Răscruce
Nu te mira că mi-am închis portile
si am sculptat lângă zăvoare
sarpe si crin.
Până aici vor veni drumurile tale
strigându-mă cu iarba fiarelor,
dar bratele
însetate de lujerul trupului tău
îmi vor fi legate până la sânge
cu funie si sălcii.
N-am să pot să-ti mai dărui
jumătatea de cheie
să vii la izvoarele mele
să-ti logodesti urmele
cu steaua copitei de cerb.
Din stejarul portii
numai ploile
vor culege crinii,
iar serpii vor coborî de pe lemn
cu trup de măcies.
...si vom căuta drumurile
si pietrele
ne vor iesi în cale.
Ne-om căuta stăruitor
si străini
vom ridica din umeri.
BALADA TURNULUI DE FILDES
E galbenă fila
cu literi de aur
din cartea Izvanei
si printul ei Laur.
Spre turnul de fildes,
(Hai, cântă cobzare!)
îi cere castelul
si-n piatră si-n floare.
Pe vârful pe unde
n-ajunge zgriptorul,
s-arate Izvanei
ce-nalt urcă dorul.
Că n-a fost printesă
în zări de-Anatolii
râvnindu-i din lespezi
crin alb de magnolii.
Grădinii de piatră,
apus ca tabacul,
sculptată-i lumina
cu dalta si acul.
''Hai, spune-mi domnită
ce inima-mi strigă!
În land miazănoptii
si zilei sunt rigă.
Dă-mi mâna regină,
curat trapezuntă,
castel pân' la stele -
cadoul de nuntă!''
''Dar turnul de fildes?
Eu, vreau să-i văd felul,
că numai atuncea
primi-voi inelul.
Trimite în norduri
pe calfe ce or să
aducă ivoriul
din dinte de morsă.''
''Pleca-vor corăbii
ce veacul întornu-l,
spre fildes să prindă
prin codri-unicornul.
Si chiar miazăzilei
zvârli-voi cu aur,
ivoriul de cântec
din cornul de taur.''
Prin Africi si Indii
porneste măcelul,
da-n piscul de munte-i
zâmbeste castelul.
La fel si balada
e-n strângerea vranei,
si-n turnul de fildes
doar duhul Izvanei
mai urcă în cântec
plutind peste ape,
iar el o asteaptă
pe trepte de clape
în turnul de fildes
sculptat ca livadă
reginei Izvana
intrând în baladă...
BALADA LAURULUI
Ia pana diace,
cerneli bogoslove,
si scrie hrisovul
cu negru în slove.
Că-i ceas de-al ursitei
spre dantul alegru,
când Laur asteaptă
în straiul lui negru.
Castelul aprinde
apusu-n ivoriu,
pe piscul de piatră
ca-n luminătoriu.
În turnul de fildes
e masa întinsă.
Făclii stau de vorbă
pe-ntinderea ninsă.
Clestare si-arginturi
luminii joc firul,
dar focul înghimpă,
tăce-l-ar clondirul!
Prin cuine protapul,
doar chiot întrecu-l,
întregii boi rumeni,
viteii, berbecul
stropiti sunt cu vinul
mai ros ca păcatul,
că-odată e nunta
ce-o face-mpăratul.
Pe tron riga Laur
lucindu-i coroana
asteaptă să intre
prin doru-i Izvana.
Curteni, blogorodnici...
Printesele lumii
dantela si-o cântă
ca soaptele spumii.
Dar unde-s cobzarii
să-aprindă stihia?
În fata lui Laur
se-nclină solia:
''Măria ta, Doamne...''
Ceva se învoalbă,
si varsă trei picuri
din cupa lui dalbă.
Dar ce buhă-n noapte
cobindu-si străinul?
Pe jar lăutarul
tăcând toarnă vinul.
În turnul de fildes
din abur se-ntrupă
Reginei Izvana
suschirul din cupă,
rubin în trei boabe
pe fildes de clape
ca buzele-i rosii
din foc peste ape.
Diace, nu-nchide
pisania-n aur,
cât încă regina
e-n floare lui Laur.
BALADA FLORII DE NUNTĂ
Hai, scrie diece, în grabă,
uric tăbăcit în Pergam:
''Cai negri din tară arabă,
cu tinte de aur pe ham,
trăsuri si calesti si rădvane,
ca-n solz pâlpâind felinar,
livezi înflorind pe balcoane...''
''Mărite, dictează mai rar!''
''...să chiote vinul pe masă
ulcelelor - dant sub ulcior!
Vreau roua de stele culeasă
în cântec să-i pun sub picior.
Vison ca omătul pe munte
mai fin decât soapta-n izvod
spre ea să-mi-ntindeti ca punte
când norii luceferi slobod...''
''Dar dacă suvoiul, Mărite?''
''Din cer si din moarte îl smulg!
Tu, taci, scrie-n semne-aurite
tăcerea de clopot din fulg.
Ea vine sub voalul de noapte,
ca pasul de grâu prin parâng,
de dincolo, mări sunt vreo sapte,
pe-unde tainele lumii se stâng.
Si-n buchi, pe sub iarbă măruntă,
semnează-mă - Floarea-de-Nuntă!
BALADA VISULUI RĂNIT
Rănit într-o luptă
de-un colt de balaur,
în turn agrăieste
prin somn Riga Laur:
''Cerneală de sepii,
ia soimului pana
si fă-mi luminânda:
Domnită Izvana,
de dor stie dorul,
dar slova-mi, năroada,
de unde să-nceapă
stihirii livada?
Cuvine-s-ar crinul,
plutind peste apă,
rotundu-i de undă -
ofrandei năstrapă,
asa cum Libanul
sorbindu-si hogasul,
la fel plin de cedri
să-mi fie răvasul.
Ba schimbă diece!
Altcumul asterni-i.
Începe cu sănii,
dantelele iernii,
rostindu-i Domnitei
din land de călină,
că brazii-mi s-apleacă
sub dar de lumină.
Ba nu! Primăvară
din sâmburul lunii!
Ca arcul sprâncenei
să zboare lăstunii,
dar schimbă-ti penita
că firu-i de graur
când buchea-si râvneste
cârcel tors din aur.
Aleanul de fluier
tristeti când îndoaie,
dă vorbei nu frâul,
ci-aripi de văpaie.
Zi-i: Turnul de fildes,
dorintei semete,
pe soare-l apune
cu-atâta frumsete.''
''Dar ea îti ceruse,
nu doar giuvaierul,
de turn voia luna
să-si sprijine cerul...''
''Cum? Iazul nu-i gata,
tinându-i ghergheful,
să-i farmece unda-n
răsfrângeri sideful?''
''Ca tine ferice
prin veac oare cine-i?
Stăpâne, răvasul
trimite-l Reginei,
dar cum vrei s-ajungă
mai repede Doamnei?''
''Când steaua e gata,
cu berzele toamnei.
Solie, eu însumi,
nu-s zări să m-ascunză,
va duce-o miresei
ninsoarea-mi de frunză,
pe murmur de ape,
vrăjind să mă fure,
liman si tărâmuri
sub stele de mure...''
***
Regina-l sărută.
Cuvântul il schimbă:
''Războiul e gata.
Iubite-n ce limbă
mereu a chemare
zicându-mi: Diace!
...si Laur zâmbeste
Crăiesei. Si tace...
CA-N TEMPLU SE INTRĂ-N PĂDURE
Pala de vânt,
jucăusa,
mi-a zburat pălăria,
zvârlindu-o
printre rugii de mure.
M-aplec,
sub bolti de brădet,
metanie ca-n templu bătând.
Înclinat,
parcă-aud
cum mă ceartă brândusa
cu glasu-i violet
ca dorul de crud:
'' Cum de-ai cântat,
în pădure,
cu sufletul acoperit?
Oare tu niciodată
n-ai fost îndrăgostit?''
OARE DE CE?
''Ne întâlnim diseară.
Neapărat o să viu.''
si a plecat sprintară,
ca-ntotdeauna
în grabă.
Oare de ce
atât de mult o iubesc?
Nici buzele mele nu stiu
dar curioase,
a nu stiu câta oară,
pe ale ei le-ntreabă
încet,
stăruitor
si pe furis.
Oare de ce...?
ROMANTĂ DE-NCEPUT NOIEMBRIN
Unde să duc, în plus,
durerea de cocori plecând?
Nu-i de ajuns
când
stiu
că n-ai să mai revii
nicicând?
Nici tu,
nici cântec ruginind prin vii
apusul lui târziu.
Numai artarul,
nedeclinabil timpului trecut,
îsi va aduce-aminte
sfiala mea
la primul tău sărut
si-n mijloc de păduri,
singurătătilor tesute-n fir,
frunze-i va da un anotimp străin.
Ce flăcări 'nalte!
Copacul de sărut oprit
s-a preschimbat în trandafir
din începutul noiembrin!
FÂNTÂNA FERMECATĂ
''În mijlocul pădurii
e fântâna
din care buzele lunii
se adapă
lăsându-si inelul,
plătind pentru apă.
Zic unii...''
Dar cea mai sprintară,
din câte stiu
dintre fete,
îmi face cu ochiul zâmbind -
zbor de lăstun printre pleoape:
''Dă-mi mâna
că taaare mi-e sete!
Nu-i asa că-i aproape?''
CÂNTEC DE DRAGOSTE
Pentru că iubeste
muntele îsi dăruie
chipul si luna
în întregime apei.
Chiar si piatra din vârf,
ce-a fost azi dimineată
soarelui cântec,
i-o luminează-n inel.
Acum lacul e munte...
Mână în mână,
întorci spre mine privirea
si-aceleasi limpezimi din noi
una pe alta se cheamă.
Nu spui nimic,
dar buzele tale
( din ce taină-a furat
trandafiru-nflorirea?)
se-oglindesc ca muntele
până iau forma
buzelor mele.
Acum muntele
e-n întregime apei nuntire.
Libelula
îsi dublează aripile.
Cu cele vechi să zboare pentru ei,
cu celelalte două
să cânte pentru noi.
Kitchener, Ontario
|
Dumitru Ichim 11/5/2014 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.