Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Unirea Basarabiei cu România – un act de dreptate istorică

Basarabia si Bucovina – plaiuri mioritice, părti ale trupului tării aflate cu coloanele de sustinere pe Carpati, Marea Neagră si Dunăre, locuită din toate timpurile de acelasi popor cu dulcele său grai latin – au străbătut o istorie legendară, înfruntând vicisitudini care pe multi i-ar fi dus la pieire, cu o vitejie demnă de poemele homerice.
Tinuturi ale spatiului geto-dacic, locuite după venirea lui Traian de dacii liberi, Basarabia si Bucovina s-au circumscris civilizatiei daco-romane si apoi românesti, intrând în întregul etnic, lingvistic, economic, cultural si politic românesc pe care nu l-a putut modifica nicio semintie adusă de vânturile istoriei. Adăpostiti de codrii seculari în vreme de restriste, conservându-si limba, obiceiurile si neamul, de fiecare dată românii au stiut să iasă la lumină sub conducerea unor voievozi ca Ştefan cel Mare si Sfânt – devenit simbolul întelepciunii, tăriei si persistentei lor pe pământul românesc – renăscând de fiecare dată mai falnici în mijlocul jinduitorilor la plaiurile lor mănoase.
Într-o vreme când alte popoare reusiseră sau tocmai reuseau să îsi creeze un cadru statal necesar evolutiei lor unitare, Mihai Viteazul a putut să unească sub sceptrul său pe toti românii, dar jinduitorii din jur au doborât capul lui Mihai si, odată cu el, prima unire a românilor. Ideea de unire încoltise însă si a continuat să germineze sub mai toti voievozii care i-au urmat Marelui Viteaz.
Dar tocmai când o epocă apunea lăsând locul alteia de mari prefaceri pe tărâm economic, social si politic, când mai multe popoare ale lumii – si odată cu ele poporul român – îsi înăltau personalitatea istorică la rangul de natiune modernă, prin târguielile dintre marile imperii, aceste frânturi de rai ale pământului românesc au fost rupte din trupul tării căreia îi apartineau în mod organic si încorporate în granite străine: Bucovina, la 1774-1775 prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, a fost oferită de sultan austriecilor si Basarabia, la 1812 prin Pacea de la Bucuresti, era dată de acelasi Imperiu Otoman altui mare imperiu, celui tarist. Ceea ce nu reusiseră semintiile barbare timp de veacuri aveau să reusească acum marile imperii. Atrasi de bogătia ogoarelor si livezilor, de înlesnirile create intentionat de cuceritori, străinii s-au aciuat pe aceste meleaguri si astfel populatia românească a fost împănată cu venetici, deveniti instrumente ale opresiunii străine.
În urma altui conflict armat din răsăritul Europei purtat în Crimeea, la Congresul de la Paris din din 1856, trei judete ale Basarabiei – Cahul, Ismail, Bolgrad – se întorceau la România si Unirea Românilor devenea o problemă internatională. Era rodul activitătii pe plan international a fruntasilor Revolutiei de la 1848. În 1859, aceste trei judete intrau în componenta statului national modern care avea să se numească România.
În februarie 1878, partenerii de pe câmpul de luptă, pe care bravii ostasi români îi salvaseră de la o înfrângere categorică si umilitoare din partea otomanilor, încălcând în mod grosolan Conventia româno-rusă semnată la 4 aprilie 1877 si cea mai elementară normă de loialitate fată de un aliat, asezati la masa tratativelor cu turcul învins cu ajutor românesc, puneau la cale răpirea acestor tinuturi românesti. Congresul de la Berlin a consfintit samavolnicia.
În marea confruntare mondială din 1914-1918, ceea ce era rău în marile imperii, si era mult rău, s-a agravat la maximum. Popoarele, nemaiputând răbda robia de veacuri, au scuturat jugul imperial. In baza dreptului la autodeterminare fundamentat în istorie de marea putere ce se conturase între cele două mari oceane, cehii, slovacii, polonii, slavii de sud si-au adunat teritoriile risipite în marile imperii, făcându-si state nationale. În acest context, românii aflati între granite străine impuse de tortionarii istoriei s-au adunat la sânul patriei-mamă, întregindu-i trupul. Prin vointa lor liber exprimată, basarabenii la 27 martie si bucovinenii la 28 noiembrie 1918 s-au unit cu TARA si la 1 decembrie acelasi ani an, 1918, anul întregirii noastre, alăturarea Transilvaniei desăvârsea unitatea natională.
Timp de 22 de ani această tară s-a bucurat de binefacerile întregirii, cunoscând cea mai fertilă evolutie si căpătând un loc demn între statele democratice ale lumii.
Dar, ca urmare a marii conflagratii mondiale din 1939-1945, în lume au apărut fenomene social-politice noi: pe de o parte fascismul, pe de alta comunismul. Prinsă la mijloc, România a fost din nou sfârtecată în urma întelegerilor secrete dintre Hitler si Stalin ticluite de Ribbentrop si Molotov la 23 august 1939. Ca urmare, în 1940, un alt calvar începea pentru românii din Basarabia, Herta si Nordul Bucovinei.
De data aceasta, situatia era mult mai gravă, pentru că politica imperiului rosu nu se mai multumea doar cu implantări în pământul românesc, ci a recurs la dezrădăcinarea bine chibzuită a populatiei românesti fie prin exterminare economică, socială, culturală, politică si natională, fie prin deportări. Totodată, aceasta a constituit si mărul discordiei aruncat de Hitler si din care România a trebuit să muste mergând în război alături de un aliat care îsi arăta ostilitatea într-un mod asemănător la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena. După o rază de sperantă în 1941-1942, românii din Basarabia, Herta si Nordul Bucovinei, prin hotărârile mai-marilor vremii, aveau să rămână sub talpa stalinistă.
Având ca simboluri ale perenitătii lor pe Stefan cel Mare si Mihai Eminescu, la ale căror monumente florile nu au cunoscut ofilirea, românii de pe aceste plaiuri au supravietuit tuturor tertipurilor si torsiunilor cu care i-a dăruit noua stăpânire.
Dar, cum istoria a demonstrat că, în mod legic, un imperiu nu poate dăinui la nesfârsit, iată că si o imperiul rosu de la răsărit – chiar rosu fiind – nu a putut rezista celor mai firave raze de înnoire si sinceritate, numite perestroica si glasnosti, si s-a topit ca un sloi de gheată la mângâierea celor dintâi raze ale soarelui de primăvară. Într-adevăr, la căldura degajată de dorinta fierbinte de libertate a popoarelor ruse si neruse, imperiul sovietic s-a destrămat. Basarabia a devenit stat independent cu numele de Republica Moldova. Din păcate însă, fortele răului, împlântate cu bună stiintă atâta timp în trupul Basarabiei, au zvâcnit din nou sub forma fortelor mârsave ale separatistilor trasnistreni si în alte chipuri. De aceea, românii basarabeni au fost nevoiti să se bată pentru dreptul la existentă, să se bată din nou pentru libertatea lor pe pământul strămosesc. Asa cum spunea în acele zile fierbinti un întelept basarabean, ei se bat ca tihna să nu le mai fie mir, viata să nu le mai fie jelanie si stiinta să nu le mai fie nauca.








Prof. Ion R. Popa    3/24/2011


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian