Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interferenze : Între fictiune si realitate

Ne plac povestile. Suntem astfel construiti ca de când ne nastem să ne placă să ascultăm povesti. Inventate, adevarăte, nu contează. Povesti să fie! Iar fictiunea provine tocmai din dorinta omului de a asculta povesti. La început, povestitorii improvizau povestile, mai târziu le-au elaborat. Literatura, cinematografia, teatrul sunt de fapt sursele de povesti inventate din lumea “fictiunii”.

Dar, asa cum în cinematografie sau teatru există si spectacole bazate pe întâmplări adevărate, în literatura există o formă bazată pe fapte autentice, numită literatură “memorialistică”. Mă pasionează jurnalele si scrisorile pentru că mi se pare că cel care se destăinuie în ele este mai autentic decât cel care scrie o poveste inventată, o fictiune.

Interesul pe care-l prezintă cărtile de memorii depinde, evident, de faima autorului. Există memoriile clasice, ale unor “monstri sacri”, ca cele ale lui Tolstoi, Delacroix, Charlie Chaplin, Yehudi Menuhin, André Gide, Simone Signoret, Philippe Noiret si altele, care se citesc cu plăcere. La Tolstoi m-a fascinat răbdarea cu care îsi nota amănuntele vietii cotidiene si tonul lui sfătos. De la Delacroix am retinut o învătătură de o mare generozitate sufletească, pe care am încercat si eu s-o aplic în viată: ”Poartă-te cu fiecare prieten în parte potrivit temperamentului acestuia, încercând să-ti ignori, pe cât posibil, propriul temperament.” André Gide m-a impresionat cu superba lui limbă franceză literară, cu folosirea elocventă a verbelor la perfectul simplu, cu muzicalitatea scriiturii si cu profunzimea ideilor.

Desigur, la toate aceste personalităti am gasit interesante nu numai ideile, ci si amănuntele privind societatea pe care o frecventau, gusturile lor artistice, micile lor insuccese, înfine, tot ceea ce era legat de cotidianul invizibil în manifestările artistice care le-au adus faima.

De-alungul vietii m-am delectat însă si cu alt gen de memorii: la Montreal aveam în vecinătate o bibliotecă cu traducerile în franceză ale memoriilor detinutilor din lagărele staliniste siberiene. Din ele am aflat despre amplificarea rezistentei fizice a torturatilor datorită fortei lor spirituale. Pe lânga frig, foame si brutalităti corporale, una din torturile greu de îndurat era nedormitul. Detinutii erau obligati să stea zile întregi în picioare, interzicându-li-se dormitul. Singurul mod de a supravietui acestor torturi era cel de a recita poezii în gând. Oamnii au trăit din poezie, au marturisit-o si unii detinuti politici din România, exemplul găsindu-se poate în cel mai fascinant jurnal al secolului 20, “Jurnalul Fericirii” de Nicolae Steinhardt.

Tot în epoca “Montreal” am citit si un jurnal al unui tânar bolnav de cancer terminal. Mărturisirile lui nu erau descriptive, cum s-ar putea crede. Nu. El nu vorbea despre “cancerul” lui, ci despre o altă boală care i-ar fi declansat cancerul si anume lipsa iubirii materne. O acuza pe mama lui pentru cancerul care-i lua zilele. Dar cuvintele lui brutale încetau a fi o simpla acuzatie a unui fiu privat de dragostea mamei, ele deveneau cele ale unui răzvrătit care-si judeca mama cu un resentiment doborâtor. M-am întrebat dacă propria ură i-a scurtat viata, sau dacă nu cumva invers, boala a fost cea i-a provocat puternicul resentiment contra mamei.

Un alt jurnal, de o mare frumusete si care m-a dus iarăsi în fata unui cancer terminal, care a răpus-o pe autoarea ei, Alice Parizeau, prima sotie a unui fost politician suveranist din Quebec.

Cum spuneam, epistolele m-au fascinat dintotdeauna la fel de mult ca si memoriile. Cine n-a citit încă “Epistolarul” sau “Jurnalul de la Păltinis”, ambele cărti acoperind perioada de ucenicie a lui Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu pe lânga filozoful C. Noica la Păltinis, are cu ce se delecta luând cele două cărti! Iar scrisorile dintre Geo Bogza si tânărul M. Blecher, internat în spital cu o boală ce-l va răpi în puterea vârstei si a talentului, sunt cutremuratoare.

O altă corespondentă care m-a cucerit, desi se referă în mare măsură la enumerarea cărtilor pe care si le trimiteau unul altuia, a fost cea dintre Nicu Steinhardt si Virgil Ierunca. Titlul cărtii, “Dumnezeu, în care spui că nu crezi”, este un citat dintr-o scrisoare a lui Nicu Steinhardt. Despre botezul celui din urmă în închisoare aflăm si din cartea lui Nicu Steinhardt devenita celebra, “Jurnalul Fericirii”.

Jurnalul lui Mihail Sebastian m-a transportat în lumea stiută de mine din povestirile prietenului sau de o viata, Mircea Septilici. Cartea a avut un mare ecou international. Tot pe nerăsuflate am parcurs si volumele jurnalului Monicai Lovinescu, căci trăisem epoca în care, împreuna cu Virgil Ierunca, si el autor al unui jurnal, transmiteau emisiunile radiofonice “Teze si Antiteze la Paris” la “Europa Libera”.

Lista autorilor de memorii sau scrisori pe care le-am citit e bogată: Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Nina Cassian, Gabriela Melinescu, Alice Voinescu, Matei Călinescu, etc.

Nu sunt atrasă de memoriile vedetelor lansate de mass-media ca “literatură de scandal”, dar nu le ocolesc pe cele ale unor personalităti interesante din lumea artistică, politică, stiintifică. Amănuntele viatii private, desi oportune în memorii, fac notă discordantă în articole sau eseuri. Când, de exemplu, îl vrem pe poetul Mircea Cărtărescu, îi citim poeziile, dar pe Cărtărescu tată de familie îl vom găsi doar în jurnalele lui.

Ne fascinează literatura memorialistică pentru că, fiindu-ne permis să pătrundem în intimitatea marilor personalităti, ni se ofera cheia misterelor care au determinat faptul că acesti oameni, cu care suntem tentati să ne identificăm, au fost, totusi, atât de “altfel” decât noi!






Veronica Pavel Lerner    6/10/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian