Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Unul dintre sfintii români cei mai cinstiti este
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, praznuit la 11 Aprilie,
în urma canonizării din anul 1950, devenită efectivă între 10
și 23 Octombrie 1955.
S'a născut la București la 7 Octombrie 1787, din
părinți români ortodocși, numindu-se la botez Constantin. A
învățat carte, românească și grecească, la una din școlile
timpului, Colțea sau Sfântul Gheorghe din București.
Atras de timpuriu de frumusețile vieții monahale, în
1807 a intrat la mânăstirea Cernica, primit de starețul
Timotei și încredințat spre ascultare cunoscutului duhovnic
Pimen, care l-a deprins și cu sculptura crucilor în lemn. A
depus voturile monahale în 1808 și a primit numele de
monah Calinic, adică bun biruitor, devenind în același an
ierodiacon.
În 1812 îl găsim la mânăstirea Neamț, trimis de
Pimen să strângă ajutoare pentru biserica Sfântul Nicolae,
distrusă de cutremurul din 1802, prilej pentru cunoașterea
spiritualității mânăstirilor moldovene. În 1813 devine
ieromonah, adică preot între călugări, și mare ecleziarh al
mânăstirii Cernica, iar în 1815 și duhovnic. Bunătatea,
blândețea și smerenia au făcut din el adevăratul conducător
al obștii, starețul Dorotei fiind bolnav și înaintat în vârstă.
În 1816, merge la Muntele Athos, unde rămâne un
an, se inițiază în rugăciunea inimii, practicată acolo, apoi
revine la Cernica, unde este ales stareț în anul 1818 ; avea
numai 32 de ani. Începe o frumoasă activitate terminând
restaurarea și zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din Ostrov
și primind titlul de arhimandrit.
Ramâne stareț timp de 32 de ani, perioadă de
strădanii pentru creșterea spirituală a obștii, pentru
înfrumusețarea mânăstirii și luminarea poporului prin
școală. Cea mai de seamă realizare ca stareț este zidirea
bisericii Sfântul Gheorghe de la Cernica, între 1832-1836,
după planurile sale, a paracliserului Sfântul Ioan și a
stăreției.
În 1846, începe zidirea bisericii Sfânta Treime de la
Pasărea, după care urmează biserica Adormirii Maicii
Domnului din Câmpina, Prahova, biserica din Buiești,
Ialomița, din Sohatu, Ilfov, și din Ghegani, Dâmbovița ; a
ajutat și construirea bisericilor din Ghighiu, Prahova, Poiana
Mărului sau a schitului Icoana. Biograful său, Atanasie,
nota: «Oriunde ajungea, răsăreau în jurul lui biserici și
așezăminte pentru viață religioasă».
La Cernica a întemeiat ateliere unde lucrau
călugării, a înființat o bibliotecă și a inițiat un curent
cărturăresc important ; a alcătuit o Regulă scrisă pentru
monahi ; a întemeiat o școală pentru copiii satului etc.
Numeroși credincioși din București și împrejurimi
cercetau mânăstirea, Sfântul Calinic fiind recunoscut pentru
faptele sale de milostenie și pentru rugăciunile tămăduitoare.
Din șirul de minuni ale acestui monah desavârșit -
care timp de 50 de ani, n'a gustat carne, nici pește - amintim:
izbăvirea obștii mânăstirii și a unei mari mulțimi de
bucureșteni refugiați de frica turcilor în 1821 ; tămăduirea
unei femei stăpânite de duh necurat și a fiului meșterului
Costache, epileptic ; transformarea în țărână a trupului
neputrezit al unui mort ; oprirea unei mari secete etc.
Mânăstirea Cernica devenise - prin voia divină - un mic colț
de rai, o gradină a Maicii Domnului, unde - în 1850 -
viețuiau 350 de monahi, fiind o adevărată școală a
monahismului românesc.
În 1850, la rugamintea domnitorului Barbu Știrbei,
Calinic acceptă scaunul de Episcop al Râmnicului, fiind
hirotonit întru arhiereu la București, la 26 Octombrie 1850.
Situația găsită în eparhie era departe de a fi fericită :
episcopul lipsea de 11 ani, seminarul era închis, nivelul
preoților mediocru. Dar Sfântul Calinic, cu experiența
dobândită la Cernica, s'a așternut pe muncă: a sfințit preoți,
a numit protoierei, a redeschis Seminarul din Bucovaț, apoi
la Craiova, unde se afla sediul Episcopiei, a deschis școli
pentru cântareții bisericești și a refăcut biserica schitului
Popânzărești.
În 1854 a mutat Episcopia la Râmnic, iar în anul
următor și Seminarul. În 1856 a zidit frumoasa catedrală
episcopală din Râmnicul Vâlcea, pictată de Gheorghe
Tattarescu, apoi schitul Frăsinei, cu reguli aspre de viața
după modelul atonit, singurul așezământ monahal exceptat
de secularizarea averilor mânăstirești făcută de domnitorul
Cuza în 1863.
Iubitor de cultură, Episcopul Calinic a tipărit o serie
de carți bisericeșri și de asceză, ca : «Rânduiala tunderii
chipului monahicesc» (1842), «Carte foarte folositoare de
27
suflet» (1852), «Pravoslavnica mărturisire» (1859), toate la
București, iar în noua tipografie de la Râmnic
«Aghiazmatarul» (1861), «Slujba Sfintei Învieri» (1861),
cele 12 Minee (`1862) ; Sfânta Evanghelie (1865), Octoihul
(1865), Manual de pravila bisericească (1861), «Tipic
bisericesc» (1861), «Învățătură către preoți și diaconi»
(1865) etc. În anul 1867 a donat tipografia orașului, cu
condiția ca jumătate din venituri să fie date școlilor orașului
și elevilor săraci, iar cealaltă jumătate schitului Frăsinei.
În 1857 Episcopul Calinic a fost ales deputat în
divanul ad-hoc al Munteniei, militând pentru Unirea
Principatelor și cerând păstoriților săi să înalțe rugăciuni,
cum citim într'una din «Pastoralele» sale: «Religia ortodoxă
a fost păstrată cu sângele părinților noștri ; Românii își
varsă sângele pentru credința întru Hristos, pentru
răspândirea adevărului Evangheliei, care a fost și este
mântuirea Patriei noastre. Astăzi Dumnezeu, prin tainele
Sale cele nepătrunse, chiamă pe Români să-și ceară, pe cale
legiuită, coroana luptelor și a sângelui vărsat pentru cruce,
pentru apărarea Patriei, a bisericilor și mânăstirilor . . .
Poporul Român n'are decât să ceară, pe cale legiuită, viața
politică și națională făgăduită creștinilor prin glasul
Evangheliei, și spre a cere viața, trebuie a ne uni într'un
cuget și-o voință . . .»
Cu un alt prilej, scria : «N'am încetat și nu încetez a
ruga pe milostivul Dumnezeu, atât eu cât și toate bisericile
din eparhia noastră, ca să săvârșească această mila a Sa,
pentru împreunarea într'un singur stat a Moldo-României și
sub un singur guvern, după cum se cuprinde în cele patru
puncte ale programului național, ca unii ce suntem uniți în
credința cea către Dumnezeu, drept slăvitori, fii ai Bisericii
Ortodoxe, de aceeași limbă și de același neam...»
Alături de mitropolitul Nifon al Munteniei, de
episcopii Filotei al Buzăului și Clement al Argeșului, a făcut
parte din Adunarea electivă a Munteniei, semnând la 24
Ianuarie, actul de numire a lui Cuza, în rândul al doilea,
după Mitropolitul Nifon.
Om al credinței, Sfântul Ierarh Calinic a fost un
sfânt în adevăratul sens al cuvântului. Om al credinței și
rugăciunii, cu «darul lacrimilor», simplu la port, acest
părinte desăvârșit, milostiv dincolo de imaginație, bun și
blând, l-a determinat pe biograful Atanasie să scrie : «Era
atât de milostiv încât - dacă n'avea ce să mai dea ca
milostenie - își da hainele de pe prea sfinția-sa și, plângând,
se ruga de mine, nevrednicul, să caut bani de unde știu ca
să aibă ce să dea la frații întru Hristos, căci așa numea
preafericitul pe săraci și pe neputincioși . . . Nu păstra
nimic pentru sine, dăruind totul celor nevoiași, în chilia sa
aflându-se numai un ulcior cu apă. Ne-o spune însuși, în
testamentul său : "N'am adunat aur și argint, n'am voit să
am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai
cele singure de nevoie trupului, punându-mi toată nădejdea
în purtarea de grijă a lui Dumnezeu».
Slăbit până la epuizare de asprimea posturilor și
privegherilor, bătrân și bolnav, Sfântul Calinic s'a retras, în
luna Mai 1867, la Cernica, viețuind aici ca simplu monah, în
chilia de lângă paraclisul Sfântul Ioan, pâna la 11 Aprilie
1868, când sufletul său curat ca lacrima s'a întors la Creator.
A fost îngropat în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria
sa, iar pe lespedea mormântului au fost săpate cuvintele :
«Vreun act de caritate / Sau credință-n Dumnezeu / Sper
ca'n eternitate / Va'nsoți sufletul meu !»
Domnitorul Al. I. Cuza l-a apreciat prin cuvintele :
«Episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul și sfântul
călugăr al lui Dumnezeu, și ca el altul nu mai este în lumea
toată», iar istoricul Nicolae Iorga adaugă : «Calinic ducea
viață aspră de schimnic și nu știa prețul banului, pe care-l
împraștia darnic în fapte bune. Trăind în sfințenia muncii și
a înfrânării, era socotit ca sfânt de credincioșii din eparhie
. . . Cu Sfântul Calinic se încheie cu vrednicie șirul curaților
călugări fără de arginți, al ctitorilor de cărți și clădiri de
închinare, al sufletelor de arhierei care o clipă nu și-au
închipuit că fapta sau graiul lor scapă de supt ochiul
privighetor al lui Dumnezeu».
Credința sa puternică în Dumnezeu, viața sa sfântă,
minunile săvârșite au fost argumente în favoarea hotărîrii
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 28
Februarie 1950, de a-l trece în rândul sfinților. Festivitățile
s'au desfășurat la Mânăstirea Cernica, în zilele de 21-23
Octombrie 1955. Osemintele sale au fost deshumate și
așezate într'o raclă nouă în biserica Sfântul Gheorghe de la
Cernica. I s'a fixat prăznuirea la 11 Aprilie, i s'au alcătuit
slujbele de pomenire, i s'a publicat viața și i s'a stabilit
maniera zugrăvirii chipului său.
În cuvântarea funebră rostită la Cernica la 23
Octombrie 1955, preotul prof. dr. Dumitru Stăniloae,
cunoscut teolog ortodox (+ 1993), a spus, între altele :
«Sfântul Calinic este floarea cea mai aleasă care a răsărit
și a crescut în solul spiritualității cernicane, dezvoltând în
gradul suprem cele trei însușiri ale ei : ascetismul,
milostenia și preocuparea practic-gospodărească», iar Preot
prof. dr. Mircea Păcurariu putea scrie : «Smeritul între
smeriți, Sfântul Calinic de la Cernica a devenit unul dintre
cei mai de seamă sfinti ai calendarului ortodox român, pildă
grăitoare pentru orice credincios, de trăire autentică a
învătăturii evanghelice»





Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu- Montreal    4/3/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian