Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Eminescu mentor spiritual al lui Iorga


Luna iunie nu este doar arealul temporal peste care domneste auroral simbolul eminescian. Multi uită, din păcate, că în iunie s-a născut - cu 140 de ani în urmă, tot la Botosani, un titan al gândirii si faptei culturale românesti, Nicolae Iorga.
Reamintindu-ne de el cu prilejul acestei rotunde aniversări, e momentul potrivit să relevăm si că el este cel care, printre primii, intuieste anvergura universală si valentele mai largi decât cele poetice ale lui Eminescu si care are, dintru început, revelatia fascinatiei muzicale a verbului său, fiind coplesit de “puternicele acorduri de orgă religioasă pentru marile sfâsieri de suflet”, aflate într-un puternic contrast cu “mirajul elegant” al “bunei si surâzătoarei poezii a lui Alecsandri”. Rememorând drumul parcurs în tineretea sa către apropierea de Eminescu, Iorga îsi aminteste cum, fiind elev la Liceul Laurian din Botosani (deci iată care este toposul-matrix al amândurora!) prin 1886, a aflat de la un coleg mai mare, “mai bărbat”, deci mai apt de percepe mesajul eminescian, ca a apărut “o nouă evanghelie pentru tineret”. Curios, citeste în vacantă Almanahul România jună de la Viena unde apăruse Luceafărul. Impactul acestei întâlniri este descris în amintirile sale cu mare sinceritate: “întîi n-am înteles mare lucru, pe urmă am fost sedus de muzică, de la muzică am trecut la fond”, fapt comparat de marele istoric, geamăn poetului prin anvergura personalitatii sale proteice, cu “o coborâre a Duhului Sfânt, care nu alege pe acei asupra cărora se coboară”. Ceea ce a făcut ca întâlnirea cu spiritul eminescian, revelat mai întâi pe cale muzicală, să fie una decisivă, fundamentală, formatoare pentru toată viata sa: “când am intrat în Universitate eram eminescian”.
Armonia profundă a versului ales l-a urmărit toată viata, seducându-l cu muzica sa incantatorie. O ciudată coincidentă face ca unul dintre ultimele articole ale lui Iorga despre Eminescu, subiect despre care a scris substantial, fiind unul dintre primii si cei mai eficienti ambasadori ai personalitătii sale în lume, să poarte titlul Poesie si musică, prilej de-a observa discrepanta ce se manifestă uneori, pleonastic si chiar fals, deformator, atunci cînd se încearcă punerea pe note a versului eminescian, cel ce are “un farmec care e însusi muzică si care ajunge singur” .
In ce ne priveste, am primit cu mare încântare aceste mărturisiri care m-au încurajat să ajung la concluziile pe care am încercat să le relev în cartea intitulată Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, si anume că muzica n-a fost pentru Eminescu doar un hobby sau un violon d!Ingres ori un capriciu trecător, ci o componentă structurală, ontologică, a fiintei sale si implicit a poeziei sale, concluzi la care m-au ajutat să ajung numerosi alti exegeti ai lui Eminescu precum Vianu, Ibrăileanu, M. Dragomirescu, Rosa del Conte, Caracostea, Călinescu, Edgar Papu, Ioana Em. Petrescu, Svetlana Paleologu Matta, doamna Zoe Dumitrescu Busulenga s.a., personalităti de patrimoniu ale eminescologiei, drept care am găsit curajul de a merge mai departe si de-a reconstitui repertoriul muzical cântat de Eminescu. si de-a conchide că un poet care si cântă el însusi înnobilează însăsi muzica si îndeplineste dezideratul pitagoreic al poetului filozof ales de zei să transmită memoria sacră. Dar atunci, la 1886, Iorga era primul care realiza acest lucru fundamental, această taină aproape sacră, dacă tot invocă revelarea mesianică a Duhului Sfânt, ca o comparatie aflată cel mai la îndemână .
Si mai târziu Iorga avea să păstreze raportarea la elemente muzicale ca aflate cel mai aproape de ceea ce dorea să comunice: “Poezia lui Eminescu are în complexitatea ei caracterul unei simfonii sau al unei vaste creatii pentru scena lirică în care notele cele mai disparate se unesc ca într-o operă wagneriană” Asadar prima întâlnire a celor două genii, întâmplător (?) venite pe lume la Botosani a fost cu certitudine un act de fascinatie.
A urmat apoi etapa următoare de cuminecare si aprofundare prin lectura nou apărutului volum, editia priceps Maiorescu, a poeziilor sale, pe care si el, ca si atâtia alti liceeni, o citeau înfiorati în noptile internatului, faptul constituindu-se într-o mutatie crucială – “o revolutie”, spune el - în fluxul formator al psihologiei si personalitătii acelor tineri, a lui Iorga, ca spirit afin, în primul rând. A fost, de fapt, stabilirea unui jalon existential de altitudine, un standard al idealului către care Iorga avea să privească toată bogata sa existentă, niciodată coborând mai jos de acest standard înalt al gândului si faptei. Cum nu se putea altfel, aceea a fost si etapa unor încercări poetice proprii, efemere, aflate desigur sub tutela lui Eminescu.
Apoi a urmat o altă treaptă de apropiere în profunzime de universul eminescian de care a rămas mereu fascinat: capacitatea lui Eminescu de-a reînvia trecutul “cu o putere de intuitie a unei firi bine înzestrate” fenomen ce credem că a contribuit decisiv la aflarea propriului său drum aurit în istoria noastră frământată. Descinderile sale în acel trecut au avut ca model de urmat, dacă vreti, după principiul actual numit “know how”, pasiunea lui Eminescu pentru a trăi literalmente în trecut, ca într-un refugiu, în tărâmuri compensatorii cum le numea subtila exegetă Ioana Em. Petrescu. La fel ca Eminescu, Iorga avea să stie a locui literalmente în acele vremi pe care le învia prin scrisul său.
Iorga s-a străduit mereu să-l înteleagă pe Eminescu cât mai profund, n-a epuizat niciodată acest tezaur, dorind să-l reveleze si altora. Din acest punct de vedere îl putem considera unul dintre pionierii eminescologiei, dar mai ales se pare că a fost primul care a avut revelatia complexitătii eminesciene, numindu-l pe Eminescu “expresia integrală a sufletului românesc” .Un rol de importantă prioritate îi revine lui Iorga în privinta utilizării mostenirii eminesciene, el fiind acela care a afirmat că orice cuvânt al lui Eminescu trebuie publicat, (“orice a rezultat din necontenita activitate a acestui suflet ales merită să fie cunoscut”), luând seama la faptul că Eminescu, desi n-a publicat paginile rămase în manuscris, “dar nici nu le-a distrus, căci stia bine că sunt în ele diamante care asteaptă numai ceva mai multă tăietură pentru a străluci deplin.” Cei ce cunosc arealul eminescolgiei stiu că din acest punct de vedere el a întemeiat astfel o cale de conduită, la antipodul căreia s-a situat, de pildă, G.Ibrăileanu (si el aflat acum în anul 140 de la nastere!), cel care a condamnat cu indignare până si fapta lui Maiorescu de-a fi încredintat Academiei manuscrisele eminesciene pe care mai bine le încuia “domnia sa cu sapte lăcate”. Si tot Iorga avea să exclame la aflarea valorilor cuprinse în postume: “Un nou Eminescu apăru: minte setoasă de a sti, suflet doritor de a se împărtăsi altora, inimă revărsându-se în bunătate, ochi puternici tintind necontent idealul” (1903). Azi când generatii de oameni ai spiritului au trudit pe buchea eminesciană si au adus după mai mult de un secol, la lumină scrisul său integral, mai apoi, prin strădania lui Noica si acum, prin demersul acad. Eugen Simion, chiar si imaginea acestuia, vedem că intuitia lui Iorga a fost cea corectă si pe acel drum avea să meargă viitorimea.
Preocuparea lui Iorga pentru revelarea si propagarea operei si personalitătii eminesciene nu lipseste nici din marile sale intreprinderi, din cursurile sale universitare, din marile sale sinteze de istorie, din Istoria literaturii române editia din 1925, si, desigur din Istoria literaturii românesti contemporane si multe altele.
Aprofundarea empatiei eminesciene a lui Iorga avea să aducă noi valente, urmând depăsirea etapei de fascinatie a versului, a imaginatiei sale poetice si aduncând preemptiunea laturii de constiintă civică si natională. Am afirmat în studiile noastre ideea existentei unui metru etalon al existentei ideale pe care îl avea Eminescu în cugetul său, fată de care raporta realul, dar nu se oprea la atât ci incerca să micsoreze distanta fată de ideal, una dintre manifestări fiind lupta pentru destinul optim al natiunii sale, componenetă structurală a constiintei si a faptei sale pentru care întreaga sa gazetărie stă mărturie. Ei bine, e limpede că si acest model a fost preluat, constient sau doar intuitiv, de către Iorga cel care avea să fie numit ”Apostolul Neamului” si să devină omul providential al Marii Uniri. Unul dintre cei pe care i-am numit - preluând sintagma altcuiva - “oameni ai energiilor luminate” de la Botosani (la care se referă în principal lucrarea noastră Arcade septentrionale), de asta dată Emil Diaconescu, îl numeste pe Iorga în paginile Junimii Moldovei de Nord “cel mai strălucit ostas al cugetării românesti, care mai mult decât oricare altul ni-a pregătit cu mândra lui viată de vitejească luptă pentru ceasul acesta”. Altădată institutorul C.Iordăchescu, autorul acestei sintagme, povesteste într-un număr din 1919, în aceeasi publicatie în articolul Colaboratorii întregirii neamului, cum Iorga “a semănat pretutindeni în călătoriile sale prin toate regiunile românesti, înflăcăratele sale credinte ” prin acele cuvinte pe care români de peste hotare “le sorbeau cu nesatiu”, rostite cu “acea elocintă si libertate de cuget care sunt pecetea geniului său, subjugător de suflete”.
Dar sufletul lui Iorga a fost mai întâi de toate subjugat de Eminescu, de la care a preluat misiunea pe care a dus-o atât de strălucit la îndeplinire. El spunea despre gazetarul Eminescu că nu scria “ pentru pâine, făcându-si râs de cei ce i-o dădeau cu o cumpănă prea mică, ci din căldura adevărată a unui suflet ce voia să facă bine nu sie însusi …ci neamului întreg.
In acest punct este vizibilă si influenta unei idei de fortă din gândirea eminesciană în acea conceptie-fanion a lui Nicolae Iorga despre "ridicarea prin cultură" si iluminare, care vizează în mod sintetic ajungerea la unitate natională prin cultură organică, ceea ce, s-a spus pe bună dreptate, a fost un obiectiv esential din programul energetist de inspiratie pur autohtonă al lui Iorga.
La fel, este de necontestat si faptul că teatrul lui Eminescu, fată de care Iorga si-a exercitat si calitătile de istoric literar căutându-i originile, a exercitat de asemeni o adevărată fascinatie asupra istoricului, el revelând în mai multe rânduri si rolul pe care l-a jucat în formarea constiintei nationale “teatrul vagabond” adică turneele teatrale ce străbăteau tara care, precum stim, l-au fascinat si l-au răpit irepresibil pe adolescentul Mihai. Este neîndoios că propria chemare de-a scrie teatru istoric are la baza admiratia sa pentru dramaturgia eminesciană care l-a inspirat fără îndoială. Ceea ce se stie mai putin este faptul că acest teatru pe care majoritatea covârsitoare a cunoscătorilor l-au considerat mereu doar un bruion dramatic fără calitatea de-a deveni teatru viu a fost reprezentat pe scenă prima dată, tot de către ….ati ghicit! N.Iorga.Astfel în cadrul congresului din 1939, Teatrul Ligii culturale reprezenta piesa Lais în traducerea elastică a lui Eminescu pe care regizorul N.Massim o găsea mai bună decât originalul lui Emil Augier! Citind dramaturgia eminesciană Iorga se entuziasmează de calitatea dramei Bogdan Dragos afirmând:” acest act ar putea fi reprezentat oricând” . Drama a fost reprezentată aici, la Botosani si, după stiinta noastră, singurul loc unde s-a reprezentat scenic dramaturgia eminesciană este Teatrul “Mihai Eminescu” din Botosani, în două rânduri, cel de-al doilea fiind un spectacol intitulat Intemeietorii, montat de către marele regizor Dan Alexandrescu de la Târgu Mures. Am optat, ca director al acestui teatru, pe atunci, pentru această piesă ce reunea trei fragmente Decebal, Bogdan-Dragos si Mira, pentru a lărgi aria de cunoastere a operei sale cu prilejul centenarului din 1989 de organizarea căruia m-am ocupat atunci, dar si tinând seama de optiunea lui Iorga.
Neobositul si prolificul Iorga nu putea să lipsească dintre editorii lui Eminescu, chiar dacă editia sa din 1922 nu este dintre cele de referintă. In schimb a făcut tot ce–i stătea în puteri pentru stimularea si popularizarea editiilor eminesciene câte au apărut în timpul vietii sale, în genere, scriind si cuvântând despre Eminescu, omul si opera, oricând avea ocazia, în comunicările sale academice, în lectiile tinute la Universitatea de la Vălenii de Munte, în diferite discursuri, dar fără a monopoliza domeniul, ci fiind bucuros să atragă si alte personalităti în această arie, precum Caracostea sau Ion Pillat.
O latură consistentă a acestei activităti s-a manifestat desigur si în gazetăria lui Iorga, articolele si referirile despre Eminescu fiind frecvente în publicatiile sale Neamul românesc, Semănătorul s.a., nu o dată sprijinindu-se pe rostiri si gânduri eminesciene în polemicele sale, o listă a unor asemenea articole putând constitui substanta unei considerabile antologii.
La fel, Iorga este prezent la ceremonii si festivităti, dezveliri de busturi, precum cel de la Galati din 1911, la comemorări ale poetului, la tot felul de manifestări culturale si, nu o dată, el este cel ce stimulează si-si îndeamnă conationalii să edifice asemenea monumente si modalităti de nemurire a amintirii poetului, peste tot cuvântul adăugând un nou spot de lumină asupra lui Eminescu. Iată, de pildă, articolul trimis pentru reusita numărului aniversar eminescian din 1919 al revistei Junimea Moldovei de Nord din Botosani (Câteva cuvinte pe care le-ati dorit), în care scrie astfel despre Eminescu: “era cel mai vast, mai sincer si mai adânc cunoscător al vietii românesti, din tot locul si din tot timpul”, adăugând aici si considerentul cel mai de seamă, în viziunea lui, pe care l-a îndeplinit poetul: “prin nimic nu se arată valoarea unei generatii mai bine decât prin ceea ce întelege si pretuieste din viata sufletească de până atunci, a propriului ei popor.”
. Nu trebuia uitată nici activitatea sa dedicată cinstirii memoriei poetului la Ipotesti, contributia sa la adunarea de fonduri pentru ridicarea bisericii si casei memoriale, care însă, din păcate si nu din vina sa, ci a lipsei de criterii muzeografice ale acelui timp, n-a respectat structura casei originale, drept care, semnatara acestor rânduri a avut mai târziu a restructura această clădire aducând-o în conformitate cu originalul .
Dar poate cea mai remarcabilă functie a lui Iorga în această neobosită misiune autoasumată de-a nu lăsa să se decoloreze imaginea lui Eminescu este aceea ce-a putut fi calificată drept diplomatie culturală, el fiind un ambasador al întregii culturi române din care Eminescu nu putea lipsi. A făcut si aici tot ce era supra–omeneste să facă, a scris si inclus în sinteze internationale adevărate micromonografii ale lui Eminescu, în multele limbi pe care le stăpânea fluent, ducând astfel faima poetului la New York ca si la Paris, la Roma sau Milano la Berlin sau Istambul si în multele universităti unde era invitat si încununat cu titlul de doctor honoris causa. De mentionat că Revista scolii de la Botosani publică un reportaj splendid semnat de Tiberiu Crudu despre extraordinara vizită a lui Iorga în America. Să ne amintim si că printre cursurile tinute la Sorbona în beneficiul unui public numeros si plin de emotie, Iorga tine un curs despre Romantismul în sud-estul Europei si desigur despre Eminescu, drept cel mai important reprezentat al acestui curent în România, dar si cel mai înalt spirit în sud-estul Europei. Păstrând proportiile, semnatara acestor rânduri a sustinut după multi ani, un curs despre romantismul românesc la Universitatea de excelentă din Konstanz, Germania folosind, de asemeni. prilejul, după modelul lui Iorga, pentru a comunica celor 250 de studenti că în literatura română există un mare poet european pe care e musai să-l cunoască. Dar si în cursul de cultură si civilizatie românească am evocat pe cei mari ai Botosanilor: Eminescu, Enescu, Iorga, încât o tânără din Italia a exclamat că acest oras care apare drept loc de nastere al celor trei titani e “una vera Firenze rumena”.Pe de altă parte, auzind despre uriasul număr de cărti si articole semnate de Iorga si de universităti din lume care l-au omagiat si desemnat drept doctor honoris causa, un tânăr german a exclamat “aber das ist ein echt übermensch!”
Să mai mentionăm doar prima exegeză consistentă despre Eminescu apărută în limba franceză în publicatia Revue bleu cu titlul L’ame roumain modern: le poet Michel Eminescu. Si aici am a face o conexiune cu Botosanii căci am găsit acest studiu publicat în Revista Moldovei (în nr.11-12 din 1922), în traducere românească. Acest text destinat străinilor pe care Iorga dorea să-i convingă de dreptul spiritului natiunii sale de-a fi demn de atentia si pretuirea lumii, nu a fost publicat după vreun manuscris oferit de Iorga redactiei, cum s-ar fi putut crede, având în vedere prietenia statornică dintre redactorul sef Tiberiu Crudu si marele apostol al neamului, ci a fost tradus special pentru Revista Moldovei în mod impecabil de către profesoara Cecilia Halunga de la Scoala normală de fete din Botosani după Revue blue din 15 august 1922 în care Iorga îl publicase în limba franceză. Asadar, Revista Moldovei prezenta astfel cititorilor săi în mod elocvent, fata literaturii române pe care o arăta Nicolae Iorga lumii din afara tării sale, demonstrând că, desi acesta anatemiza influenta decadentei Occidentului, se străduia din răsputeri să stea drept în fata acestuia în fruntea valorilor românesti pe care voia să le integreze în lume. Intelegând importanta acestui text l-am i-am acordat un spatiu larg în cartea noastră Arcade septentrionale.
Amintesc aici si de primul volum de traduceri ale poemelor eminesciene în limba engleză realizat de Silvia Pankhurst, prefatat de Bernard Shaw si cu introducerea semnată de N.Iorga.
Si câte rostiri de-a dreptul aforistice, de profunzime si de săpat în piatră n-a lăsat Iorga despre Eminescu! Iată câteva, dezarmant de putine din cele multe, aproape imposibil de adunat din marea de text scris de Iorga, ce depăsete măsura omenească si poate de aceea oamenii au cam obosit să–l mai frecventeze si să-l cerceteze, unele ce aveau să prefigureze revelări notorii de mai târziu:
” Poetul acesta n-a fost numai poet…care să fii vânat tablouri, senzatii, sunete. (..) El a fost cel putin în aceeasi măsură un cugetător, un luptător, un profet – da, un profet ca profetii vechii Iudee, biciuind si arzând, de o parte sfătuind si revelând de alta, în numele aceluiasi Dumnezeu al intelepciunii” (1904).Sau altădată:”Eminescu e om mare al natiei, ceea ce este poate mai mult decât un poet genial”(1911)
Despre articolele din Curierul de Iasi: ”E o uimire câtă bogătie, noutate, logică, prevedere, căldură, câtă mare si curată întelepciune de om superior genial, se cuprinde în acele buletine politice, dări de seamă teatrale, notite despre cărti…La fiecare moment marea sa putere de intuitie fixează puncte sau deschide perspective cu totul nouă.” Altceva:” Eminescu e cel dintâi scriitor român care scrie cătră toti românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaste ca al lor… Eminescu e întruparea literară a constiintei românesti, una si nedespărtită”.
“Eminescu este drumul către sănătatea acestui popor.”
Exemplele sunt enorm de multe si toate vorbesc despre o neostoită fascinatie pe care a exercitat-o Eminescu asupra lui Iorga, el fiind în mare măsură cel ce i-a însuflat foarte devreme adolescentului Iorga, ceea ce avea să fie enorma sa energie luminată fără de care nu se poate realiza nici o întemeiere benefică în societatea omenească. Asa cum am încercat să relev în această cartela care m-am referit, în care am căutat să surprind monografia unei stări de spirit, aceea a entuziasmului si energiei luminate ce a dus la realizarea statului national, (o vreme diametral opusă celei de azi!), totul se face cu personalităti providentiale, oameni ai energiilor luminate precum a fost Iorga, un adevărat generator nuclear pentru atâtia altii, transmitători-releu până în capilarele societătii. Ei bine, am încercat si sper ca nu fără folos, să demonstrez ca până si la originea acestei miscări de psihologie socială a stat acelasi Eminescu cel care l-a hrănit sufleteste si i-a format mentalul lui Iorga, fiindu-i fără putintă de tăgadă, în lumina acestor argumente probatorii, un adevărat mentor spiritual.
Si încă ceva, o tulburătoare coincidentă. Eminescu a fost, se stie, initiatorul si coordonatorul proiectului cultural Serbarea de la Putna, aceea care a generat în 1871 miscarea de constiintă menită să culmineze cu realizarea Marii Uniri al cărei om providential si spirit dinamizator a fost N.Iorga, cel ce se năstea exact în acelasi an, al Serbării de la Putna.”Istoria este desfăsurarea cugetării lui Dumnezeu” spunea Eminescu si aceste coincidente un pot decât să confirme afirmatia. Parcă nu e întâmplătoare nici întâmplarea că în iune, luna tragicului sfârsit al lui Eminescu, se năstea cu 140 de ani în urmă, N.Iorga, cel ce avea să-i ducă mai departe cu atâta energie mesajul de constiintă.
Din păcate, contributia uriasă a lui Iorga este ca si uitată azi, ca si întreaga lui personalitate monumenatală. De fapt, ignorarea qusitotală de azi a personalitătii sale se datorează raportării la măsura omului obisnuit - azi din ce în ce mai precar din punct de vedere cultural - care nu poate cuprinde decât o cantitate limitată de informatie, de cultură, chiar de reactie afectivă, toate depăsite fatalmente radical de dimensiunea supraomenească a personalitătii lui Iorga. Pentru că nu poate vedea decât un mic fragment si pentru că întregul l-ar coplesi si l-ar pune într-o umilitoare si inconfortabilă inferioritate, omul de azi alege solutia ignorării.
Si totusi nu e cu putintă să se accepte tacit acest fenomen injust care de fapt îl asasinează încă dată pe savantul admirat si răsplătit de atâtea foruri intelectuale nationale si internationale! Trebuie să reînvătăm a ne apropria si a ne duce pe umeri destinul national din care acest accident istoric benefic, această anomalie pozitivă numită Nicolae Iorga - venit pe lume tot în târgul Botosanilor - face parte integrantă si demnă de toată slava si mândria pe care trebuie să reînvătăm a le trăi ca stări faste ale “vietii sufletesti” si să nu ne lăsam mereu coplesiti doar de stările negative si vibratiile joase cu care ne inundă azi realitatea din jur.


























Dr. Lucia Olaru Nenati     6/5/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian