaltă a străzii se ridica gara construită-n stil victorian cu cosuri de flori încărcate cu muscate-mbobocite din care siroia apa. Domnul Constantin vedea si auzea trenu¬rile sovietice cu destinatia Odessa. Trenuri de marfa trans¬portând mesajul prieteniei ... Sovrom lemn, Sovrom carne, Sovrom grâne, Sovrom ciment, Sovrom tevi...
Cozi cu oameni ciolănosi începeau să se formeze în fata Măcelăriei în ciuda anuntului din vitrină.
Când Domnul Constantin ajunse acasă, merse în bucătă¬rie, puse pâinea în cutia de pâine si cercetă rafturile singura¬tece ale frigiderului. Dădu drumul la robinetul de apă rece. Se auzi un sâsâit în gol. Luă o cratită si o umplu pe jumate cu apa dintr-o sticlă de pe pervazul ferestrei. O puse pe masina de gătit si aprinse gazul. Merse în coridor, îsi scoase jacheta si deschise cele doua usi ale dulapului din lemn de nuc. Puse grijuliu jacheta din material de Tweed pe umerasul din ce¬dru. Îsi schimbă pantalonii din tergal cu o pereche de tre¬ning. Închise imediat usile dulapului ca să nu intre vreo mo¬lie. Îsi scoase pantofii al cărui lustru era orbit ici si colo de praful zilei. Îsi puse pantofii de casă.
Reveni în bucătărie si asteptă ca apa să fiarbă. Scoase o cutie albastră pe care scria TEA si luă cu o lingurită câteva fire din frunzele măcinate ale ceaiului rusesc. Acoperi fiertura cu un capac si închise gazul.
Merse în odaia de zi unde fiică-sa sforăia usor pe cana¬pea, cu o carte atârnându-i din mână si-n poală cu motanul tărcat cu blana ar¬gintie, care-i răspundea în ecou.
- Îmi odihnesc ochii numai. Si se aranjă confortabil în cuibul cu perne.
- Ce-ai făcut la examen?
- Profesoara a fost impresionată, la fel si Presedintele Comisiei de Bacalaureat. E venit de la Bucuresti. Profesor universitar la Politehnică. Nota maximă cu felicitări. Ei bine, m-am prezentat mai bine ca toate fetele din clasă. Zâmbi. Motanul o sanctionă cu ghearele adânc în genunchi.
- Usurel, scumpule! Nu-i asa că-i destept! Si frumos! N-are pereche!
- A fost Maria pe-aici?
- Sigur! Era gata să plece când am sosit!
- Văd că n-a cumpărat nimic!
- A spus că nu s-a adus nimic la magazinele din Piata Gării! S-a dus si la Domnul Aaron! Dar tot nimic! A spus ca să treacă Domnul Profesor pe la dânsul pe acasă căci va aduce făină!... Bunica a făcut supă de legume din grădină. Avea gust de le¬gume. De ce nu putem să avem mâncare din carne?
Domnul Profesor nu-i răspunse si se duse în odaia cu bi¬rou.
Un ciocănit puternic se făcu auzit la usa de la intrare. Motanul tresari violent, fata se miscă nesigură.
- Vezi cine-i la usă, te rog! Mama... se întoarce de la Bu¬curesti cu trenul de noapte!
Copila merse la usă. O deschise usor.
- Tată, e Domnul Botez!
Înainte ca fata să fi avut timp să-l invite înăuntru, Dom¬nul Botez păsi în holul de la intrare.
- Bună ziua, Maruca! Trebuie să vorbesc urgent cu tatăl tău!
Maruca înghiti cu dificultate. Domnul Botez era sotul profesoarei ei de chimie, iar Maruca nu era pasionată...
Domnul Constantin apăru zâmbind în usa biroului. Strânse mâna Domnului Botez si-l conduse în odaia de zi.
- Ia loc, te rog. Ce mai faci? Pot să-ti ofer niste vin. Din via socrilor mei.
Domnul Botez îl urmă în odaia de zi. Îsi frecă mâinile în¬curcat. Bătu din călcâie ca si cum ar fi încercat să se scuture de zăpadă sau de noroi. Deschise gura. Cuvintele iesiră us¬cate, parcă crăntănind o bucată de sticlă, strecurată din nebă¬gare de seamă într-un fel de mâncare.
- Stii... Nu stiu cum să-ti spun... Am venit imediat... Mama ta a fost spitalizată ... de urgentă... Duduia Lucretia este cu dânsa ... A lesinat în baie ... S-a lovit rău la cap ... De radia¬tor... Stii cum sunt radiatoarele din fontă ... Apoi se opri.
Buza de jos a Domnului Constantin tremură usor. Parcă cu încetinitorul, se întoarse către Domnul Botez.
- Sunt gata! Să mergem!


Miez de noapte

Când vine vorba de ninsoare si întuneric, am senzatia că un curent electric îmi alunecă prin corp ca o fantomă.
10.30 – Nici în ruptul capului nu mă duc la culcare! Vorbele fiului meu preaiubit mătură aerul.
– Oricum e prea devreme pentru mine! Străfulgeră fiica mea preaiubita.
Gust de ardei iuti îmi trece prin gură, dar mi se opreste pe buze. Sunt sub jurământ în ceea ce priveste cuvintele si fra¬zele biblice.
11.30 S-au prezentat si stirile. Jeremy Paxman a terminat de comentat, la fel si Nick Robinson si Robert Peston. Îi aud pe preaiubitii mei asezati gospodăreste în fata laptopu¬rilor.
Închid televizorul si-l scot din priză. Sting lumina din camera de zi, cea cu plafoniera italiană ṣi controlez din usă su¬frageria, cu lampadarul frantuzesc, acum în întuneric. Pot vedea în întuneric. Controlez usa de la bucătărie care dă spre grădină, merg în vestibul si controlez usa din fata casei si scot cheia din broască. O atârn în cui, acolo unde-i este locul lângă mantaua mea de ploaie. Mă reîntorc în camera de zi si, pe întuneric, scot cheia din broasca de la fereastră. Fac la fel si în sufragerie. Merg în camera birou, care ar fi trebuit să fie baia de la parter, dar, la construirea casei sotul meu refuzase ideea, pentru că, spunea el, constructorii m-au jupuit de viu. Încerc încuietoarea. Văd bine de la lu¬mina din stradă.
12.00 Urechile mele sunt tăiate de ceea ce simt că ar fi tăcănit de ace metalice.
Pocnitura vine de undeva din casă.
Să văd ce se-ntâmplă?
Simt că trebuie să o fac si inima mea este în hiperviteză.
Ridic un colt al perdelei. Am curajul să privesc în afară?
Afară, în lumina de neon a stâlpului, parcă se îngână o siluetă vag asemănătoare cu aceea a unei statui din muzeele de ceară. Mintea si simturile-mi trec prin emotiile acumulatorului de identităti.
Parcă-mi aud sotul care-i plecat de duminica trecută, cu stu¬dentii de la colegiu, într-o călătorie de studii la Shanghai pe două săptămâni:
- Imaginatia ta-ti joacă feste! Sau... E rezultatul imagina¬tiei tale! Sau... Nu-i nimic acolo! Sunt numai forme în alb si negru!
Da, sunt numai forme. Mă încurajez singură! Ce-mi tot trece prin cap! Aud Dalmatienii vecinei lătrând viguros în noapte, parcă ar fi posedati. Vecina, care-i o sportivă fana¬tică, trebuie să fie iar plecată în vizită la veterinarul din High Street.
Mă uit din nou pe fereastră, ca să fiu sigură. Oare să fie...?
Nu se poate! E imposibil!
Las perdeaua să cadă si alerg pe scări la etaj cu sufletul la gură. Controlez toate ferestrele. Cea de la baie este lă¬sată întotdeauna întredeschisă, din cauza condensatiei, dacă este să citez pe răposata mea soacră. Fumul sigilează spatiul de sub usa băii.
Rămân împietrită. Picioarele mele parcă-au crescut rădă¬cini în covorul beige de pe casa scărilor. Mă aplec în unghi drept ca să cercetez mai de-aproape. Modelul arabesc al ta¬petului se îndoaie la coltul ochilor mei. Fumul înghite spatiul de sub usa de la baie. Nu pot ajunge cu palmele la saltărul de pe casa scărilor...



Inginerie de calitate

Vera se-nvârte-n pat ca un surub ruginit. Nu mai are li¬niste de când Tom iar s-a apucat să sape încă o gaură în ga¬zonul din fata casei.
Ce-or să creadă vecinii? O să trebuiască iar să se mute... fără doar si poate!
De la fereastra dormitorului, Vera îi strigă-ndrăzneată:
- Cu ce te ocupi acolo, drac bătrân?
Tom se face că n-o aude. A plănuit în detaliu. Sapa-i pare o vâslă care se ridică si coboară ritmic.
Acusi ajung la capăt! Să persisti, ăsta-i secretul!
Tom sapă adânc solul si unii bulgări se rostogolesc, altii cad la loc, dar cei mai multi se-mprăstie pe verdele crud al gazonului tuns de Vera cu două zile în urmă.
Vera vede cum sapa ciopleste adânc precum un fulger în zorii zilei. Bestia asta-mbătrânită iar o împiedică de la siesta zilnică.
Din timp în timp, Tom se opreste din săpat ca să-si tragă sufletul. Atunci aruncă o privire furisă la pietrele căsutei lor sufocate în trandafirii urcători rosi, galbeni si albi. Tom nu le suferă mirosul, dar trebuie să pretindă atunci când vine vorba despre trandafirii Verei.
Acusi ajung la capăt! Să persisti, ăsta-i secretul!
Sudoare de culoarea sistului sapă arcade si coloane pe fata lui Tom si pieptul lui se miscă-n ritm de flux si reflux. Ochii lui aproape că disting corabia aurită în care va traversa marea de argint.
Acusi ajung la capăt! Să persisti, ăsta-i secretul!
Tom aproape că zăreste orasul ridicat din mlastini cu dra¬pelele fluturând sfidătoare în briză si cu podurile peste ca¬nalele cu miasme de peste putred.
Privirea radiografică a Verei fixează si măsoară gaura de după perdele. Tom se împiedecă în pământul făcut movilă la marginea gropii...

Măsură perfectă! Inginerie de calitate! Tom s-a întrecut pe sine! Vera scuipă vorbele umbrită de dantela perdelei.


Prin urechile acului

Rick se aruncă pe bancheta soferului, îndepărtând invo¬luntar o buclă rebelă de pe frunte. Cheia în contact si picio¬rul pe accelerator.
Am scăpat ca prin urechile acului! Ce vor femeile astea de la mine? Doar nu-s prost! Nici vorbă de căsătorie! Nu mă prind dumnealor în lat asa usor! Mai bine mort decât în¬surat!
Daca Rick gândeste rational, asta pare extrem. Stie doar directia atentiilor lui Kate si o evită precum ciuma. Din zori mobilul îi este fierbinte cu încercările ei de a-l contacta. I-a trebuit tot curajul ca să-i comunice în cuvinte directe si la obiect, în timpul ultimei convorbiri pe mobil:
- Am terminat, Kate. Nu am conformatia emotională să fac fată insistentelor si motoacelor tale, si ca un gentleman i-a închis telefonul în nas. Vrăjitoarea! Cu acest gând, îl străbate un fior glacial. Îsi ajustează mâneca de la cămasă si-si înfige iar degetele în bucla rebelă.
Rick porneste automobilul. Este nerăbdător să ajungă la locuinta Julietei, ca să citească celor doi fii ai lui o poveste înainte de culcare. N-are încotro, fiindcă Juliet insistă în acest ritual, desi, el a considerat întotdeauna că este de dato¬ria mamei să-si crească plozii. De asta Rick a insistat întot¬deauna ca să-si mentină statutul clar de partener al Julietei si nu de sot, care – dacă este să fim realisti – a cam început să-si piardă nurii, înecându-se în roti de grăsime în jurul taliei si pe la solduri, cu pungi sub ochii de culoarea sine¬lii... desi, dacă-i vorba să fie cinstit, carnea cu prune pe care o găteste Juliet sâmbăta este delicioasă.
Gândindu-se la Gemma, Rick este multumit că a pus pi¬ciorul în prag. Ce bine s-a potrivit. Gemma îi este rendez-vous-ul de miercuri, atunci când colega ei de apartament, Kate, lucrează până seara târziu la cârciuma din cartier. Iar l-a făcut să întârzie. Ce-o fi apucat-o să-l cheme urgent de la serviciu, ca să-i dea ultimatum? Amenintări că se sinucide, adică! Rick are experientă si este imun la astfel de amenin¬tări. A auzit asta de nenumărate ori de la ex-prietene, ex-partenere si ex-logodnice. N-o să se lase el intimidat de asa ceva! Un fior îl trece când se gândeste la Gemma.
- Ori mă iei de nevastă, ori drumurile ni se despart ime¬diat! L-a amenintat smiorcăindu-se, tocmai când Kate a în¬rămat pe neasteptate usa dormitorului Gemmei.
Kate este rendez-vous-ul lui de luni, atunci când Gemma lucrează în schimbul de noapte la supermarket. Tinerele as¬tea, cei drept pasionate, nu-i dau altceva de ales decât să o ia la să¬nătoasa, cât mai departe de ghearele lor. Îsi trage pantalonii si ciorapii pe dos cu o mână, si-si însfacă haina cu cealaltă mână. Gemma aruncă după el cu ce-i vine la mână, încât tre¬buie să-si încheie nasturii de la cămasă si să-si încalte panto¬fii în fata usii de la intrare. Un pusti, care se întâmplă să treacă călare pe-o bicicletă pe trotuarul din fata casei, e în hohote când îl zăreste, ba chiar îl arată cu degetul.
Rick, rosu ca sfecla, aleargă pe cărăruia de la usa casei spre portita fără gard. În doi pasi trece peste iarba care tine loc de trotuar si-i în masină. Răsuflă de două ori, îsi pune cravata si haina de la costum si-si numără binecuvântările. Acum îi telefonează Julietei s-o anunte că va fi acasă în 20 de minute.


La etaj, gemetele Gemmei se aud prin peretii subtiri ai casei victoriene. La parter, Kate cu un pahar plin ochi cu whisky, scurmă cu mâna în tava cu cartofi si-l alege pe cel mai umflat. Îl scoate din grămadă. Merge la cutia cu articole de cusut, pe care a cumpărat-o anul trecut în concediul pe¬trecut cu Rick în Normandia. Extrage colectia ei de ace din una din despărtiturile cutiei. Se asează confortabil pe un scaun cu spătarul înalt. Ia binisor cartoful în mână. Se por¬neste să zgârie doi ochi pe suprafata bulbucată. Conturează un triunghi drept nas si două linii care se unesc în loc de gură. Pe fată i se imprimă un rânjet de gargoyle. Socoteste în sine Ah, da, acusi îs gata! Cu grijă, scoate, unul câte unul, acele adormite în pernuta de ace în formă de masină de cusut cu pedală si, meticulos, le împunge adânc în cartof. În interi¬orul conturului ochilor, nasului, gurii... si ultimul ac îl pla¬sează delicat adânc în inimă... Ah, da...!

Rick apasă pe accelerator...

- Rick, trezeste-te Rick! Da, deschide ochii, Rick! Mă auzi, Rick? Strânge-mi degetul, Rick, dacă mă auzi!...



La gară

- Ce Dumnezeu se întâmplă cu trenul ăsta, Lia? E întâr¬ziat din cale-afară! Omul îsi brăzdează mâna prin pârul re¬bel si sur de la tâmple.
Lia îsi netezeste cu grijă creturile apărute pe fusta de lână de culoarea visinei putrede. Vârfurile degetelor ojate se pierd în culoarea materialului. Arunc-o privire expertă la ceasul Rolex reproducere cu un zâmbet vag la coltul gurii, cu bu¬zele rujate cu perfectiunea unei reclame. Deschide geanta din pi¬ele falsă de crocodil si umblă cu degetele printre acce¬soriile permanente din interior. Extrage rujul Estée Lauder si-si admiră reflectia în ochelarii lui Tim.
- Dă-l încolo de ruj, Lia! Nu acum! Ai văzut ora? Mâna lui vânjoasă, cu degete marcate de răni vindecate si cu un¬ghii decolorate, trage cu nădejde de zulufii suri de la tâmple. Fata lui marcată de urme de vărsat apare posacă.
Inflexibilă, Lia îsi linge buzele, îsi face obrajii pungă si-si cercetează minutios buzele în forma de semilună. Pune o cantitate potrivită de ruj pe buza de sus, apoi pe cea de jos. Extrage un servetel din geantă si-si presează buzele cu un zâmbet ŕ la Mona Lisa. Se admiră din nou în ochelarii lui Tim. Ah, da! Perfecte! îngână radioasă. Se uită satisfăcută la degetele cu manichiură. Sam s-a întrecut de astă dată! Le mângâie mândră. Sunt ferme si rosii ca visina putredă. O ca¬podoperă! Numai bine să-i completeze degetele de pianistă talentată.
- Trenul de la orele 13, în directia Londra are întârziere de o oră. Ne cerem scuze pentru întârziere.
- A naibii treabă! O să ajungem cu întârziere la specta¬col. El smulge telefonul mobil din buzunarul adânc al hainei. Vocea profundă si răgusită a lui Tim e în competitie cu anunturile sosirilor si plecărilor trenurilor care explodează din megafoanele de pe peron.
- Domnule Orban, vă rog. Vom întârzia la spectacol, Domnule Orban. Ne cerem scuze. Nu-i din vina noastră. Trenul are întârziere. Ora. Nu! Nu puteti face asa ceva! Vă rog mult ... Domnule Orban...
Fata lui Tim trece prin toate nuantele prunelor care se coc.
- A naibii treabă, Lia, suntem în mare-ncurcătură. Două contramandări deodată! Domnul Orban, oribilă persoană! Ne-a anulat contractul! Suntem la ananghie! O să ajungem la fortele de muncă! Ăsta-i viitorul! Tu îmbătrânesti pe zi ce trece! Cu repertoriul tău învechit, ai pierdut orice directie!...
Lia priveste fata buhăită a lui Tim. Fără-un cuvânt, Lia face-o piruetă pe tocurile cui imitatie de crocodil si iese din gară.


La sfârsit de săptămână

- Mâine mergem la mare. O să-ti placă mult. Îi spune Maximilian zâmbind până la urechi. Păcat că Liz trebuie să meargă la lucru mâine. La fiecare sfârsit de săptămână, ex¬pediem copiii pachet la socrii.
- Ce bine, de abia astept! îi spune Zenovia. Cu cel mai bun accent care-i stă în putintă. A sosit săptămâna trecută în Norfolk, la invitatia lui Maximilian, pentru care a tradus si cu care s-a împrietenit în timpul vizitei acestuia cu ajutoare în orasul ei.
Este vacanta de vară si Zenovia trebuie să meargă zilnic la biblioteca universitătii locală ca să studieze pentru doctoratul pe care-l pregăteste.
Zilnic, ia autobuzul din fata casei unde locuieste Maximilian cu familia lui si coboară în centrul orasului. Îsi face drum printre tarabele pietei cu legume, fructe si alte bunătăti comestibile, de unde cumpără negresit o pungă cu alune, pentru care are mare slăbiciune si jumate de kil de rosii pen¬tru a-si satisface doza zilnică de vitamine.
Zenovia de abia asteaptă să meargă la Marea Nordului, desi ar fi preferat ca Liz – sotia lui Maximilian, si o învede¬rată fumătoare, care a cauzat, mai mult ca sigur, astma co¬pi¬ilor si atacul de cord al lui Maximilian cu trei ani în urmă – să-i fi însotit. Inima-i sare de emotii ca un postalion pe un drum cu bolovani.
Răscoleste frenetic îmbrăcămintea pe care a împachetat-o acasă cu mare grijă. Patul de o persoană este acum plin de lu¬crurile pe care nu le-a purtat încă. Adică toate cu exceptia deux pičces-ului din viscoza cumpărat second hand. Din pira¬mida cu vesminte alege costumul de baie bleu marine si pro¬sopul de plajă albastru cu model cu scoici, nou-noute, cum¬părate de la Luceafărul în ajunul plecării. Le netezeste si le pune cu grijă în geanta de voiaj. Alege din cele trei rochii noi, pe cea albastră cu mâneci scurte si cordon din piele, că¬masa de noapte din dantelă si broderie englezească si dessourile din mătase rose bonbon. Le studiază cu atentie, le netezeste si le face loc în geantă. Ada¬ugă articolele de toa¬letă.
Este curioasă să vadă cum arată un hotel la malul mării la englezi. Parcă nu mai are răbdare.
Adoarme cu greu si se trezeste de nenumărate ori ca să se uite la ceasul desteptător de pe noptieră.
Un hotel englezesc la malul Mării Nordului. Freamătă de emotie si anticipare.
Aude ciocănituri la usa si glasul soptit al lui Liz si-i simte în nări fumul de tigară.
- Te-ai trezit? Zenovia aleargă la baie, dă drumul la dus, care-i rece ca gheata. Se îmbracă în grabă si coboară-n bu¬cătărie, cărând cu oarecare dificultate geanta de voiaj um¬flată până la refuz. Pâinea prăjită-i rămâne în gât. Ia câteva guri din cafeaua cu lapte.
- Cum ai dormit? Se anuntă o zi minunată! Aude vocea lui Maximilian din partea opusă a mesei.
Îsi iau rămas bun de la Liz numai, pentru că cei mici încă mai dorm.
Sunt acum în masină.
- Te duc pe ruta pitorească. Îi spune Maximilian multu¬mit. Conduce pe drumuri înguste de tară, de-a lungul unor câmpuri cu secară si napi furajeri. Drumul taie câmpurile si, de la o intersectie, o ia brusc către sud-est. Miros de scrum¬bii afumate năvăleste pe fereastra deschisă. Marea se zăreste în de¬părtare cu silueta unui cargou înfipt la orizont.
Zenovia îngână din când în când:
- Superb! Într-adevăr! Secolul al XIII-lea! Medieval. După cum citise într-un atlas AA de drumuri si sosele, pe care-l descoperise uitat pe o polită în camera de zi a gazdelor sale.
O retea de magazine rahitice si obosite fac drepti de-a lungul drumului. Zenovia citeste cu voce tare denumirile crabi, creveti, midii, melci, vată de zahăr vanilată, înghetată pe băt, peste cu cartofi. Observă găleti cu greble si săpăligi de jucărie, mingi în fel de fel de culori stridente si cărti pos¬tale ilustrate.
- Suntem ca si ajunsi. O asigură Maximilian, cu vocea ră¬gusită.
Depăsesc sirul de magazine. Depăsesc clădiri tepene în stil victorian. Zenovia încearcă să ghicească hotelul destinat. Ajung la digurile de la malul plajei. Are în vizor zeci si zeci de caravane, unele mai mici, altele mai mari, asezate în co¬loane perfecte, precum armata din teracotă a primului împă¬rat chinez, Qin Shi Huangdi.
Castele de nisip presară plaja. Zenovia nu vede niciun iaht, nicio barcă de plăcere.
- Am ajuns! Îi spune Maximilian cu satisfactie în glas. Opreste masina în fata unei caravane aruncată pe o laterală.
- Strasnic, nu-i asa? Îi spune Maximilian coborând din masină. Extrage cheile din buzunarul de la piept si deschide usa.
- Trebuie s-o aerisesc un pic si-i ca si nouă! Strasnic! Si pozitia! Cea mai bună de pe coastă!
- Fără discutie! Si Zenovia dă afirmativ din cap, fără
să-si ascundă un căscat sonor.


Zgomote...

Tocmai m-am întors de la dentist. Mi-a luat măsura pentru un pod peste trei dinti din metal pretios. Mi-a explicat costul în detaliu. Am stat în scaun si l-am ascultat cu gura căscată. A urmat după aceea o injectie în gingii, cu scuzele de rigoare si delicatetea de dentist particular specializat.
- Domnisoară Donahue, se adresă dentistul asistentei prin masca de pe gură si cu lumina reflectându-i-se în ochelarii de protectie, te rog să telefonezi administratorului, să vezi ce-i cu robinetul ăsta. Pacientii mei se îneacă-n zgomot.
Ochii mei sunt lipiti de plafon. Ilustrate locale si străine sunt amestecate ca-ntr-un cocktail cu imagini de domnisoare în pozitii artistice.
Domnul dentist e deocheat! Gândesc îmbâcsită, închizând ochii cu o doză mărită de întelepciune. Muzică de dans din anii 80 tâsneste îndrăzneată din amplificatoarele fixate în perete.
Domnul dentist bate tactul cu pantofii din piele pe dusu¬meaua ultralustruită. Îngână note muzicale care-s în contra¬timp cu cele de la amplificatoare. Sună a măsuri flamboiante de rock and roll si motociclete Harley Davidson.
Drip, drip, drip se face auzit glasul metalic al robinetului, tap, tap, tap se aud pantofii de comandă ai Domnului dentist pe dusumeaua ultralustruită, hum, hum, hum iese din gâtul fetei mascate.
Domnul dentist, cu calităti sporite de partidele săptămânale de golf, înot, antrenament în circuit si ciclism, selectează un ac si-ncepe să găurească într-un molar cu acuratetea unui giuvaergiu, direct în os si în inima mea.
- Vai! Vai! Vai! Mă aud si-l însfac cu nădejde de mâneca halatului imaculat apretat.
Drip, drip, drip, tap, tap, tap, hum, hum, hum...
Domnul dentist face o excavatie măiastră în primul dinte suport si apoi, o alta ṣi mai ṣi în al doilea molar suport. Pentru a evita contactul cu materialele vizuale ale Domnului dentist, îmi tin ochii închisi, desi nu-i posibil să fac la fel si cu urechile... hum, hum, hum, tap, tap, tap, drip, drip, drip...
Satisfăcut cu cele două excavatii în dintii mei de suport, Domnul dentist este acum în ton cu melodia de pe înregis¬trare.
După o oră si jumate, Domnul dentist a terminat în triumf. Îsi scoate masca si iradiază de multumire. Îmi recuperez capul, pe care-l simt ca cel al unui călător din timpurile Restauratiei pornit în Grand Tour prin Europa, cu postalionul cu cai si zurgălăi.
Domnul dentist, mândru de strădania lui, mă priveste, îmi zâmbeste si-mi spune ingenuu:
- Asta-i tot momentan. La fel peste două săptămâni!
Drip, drip, drip, tap, tap, tap, hum, hum, hum...


Programarea

9.50 am. Alerg la statia de autobuz de la doi pasi de casă.
10.10 am. Stau la coadă la Receptia de la circa medicală de familie.
10.15 am. Înmânez dosarul familiei cu refuzul permisiunii de dezvăluire a datelor noastre personale.
10.20 am. Cer receptionerei chitantă. Mă fixează cu privirea ca si cum as fi o jucătoare de curling care a aruncat pietrele de culoarea adversarilor si mă informează:
- Nu dăm chitante.
Însfac dosarul si ies pe usă. Merg la Eastern Office.
10.30 am. Cumpăr un chitantier si mă reîntorc la circa de familie.
- Depun formularele completate cu refuzul nostru. Iată un chitantier. Dati-mi chitantă, va rog.
Tânăra receptioneră mă fixează si mai nedumerită si nu-i sigură dacă trebuie să-si cheme sefa. Ia totusi o decizie executivă si completează prima pagină a chitantierului. Cu un¬ghiile cărămizii de cinci centimetri, desprinde timid chitanta si mi-o înmânează, bodogănind:
- Este complet nereglementar!
Trebuie să prind autobuzul pentru spital. Pleacă la 11.00 am si nu mai am timp să exprim verbal câteva aspecte de viată. Cu altă ocazie!
11.00 am. Sunt la statia de autobuz. Sunt gata să mă urc, dar, precaută, întreb soferul despre destinatia vehiculului. Îmi spune că merge la Holt si nu la Norwich.
Mă dau jos în viteză. Câteva perechi de ochi mă străful¬geră de pe locurile din fată.
Autobuzul meu se află parcat în spate.
Sosim în fata spitalului după exact 30 de minute. Intru în acest centru de excelentă medicală. Merg la Receptia de la parter si anunt una din receptionere că am sosit. Mă ignoră câteva minute, atentia fiindu-i îndreptată spre o soră medicală în uniformă cu dintii înălbiti, care este determinată ca toti cei din jur să stie că de mâine pleacă în concediul din anul precedent, pe care a fost obligată să-l ia până la 1 aprilie.
Bat delicat în suprafata laminată a Receptiei.
- Am programare la orele 12.00.
Schimb de zâmbete ca printre jaluzele cu colega ei. Suieră printre dintii înălbiti.
- Numele.
- Data nasterii
- Adresa
- Numele de domnisoară al mamei.
Îmi arată niste scaune asezate în sir indian.
Mă asez pe scaun si îmi scot cartea de lectură din sacosa de pânză. Este Originea speciilor de Charles Darwin.
Sora medicală cu zâmbetul în pioneze apare si se pune la tocat cuvinte cu o purtătoare de ecuson cu en-tęte-ul spita¬lului, care plimbă un dosar sub brat.
12.15 pm. Duduia în uniformă de soră medicală a reusit să concluzioneze trei conversatii cu o altă duduie cu identi¬tatea pe ecuson si dosar sub brat, care se întâmplă să fie în trecere pe la sectia de oftalmologie.
Pacientii vin si pleacă, unii singuri, altii însotiti de rude sau prieteni.
Citesc ce scrie pe cele trei panouri din fata mea. Un panou atrage atentia pacientilor că, sub niciun motiv, nu trebuie să supere pe salariatii spitalului. O aud pe receptioneră discutând pe mobil domestice cu mamă-sa. Colega ei îsi pre¬pară o cană cu ceai si caută biscuiti în niste cutii din metal.
12.30 pm. Autobuzul meu soseste la statia din fata spita¬lului o dată la oră. E clar că nu-l mai pot prinde. Dacă voi fi curând consultată de medicul oftalmolog, atunci poate voi prinde autobuzul de 13.30 pm.
Mă învârt în sala de asteptare si citesc în tăcere cel de al doilea panou felicitând personalul sectiei pentru promptitu¬dine.
Alti pacienti vin si pleacă. Mai multe emploiate de-ale spitalului, cu ecusoane si dosare sub brat vin, pălăvrăgesc despre diverse domestice si pleacă cu un aer preocupat.
12.45 pm. Cu exceptia mea, în sala de asteptare a mai rămas o pacientă, care a văzut medicul oftalmolog si acum asteaptă o rudă să o ducă acasă. Cele două receptionere des¬chid paravanul care se sprijină de peretele opus Receptiei si împart sala de asteptare în două spatii intime. Un număr de persoane cu ecusoane încep să se adune în spatiul de după paravan.
13.00 pm. Am rămas singura pacientă în sala de asteptare. Merg la Receptie.
- Am avut programare la orele 12.00.
- Numele.
- Data nasterii
- Adresa
- Numele de domnisoară al mamei.
Una din cele două receptionere se pune pe miscat hârtii.
- Sunteti sigură că ati avut programarea pentru azi?
- Absolut! Îi prezint scrisoarea spitalului.
Colega ei caută frenetic în niste cutii însirate pe o polită si în alte câteva aflate pe un raft de mai sus.
- La ce sectie? Mă întreabă cu glas indiferent.
- La clinica de ochi, după cum scrie pe usă!
- Să văd dacă mai este vreun specialist prezent.
Este 13.15 pm si am terminat de citit toate anunturile si afisele din sala de asteptare.
Un tânăr apare de după o usă.
- Îmi pare rău pentru întârziere.
- Nu cred! Îi tai cuvintele.
Mă conduce în cabinet.
- Numele.
- Data nasterii
- Adresa
- Numele de domnisoară al mamei.
- Sunt toate pe formular! Îi replic.
Îmi controlează ochii cu diverse apărate. Termină în mai putin de 10 minute.
Este 13.35 pm. Am pierdut autobuzul.
Merg la Receptia de la intrarea în spital.
Stau la coadă din nou.
- Un formular pentru reclamatii, vă rog.
Persoana cu ecuson de voluntar mă priveste din spatele ghiseului ca si cum nu ar întelege ceea ce-i cer.
- Trebuie să aveti un astfel de formular pentru reclamatii.
- Suntem spital universitar. Murmură voluntara cu la¬crimi în ochi.
- Vreau să vorbesc cu managerul, vă rog.
Colega ei îmi dă două formulare de după ghiseu. Ca să am de rezervă.
13.50 pm. Ies din clădirea spitalului si merg spre statia de autobuz si astept.
Nu plouă. Citesc orarul autobuzelor în întregime, cu cele care merg în centru, cu cele care merg în suburbii sau la sate. Mă aflu mereu în capul cozii si trebuie să mă dau la o parte când soseste câte un autobuz.
14.30 pm. Am rămas numai eu în statia de autobuz. Mă urc în autobuzul cu numărul 4. Schimb autobuzul în pi¬ata orasului meu.
15.15 pm. Sosesc acasă si formez numărul biroului de re¬clamatii de la spital.
- Alo. Aici Departamentul de reclamatii.
Explic ce mi s-a întâmplat la spital la sectia de oftalmo¬logie.
Aud scuzele de rigoare.
Mă asez binisor la birou si completez cele 3 pagini ale formularului de reclamatii.
16.00 pm. Merg la capătul aleii si pun plicul timbrat în cutia postală.





Obiecte

Da, am să pun cerceii Hylas&Nymphs. Fără doar si poate… Peridot montat în argint. Ultima modă. O combina¬tie perfectă cu ochii mei azurii. Îmi pare bine că am insistat. De la Tiffany sau de loc. Fără doar si poate.
Se priveste admirativ în oglinda făcută de Jacques-Emile Ruhlmann din lemn de amboyna si fildes pe care se află îm¬prăstiate bijuterii. Oglinda a fost dar de nuntă de la socrii. Cumplit de urâtă! Fără doar si poate! Exclamă cu voce tare. Sper ca Bunny să nu întârzie. Cât sunt de persecutati ban¬cherii în ziua de azi!
Îsi tipări suav rochia Yves St. Laurent de culoare albastru deschis pe care Bunny i-a cumpărat-o din Avenue Foch săptămâna tre¬cută. Ce bine s-au distrat. Mângâie firul aproape invizibil al Ipod-ului pe care-l introduce clinic în urechea stângă.
De abia astept...
Tresare când aude acut soneria la usa de la intrare. Co¬boară de la etaj în viteză pe treptele scării din sticlă.
- Da! Ce doriti? Priveste surprinsă pe tânărul înalt îmbră¬cat în cămasă beige si pantaloni Armani, ochelari de soare Dior si Converse. Arată bine individul. Fără doar si poate! Dacă se gândeste la Bunny!...
- Cu ce vă pot ajuta? Îl întreabă cu vocea ca mierea.
În tăcere, acesta îi întinde o hârtie cu en-tęte.
- Nu cumpăr nimic de la usă! E gata să-i închidă usa în nas. Nu poate însă să o facă pentru că tânărul are piciorul bine plasat între usă si canat.
- Ia piciorul din usă... Avem camere de luat vederi...
- Doamnă sunt aici pentru a reintra în posesia mobilei, precum vedeti din document. Accentul lui îi taie pe nervi.
- Nu înteleg ce vrei să spui? Trebuie să fie o greseală. Fără doar si poate!
- Nu-i nicio greseală, doamnă. Sunt împuternicit prin lege să reintru în posesia mobilei de pe lista din document.
Fără să ezite, o dă delicat la o parte, păseste în atrium-ul vilei, călcând stângaci peste degetul ei mare de la piciorul drept dat cu ojă vinetie si expus într-o pereche de pantofi Louboutin.
- Bunny, Bunny! Unde esti când am nevoie de tine? Strigă într-o BlackBerry.
Epuizată, îsi lăsă trupul mulat în rochia azurie pe un scaun Sheraton cu spătar cu semn heraldic. Cu degetele bate frene¬tic un text: Criză, sună-mă imediat! Bunny, Bunny, unde esti când am nevoie de tine?
Unghiile ei rose bonbon se pornesc pe un joc de-a des¬chide si închide pudriera Estée Lauder. Privirea-i sare de la tavanul pictat al atrium-ului la documentul din mână.
Nu înteleg!...
Vede cum tânărul scoate din vilă masa George III, în po¬sesia familiei lui Bunny de patru generatii.
O, nu! Nu si mobila de salon Art Deco cu tapiterie Beau¬vais si lemn aurit. Oftează-n durere. Un dar de la Bunny când a primit bonusul anual. Si oglinda! Care i-a reflectat gândurile cele mai intime de cinci ani încoace!... Pendula de perete îi acompaniază suferinta din carapacea ei din lemn de nuc mesterită în 1730.
- Ce faci acolo? Sare de pe scaun ... cu o miscare de auto-apărare ... învătată la scoala elvetiană de domnisoare ... tână¬rul este pe spate ... Asta-l va opri să-mi ia pendula. Fără doar si poate!
- Chem politia! Ce v-a apucat, doamnă? Să mă atacati! Mă împiedicati să-mi fac datoria! Vă voi raporta justitiei! Naiba să-i ia pe bancheri!
- Cum îndrăznesti! Stii cine suntem?
În timp ce tânărul îsi controlează trupul brutalizat, doamna aleargă spre un dulap decolorat din vremea Regelui James. Extrage din punguta de piele – în care-si poartă cheile esentiale – o Yale, cu care descuie singura usă. Smulge una din pustile Beretta de vânătoare. O capodoperă inginerească.
- Iesi afară din casa mea! Imediat! Pronuntă cu cel mai perfect accent educat.




Bilet dus-întors

- Ce faci aici de una singură? El întinde mâna cu degetele ca feliile de portocală. Ea simte aschii din lemn în derivă în gâtul uscat si-si muscă involuntar buza de sus.
- Vrei să mergi la plimbare? Să vedem expozitia cea nouă de la galeria din Holt? El îi zâmbeste cu toti dintii armoniosi si egali. Ea-si simte stomacul sărind dintr-o gaură neagră în alta.
- Iar o să fie o zi minunată! Hai să mergem la plimbare! Sunt sigur c-o să-ti placă. Hai! … El îi leagănă mâinile. Ea îsi crispă fata ca si cum ar fi muscat dintr-o măr păduret.
- Mă duc să pregătesc micul dejun. El se înclină să-i atingă obrazul cu buzele umede. Ea îsi simte inima ca un zbieret fluid preschimbat în piatră.
- Ceai sau cafea? El îi mângâie părul rebel. Ea se face la fată ca alabastrul.
- Cereale? El călătoreste cu bratul pe după umerii ei aplecati. Ea-si plimbă gândurile pe canale infestate de ceată.
- Vrei să mergem la cumpărături? El o atinge-ncurajator pe spate. Ea, cu ochii ca luna plină, fixează peretele-ngreuiat cu tablouri din colectia Duduiei Iulica.
- La o plimbare la sosea? El o atinge pe gulerul brodat de Cucoana Elisa. Ea se joacă de-a v-ati ascunselea cu lampa¬darul de Murano, care atârnă tăcut din plafonul încăperii.
- Hai să ne bem cafeaua în grădină? El o ia de mână si-o conduce spre banca din lemn de sub bolta cu trandafiri urcători. Ea tese o pânză de gânduri fugare.
- Să sedem pe băncută. Ce parfum au trandafirii. El rupe cu grijă un boboc din trandafirul adus de la Mărăsti de Cucoana Elisa. Ea simte-alchimia dulcetei în podul de plante.
- Uite, mierloiul rezident! El se uită gales la fata ei încordată. Ea fuge cu privirea la motanul tărcat camuflat printre tufe de dafin.
- Ce mere bune se vor face anul acesta. El o îndeamnă să sadă pe bancă. Ea se-ntepeneste-n călcâie si se-neacă-n tusea uscată.
- Totul arată mai bine dimineata. Ce aer proaspăt. Îl simti? El inspiră adânc. Ea închide ochii si-si acoperă ure¬chile cu mâinile uscate.
- Relaxează-te! Este ceea ce toată lumea ar trebui să o facă dimineata. El se apropie de ea cu ochi zâmbitori. Ea priveste cu ochii sticlosi dincolo de orizontul grădinii.
- Spune-mi că mă iubesti! El o îndeamnă în brate. Ea-si află trupul înghetat ca la dentistul de pe Strada Mare.
- Totul va fi ca mai-nainte. El se-nfioară cu buzele pe gâtul ei cioturos. Ea simte un sarpe alunecând prin cioburi de sticlă.
- Vreau să fim fericiti! Cum am fost înainte! El îi prinde trupul ca lemnu-n derivă. Ea înoată-n ape la margine de timp.
- Să fiu îngrijorat? El o eliberează din brate. Ea păseste în visul ei absolut.
- Îmi pasă enorm de tine. El îi zburleste părul de pe gât. Ea se strânge în carapacea ei de broască testoasă.
- Ne simtim asa bine-mpreună. El îi atinge cu degete de pianist mâinile ei cu degete boante.
- Rămâi în grădină. El o cuprinde în brate. Ea îi scutură-mbrătisarea si intră pe usa de la grădină în încăperea cu icoane pe sticlă din colectia Duduiei Iulica.
Ea merge-n bucătărie, deschide dulapul de sub chiuvetă, alege cutia cu ceară de albine si-o cârpă din bumbac si se apucă să lustruiască ramele de la portrete.










de Mariana Zavati Gardner    6/14/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian