Viata, un fel de fum si scrum
Când mamaie ne-a mai slăbit cu obsesiile ei, am iesit pe prispa casei. Avi stătea rezemat de pridvor si privea spre pâlcul de pădure de pe coastă, în încercarea de a nu-si asuma, fie si numai la nivelul vorbelor, un posibil sfârsit.
- Hei, hotule! Ai făcut cum ai făcut si ai scăpat?! Trebuia să fi luat agenda si să fi notat totul ca aia, pe vremuri, apoi: ,,să trăiti, am înteles!’’ Mamaie, cu sigurantă te-ar fi felicitat! Îti dădea Ordinul muncii, clasa I. Apoi te punea în pomelnic. Că asa îi zice ea ăluia ce nu-i iese din vorbă.
- Da, dar cine te mai căuta printe cregile ciresului ăla înfipt în buza dealului?!
- Ca să vezi, al focului! - vorba bunicii! – Si m-ai găsit?
- Cum să nu?! Si dacă n-as fi vrut si tot...
- Acolo, ca acolo, dar să mă fi văzut tu în dudul ăsta din coltul gardului... Ehe, minune mare! Eu, doar într-un maieu, tocmai spre vârful lui, mânjită peste tot... Buzele vineti... Dudele negre, eu tuciurie... Numai ochii ce-mi mai sclipeau! ...Iar mamaie cu o joardă, sub crengile copacului: ,,dă-te, fă, motato, jos, că mă stie lumea cu mumă-ta!’’. Pe lângă ea, niste afurisite de rate. Priveau chiorâs spre mine. Asteptau. Când le aruncam si lor câteva dude si se nimerea ca vreuna să ajungă la bunica între picioare, era mai ceva decât la circ. Se repezeau dintr-odată, toate... Iar mamaie ,,us! us!, fir-ati ale păcatelor să fiti!’’ Ele, topa, topa, toate după dude, si-i intrau sub fustă. Odată a nimerit acolo un blestemat de cocos. Să mor de râs! ...Că nu mai stia ăla pe unde intrase... Iar mamaie ,,us! us!’’
- Îti cam plăcea să o necăjesti?!...
- E, si cu tine, mă jucam si eu cu ea! Că-mi spunea numai si numai bazaconii... Ba cu joimărica, ba cu Litră beat, întors, la miez de noapte, de pe lumea ailaltă... Acolo, o să-ti arăt eu, pe marginea santului, lângă fântâna lui Gorici. Apoi, tot ea: cumpăna, ,,scââârt! scââârt!’’’... Iar el, adică Litră: ,,Stane, fi-ti-ar pălăria a dracu, dai, bă, si tu o tuică?’’
- Cine, dragă?!
- Litră! Cum cine? Litră ăl bătrân! Ăla întors beat de pe lumea ailaltă... Spune si tu! Parcă în lumea aia, cârciumi, la tot pasul, si vesnic deschise.
- Fatăăă! Spune-i omului pe-a dreaptă! Litră s-a întors asa cum s-a dus, cum a murit... Căzut în păcat aci, la Rătana. ...Că si asta le-a tot turnat pe gât. Iar ei nu se mai săturau! Fi-le-ar beregata să le fie! Nu baliverne de-ale tale! Doamne, ce să mă mai fac eu cu fata asta?! –s-a văietat mamaie - I-auzi si dumneata?! Birturi, pe lumea ailaltă?! De parcă Dumnezeu ar fi cârciumar? Să nu mai zici una ca asta că talpa iadului... Mumăăă! ...Si acolo rămâi!
- Ho, mamaie! Gata! Adică, nu! Ia stai! Tocmai acum îmi dau seama de bazaconiile dumitale. Ăla, de zici, cum de nu s-a trezit din betie, între dus si întors? Aaa? Te-am prins! Cu gura dumitale mi-ai spus că-l apuca setea înainte de primul cântat al cocosilor. Atunci când cumpăna: ,,scââârt!, scââârt!’’ Iar de îngropat, mortul se îngroapă până... În plus, ar fi trebuit să-l tragă pământul. Nu-l lasă asa îmbibat în alcool. Zic si eu... Că-si are si el, pământul, menirea lui! Nu te lasă asa, hodoronc, tronc, după cum te taie pe tine capul, chiar dacă esti mort... Păi, nu?
- Aoleu, fată... Uită-te, mă băiete, si tu cu cine ti-ai încurcat mintile! Pe mine se zbârli pielea, iar ea... râde! Doamne, pupa-Ti-as tălpile! De parcă de râs ar fi?!
***
Avi a zâmbit si a îmbrătisat-o pe mamaie, apoi a luat-o de mână pe Maria.
- Sarra pare încă un copil. Si nu e rău. Însă mi-e teamă să nu joace teatru. ...Tocmai, pentru a nu suferi si noi. Asa că...
- Eu văd că ti-e dragă... Dar cui nu i-ar fi? Mînca-o-ar muma pe ea! Că doar eu am crescut-o! ...Dar, auzi dumneata, uite ce bine îti stă alături de Maria! Pacă Cel de Sus v-a potrivit. Doamne, pupa-Ti-as tălpile! – a zis mamaie privind când în pământ, când spre dudul despre care abia vorbisem.
Am rosit, însă, în acelasi timp, un sentiment ciudat a încoltit în mine. Maria s-a rusinat si ea. Ne-am privit oarecum miscate si am rămas mute.
- Dumnezeu potriveste numai că, omul... Omul nu vede!
- Orbul găinilor, mamaie! Ăla de ziceai că e în săptămâna oarbă...
- Aoleu, muiculită!... Esti mai rău decât o melită!
- Pe care l-ai avut si dumneata... Parcă asa ai spus?
- L-am avut! Orbul găinilor... Săptămâna chioară! Păcatele mele! Pe vremea mea, sutele măritau slutele.
- Mamă, lasă-l, Doamne iartă-mă, de trecut! Ce a fost a fost, acum e ce e!... Gata, asta e!
- Ba nu, că slută n-am fost. Nu era alta mai chipesă în sat. Roiau băietii pe drum, ca albinele la urdinis. Numai că eram săracă. Toti ar fi vrut să mă aibă, însă niciunul de nevastă. M-au dat lui tac-tu mare, cu vreo douăzeci si ceva de ani mai...
- E, ca să vezi, te-au dat?! L-ai luat! Si ce, nu ti-a fost bine? – am întrerupt-o eu, însă nu m-a băgat în seamă.
M-au dat, că ăsta, al meu, avea multe pogoane. Doamne, ce-am mai muncit! Fugi în deal, aleargă în vale, seceră colo, strânge în partea ailaltă... Treieră... Apoi, cotele... Vai de oasele mele! Si când să zicem că ne e bine, au luat-o invers vremurile. Fă, mumă, tocmai te făcusem pe tine, când pământul s-a dus pe apa sâmbeti! Cu el, si tineretea mea. Ce folos că mi l-au mai dat ăstia înapoi, acum, dacă eu, atunci, n-am apucat să trăiesc?! Viata noastră, fum si scrum! Cum zicea si nărodul ăsta de Gheoreghe. Mai ales când bea. Si, păcătosul, când apuca la băut, bea! De-aia si Ioana... Eee, ce stiti voi?!
- Mamaie, nu e frumos! Despre morti, numai de bine. Bea?! Îsi mai îndulcea si el zilele, că si tu, si hârca, niste poame acre!– am sicanat-o eu.
- Asa a zis?
- Asa!
– I-auzi al focului!... Doamne iartă-mă! Si eu, mai alalteri, i-am aprins, la cimitir, o lumânare. L-am si tămâiat, că vorba lui: ,,fum si scrum!’’
- Bine ai făcut!
- De altfel, să stii că Gheorghe n-a fost un om prost.
- Păi vezi, asa te vreau! Uite, pentru asta îmi vine să te pup.
- Lasă-mă asa! Că mie mi-a trecut vremea. Apoi ce ti-e si cu ăl pupat?! ...Că nu tine de foame!
- Aoleu, mamaie, păi, cum asa? Ce, ai si uitat?
- Taci, fă, că acum iau joarda!
- Doar stii că întâi si întâi te pune pe jar. Apoi eee... cum să-ti spun? E ca si cum ai mânca păsat! Te umflă în burtă si la ceva timp: oac! oac! Mai ai troaca aia în care m-ai tinut pe mine?
- Ce troacă, dragă? – a întrebat mirat, Avi.
- Un fel de albie, luată de la rudari, în care mă legăna. Uite, cam atâtica, că atât eram eu.
- Sarra ne facem de rîs! – a zâmbit Maria
- Află că si ea, Maria, tot în troaca aia... Dădea mamaie, cu talpa piciorului, ca la masina de cusut. Dădea si curăta boabe de porumb pentru găini. Mai si fredona, ,,la, la-la, foaie verde...’’’ Mai si bombănea câte ceva.
- Stii tu? Sau poate ai sti, că făceam scurtă la picior tot legănând, iar tu, neam!... Afurisita, n-ar fi închis ochii, în ruptul capului!... Stătea asa cu degetul în gură si cu privirea pironită în tavan. ,,Închide fă, ochii si dormi!’’ Se uita asa, într-o doară, si râdea. Parcă de râs era?! Si viata mea, fum si scrum, vorba nădului ăla.
|
Nicolae Bălasa 2/2/2014 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.