Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Catrene ( pre ) cordiale


CUI ÎI STĂ-N GÂT DEMOCRATIA?
Dacă si-n SUA, bădie,
O rod multi la temelie,
Ce să zici de tări în care
Copăcel stă pe picoare?

NU TE-MBURICHEZI ÎN FATA ALOR TĂI
Se credea - plătica - ton.
Persiflând, niste goghÍi:
- Te pretinzi îndarn macron,
La cât de micron devii.

UE NU ESTE INVITATĂ LA DEZBATERI
SUA, NATO si RUSÍA,
Vorbind de securitate,
Lasă UE - Mamma mia! -
Iar cu buzele umflate?

CINE TRAGE SFORILE?
Ieri Armenia, Azer-ul*,
Azi Ucráina, Kazahstanul...
Cine-i, oare, remorcherul
Care-ntinde cabestanul?
__________________________________________
* Azer-ul - Azerbaidjanul.

SCRIS CITET SI STIL ISTET
Cum se înteteste zurba,
Cum pică si internet-ul.
Când se va alege burba?
Nu vi-i cunoscut ... stil(et)ul?

SPONTANEITATE?
Când auzi că-n Kazahstan
S-ar fi pus brusc de-o zaveră,
Comentariul nu diferă:
Va învinge care clan?

ZĂPĂCITI DE-ATÂTA GRIJĂ
Derutati, rebelii lei,
Nu pot să-si înghită busca:
Care-s cu ochii pe ei,
Care, mai semeti, - cu pusca.

PROFAN SI SACRU
Să chemi armata, să ordoni să tragă,
Să faci din bunt carnagiu infernal,
Apoi, clement, s-aduni o tară-ntreagă
La rugul unui plâns national?

PRACTICA BATE GRAMATICA
Onorându-si datoria,
Maurul ar fi să plece.
Asa zice teoria.
Practica poa' s-o rezece.

INVITATE PENTRU AJUTOR, TRUPELE STRĂINE N-AR MAI VREA SĂ PLECE?
Însuti tu când i-ai chemat
Apele să le disece,
Să constati acum, mirat,
Că ar ezita să plece?

RETRAGERE CU CÂNTEC
Musafirul stii când vine,
Niciodată nu - când pleacă.
Un yankeu în sah îl tine:
„Cară-te, că nu-i de joacă!”

NU TE PUI CU CANGURUL
La Antipozi nu treci de piază rea,
Nevaccinat Ahile sau Tezeu,
Scutire medicală de-ai avea
Eliberată chiar de Dumnezeu.

MARELUI TENISIST AL LUMII NOVÁK DJÓKOVIČ
Poti să-i învingi pe Federér,
Medvédev, Zvérev ori Nadál,
Pe fabulosul - poti - cerbér,
Numai nu ... statul federal!

PE CE MIZEAZĂ AUTORITĂTILE AUSTRALIENE ÎN EXAGERAREA LOR?
Exigenta afisată
Fată de-un sportiv pe val
Le-ar aduce, buni de plată,
Capital electoral.

ÎN LEGĂTURĂ CU REACTIA CCR LA DECIZIA CJUE
Vrei s-aderi la Uniune?
Libertatea de pe lume!
După ce achiesezi,
Cum îti cântă, - asa dansezi.

VÂNĂTOARE DE OAMENI??!
Tară frământată de obsesii,
Un job nou anuntă. Nu-l ratati,
E regal plătit printre profesii:
Vânător de insi nevaccinati!

ATENTIE LA COTITURĂ!
Frate-al meu, pe alt meleag varég,
Un ciulin vremelnic aciuat,
Nu poti spune despre-un neam întreg
Că e lenes si înapoiat.

S.O.S. CULTURA ROMÂNĂ
Din UE o dictatură
Ne impune-o subcultură.
Să n-o calci pe bătătură,
Decât să iei apă-n gură?!

SPOVEDANIA UNUI DEPUTAT
La patruzeci liceu-am terminat.
O facultate-n opt ani, tenebroasă.
La sasezeci mai iau un doctorat,
Un loc de deputat si-o ... jună-n casă.

PREA MULTE VRETI
De un' să stie-un deputat titrat,
Pretins c-a studiat fără frecventă,
C'-un act de absolvire nu-i licentă
Si-un doctorat cârpit e-un plagiat?!

DEMISIE DE LEZ-ONOARE
Cu licente inventate,
Cu lucrări, de fapt, ce nu-s
Sau, în mare, plagiate...
S-a retras. Cu capul sus.

OCHIUL DRACULUI
I-a furat o altă-alesul:
Fáină foc, stare - cât sura.
Interesul poartă fesul,
Aparenta - cătătura.

POM DE ANUL NOU DIN DOZE DE VACCIN UTILIZATE
Propaganda noastră pro vaccin
Când se tine astăzi de noi gânj,
Te-ai mira să vezi si-o mostră din
Pop supozitoare antitrânj?

NU CUMVA SI PE MOS CRĂCIUN L-AU CONFISCAT?
Mos Crăciun venind hăt din Laponia
Într-un nituién ce zboară, tras de reni,
Mai dihai să-l ducă la pici pronia,
Decât brusc la vaccinare prin Berceni.

LUME CE GÂNDEA ÎN BASME...
Mos Crăciun, prin lumi de basm umblat,
Sol de daruri, trompetas serbării,
Cum te-au scos din mit si transformat
În propagandist al vaccinării?!

COPIII ÎL IAU LA ROST PE MOS CRĂCIUN
Credeam că ne-aduci, când vii,
Dulciuri, poame, jucării,
Iar tu vii cu sacul plin
Cu seringi si cu vaccin...

CINE TE IUBESTE, ACELA TE NECĂJESTE
Se împung - dar nu-s pe ducă! -
Un măciucu si-o măciucă.
Pusă, ea, pe rătoială:
„Ne desparte o vocală!”

STAT ESUAT
Măi state, măi, asa ai esuat,
Ne-ai pus pe gheb stenahoríi purcoaie,
Încât ai scos români la exportat
Si ai ajuns a importa gunoaie...

JÚDOKA TORI VERSUS JÚDOKA UKE
Că exersezi vechi tehnici în judó
Chiar în privat, dar fără kimonó,
Poti fi din post trântit - obol mâniei:
Ai sifonat imaginea regiei!

LEGE A INTERCEPTĂRII CONVERSATIILOR ELECTRONICE?
Condamnăm vechiul regim
Violând spatiul intím
Si-acceptăm a fi-ascultate
Conversatiile private?

COMBATERE SAU PROMOVARE A MIGRĂRII?
Politisti de frontieră
Ce-si făceau fantastic treaba,
De pribegi grijind ca-n seră...
Credeti c-o făceau degeaba?

VIN ROMÂNII DE LA MUNCĂ-ACASĂ
„România nu e troaca voastră!”
Bate-n cuneiforme-un vraci un stih.
Românimea, la Nădlac, salmastră:
„Troaca e-a matale, dom'le psih' ”.

GEABA-L SUSPECTEZI PE SEF
O make-up iníc'artistă
E la digitalizare?
Ar fi-ajuns si pianistă
La ce degetute are!

NUMAI 2% DIN PIB PENTRU EDUCATIE
Învătământu-i duh, ca si credinta,
Drept care guvernantii-au îndemnat
Din duh să-si satisfacă nevointa,
Să nu mai ceară fonduri de la stat.

CERTIFICATUL ANTICOVID LA LOCUL DE MUNCĂ??!
Certificat ce-ar vrea să te astruce:
Nevaccinat, potrivnic, neleal.
Cu ce ahotă - o! - l-ar introduce,
De n-ar fi ne-constituti-onal!

OBLIGATIVITATE INDUSĂ (ÎN LEGĂTURĂ CU INTRODUCEREA CERTIFICATULUI ANTICOVID LA LOCUL DE MUNCĂ)
- Te-a-mpins la vaccin cu parul
Vreun vulpoi pândind, jimbatul,
Sau, mai nou, certificatul?
- Nu. Mă-mpinge ... buzunarul.

CERTIFICATUL ANTICOVID CERTIFICĂ ABSENTA VIRUSILOR?
Luni de zile ni se bagă-n cap
Că cei vaccinati devin imuni.
Nu devin. Înghite cine-un hap
Că si ei au virusi? Legiuni!

SFAT PENTRU PROPAGANDISTII ZELOSI AI VACCINĂRII
Nu-i smotrí, ci spune-le sistáv
Că cei vaccinati - e bine-a sti -
Nu se-mbolnăvesc atât de grav,
Nici dau ghes la sectiile ATI.

RAPACITATEA VIRUSULUI
Când dă iama-n vaccinati
E bătaia vântului,
Printre cei nevaccinati -
Prăpădul pământului.

ÎNCEPE REPARAREA RETELELOR DE TERMOFICARE DIN CAPITALĂ
Melcul, harnic, bagă bani
În reteaua de-ncălzire.
Ne-o dă gata (în primire)
Peste ... saptezeci de ani!

LESNE-A CERE, GREU - A DA(RE)
Opozantă, gură mare,
Cerea-ntruna majorare.
Ajunsă la guvernare,
Vrere are, bani nu are.

PREVĂZUTI BANI GREI LA CONSULTANTĂ
A negociat PNNR-ul
Cât era-n guvern ministru mare.
De când nu mai e la guvernare,
Îl consultă (planul). Tot el, greul.

REACTIE LA MAJORĂRILE SALARIALE DISCRIMINATORII DIN SPITALE
Ordonanta trenulet
Deranjând un piculet,
SANITAS băgă-n viteză
O grevută japoneză.

ROMÂNII DIN DIASPORĂ ÎNVESTESC ÎN TARĂ
MAI MULT DECÂT TOTI AFACERISTII STRĂINI DIN ROMÂNIA
Tot asteptăm investitori străini
De ani de zile, luni si săptămâni,
Dar tot ai nostri, -n fine, - multi, putini -
Se simt în PIB: diasporeni români.

SARE SI PIPER
Ce să-i faci literalmente
Ca să nu se dea rotund?
Pune-i două condimente:
Sare-n ochi, ardei în fund!

HALAL AJUTOR!
Compensare la căldură
Si la gaze? Wow! O.K.!
Doar că ea-i o făcătură:
Ajutoru-i de ... doi lei.

NU NE MAI SPERIATI CU VALURILE SI COCOASELE!
N-are ce să-ti crape fierea
De al cincilea, nou, val.
La noi datul cu părerea
Este sport national.

OMUL? LOCUL?
Te-nduiosează vorba lor mieroasă,
Dar te-ntristezi când afli, mai la vale,
Că nu atât de grija-ne le pasă,
Cât de aglomerarea din spitale.

SALVAMAR SOLICITÂND AJUTORUL ... SALVAMARILOR
Ne-arăta ce „Máybach” are.
Plaja - mică să-l încapă.
A intrat, atunci, în mare
Si-a rămas cu el ... la apă.

ÎN NOAPTEA DE CRĂCIUN UN IRLANDEZ BEAT
S-A POMENIT ÎN SEDIUL PARLAMENTULUI
Poti să-ncurci, chiar beat, hotelul
Cu Casa Poporului?!
Te-a ferit cum mititelul
De ochiul plantonului?

UN PRIMAR BĂCĂUAN ELIBERA COLINDĂTORILOR
MANDAT DE MERS CU „CAPRA” DE ANUL NOU
O ceată de capre are
Mandat până la hotare.
Pentru cetele de ursi -
La câti kilometri parcursi?

CE ASIGURĂ MANDATUL?
Dar autorizatia atestă
Că-s testati colindătorii,
Caprele că nu au pestă,
Că nu-i orbesc sunătorii?

JAF ZIUA-N-AMIAZA MARE
Trenul Bucuresti-Craiova:
Vest sălbatic. Loc nasol.
Nu-i nici Téxas, nici Iova,
Dar rămâi cu dosul gol.

NEPUTINCIOS SAU IPOCRIT ÎN FATA NESĂBUITELOR
SCUMPIRI DE ENERGIE DE CĂTRE FURNIZORI?
În loc jaful să-l dejoace,
Să le deie peste gheare,
Impotent, ministru-i face
Mari tâlhari la drumul mare.

UNUI MINISTRU CU SFATURI SFORĂITOARE
Ti-a dat statul ciolănasul
Să prinzi hotu-ndată: jnap!,
Nu-ndarn să plimbi păgubasul
Pe drum cu jalba-n protap.

CINE SĂ NE APERE DE ASALTUL FURNIZORILOR?
Parcă n-ar fi el ministru,
Când îl vezi pe sticlă, lasul,
Cu aspectul lui sinistru,
Cum se vaită ca jălbasul.

TAXE NOI - NU, DAR PRETURI EXORBITANTE
LA GAZE NATURALE SI ENERGIE
Un infam mod al regiei
De-a aduce, dar discret,
Prin scumpirea energiei,
Cât mai multi bani la buget??!

ALESII NOSTRI MOR DE GRIJA NOASTRĂ
Când să-si croiască propriile salarii,
Trimiteri fac la cele europene,
Iar pentru noi, din brazdă, coasă, arii,
La crema junglei amazoniene.

MESTER BUN LA LAUDE
Să vorbesti de majorare
Când pretinsa indexare
Nu se tine de inflatie -
Nu miroase-a fabulatie/

„VACCINAREA E UN GEST VOLUNTAR” (declaratie de ministru)
Pusca si cureaua lată,
Liberal eram odată,
Vaccinându-i, vrei, nu vrei,
Pe ortacii mei.

Nicolae MĂTCAS










Nicolae Mătcaș    1/23/2022


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian