Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Istoricul Gheorghe Buzatu (1939-2013)

Reactii la moartea istoricului Gheorghe Buzatu :

Gheorghe Buzatu (1939-2013) - Stiinta istorică româneasca pierde una dintre cele mai ilustre personalităti
Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile Cândea - Presedintele Academiei Oamenilor de Stiintă din România

În ziua de 20 mai 2013 a încetat din viată Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, membru titular al Academiei Oamenilor de Stiintă din România.
Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanti istorici români, ale cărui contributii stiintifice au vizat o arie problematică foarte largă.
Istoria petrolului, primul si mai ales cel de-Al Doilea Război, activitatea unor personalităti precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu.
A abordat multiple subiecte controversate, precum participarea României la războiul pentru recuperarea Basarabiei si nordului Bucovinei, rolul maresalului Antonescu dar si al lui Nicolae Ceausescu sau al lui I.V. Stalin.
În calitate de secretar stiintific al Institutului A. D. Xenopol si apoi de Director al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeană din cadrul Academiei Române, filiala Iasi, de profesor universitar si de conducător de doctorat, Gheorghe Buzatu a adus o contributie majoră la promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă si sustinerea cu curaj a unor noi interpretări, chiar dacă acestea nu se înscriau pe linia unor « directive politice » mai vechi sau mai noi.
A desfăsurat o bogată activitate în cadrul Academiei Oamenilor de Stiintă din România, mărturie fiind studiile publicate în revista « Annals » a sectiei de stiinte istorice si arheologie, precum si participările sale pline de substantă la simpozioanele si congresele stiintifice ale Academiei Oamenilor de Stiintă din România.
Prin fulgeratoarea moarte a domnului Gh. Buzatu, stiinta istorică româneasca pierde una dintre cele mai ilustre personalităti, iar Academia Oamenilor de Stiintă din România un membru valoros si extrem de activ.

Fie-i pe veci lumina de odihnă si cinstire!
Maria Diana Popescu, Director ART-EMIS

Se aud clopotele bătînd în bisericile noastre. O veste grea s-a răspîndit ca un tipăt sfîsietor din institutii si universităti, pînă în zare. S-a stins din viată cel mai respectat istoric si cercetător, de mare probitate stiintifică, un corifeu din galeria valorilor de patrimoniu national, un mare patriot si iubitor de Tară, savantul care a luptat toată viată de partea dreptătii si a adevărului, Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, care, desi a pierdut lupta cu viata, a cîstigat-o pe cea cu adevărul. Pentru că din adevăra se îndulcea ca din aghiazmă.

Profesorul meu de patriotism si de curaj, pentru care răspîndirea adevărului istoric însemna hrana zilnică si iscălitura fiintei sale, a plecat în nemoarte si nemurire, trecînd ascultător dincolo de hotarele lumii noastre, pe tărîmul de ireductibilă taină, de unde a venit pe Pămînt. A plecat la punctul însemnat de Domnul pe harta cerului.
Usa Universului i s-a deschis si a trecut pragul în lumina unei mari aventuri cosmice. Lui Dumnezeu i s-a făcut dor de Gheorghe Buzatu si l-a chemat la El. Marea trecere l-a oprit din cercetare chiar în bibliotecă, pe omul de stiintă căruia, în lupta cu istoria deformatoare a prezentului, îi vom invoca numele si opera din relatia sa cu Universul si universalul. Istoria savantului Gheorghe Buzatu va continua negresit în lipsă. Interesul pentru opera sa nu se va epuiza odată cu plecarea, ci se va prelungi cu stiintă în ea. Nu ca o concurentă făcută stării civile de muritor, ci ca o concurentă făcută adevărului istoric, căruia i s-a impus, cînd prefăcîndu-se învins, cînd transformînd-l în carte, în steag, în artă, în apostilă, pentru a lupta prin el.

Gheorghe Buzatu nu a murit. A devenit invizibil sub o altă formă, si mai vizibil sub o alta, va deveni. Are de acuma timp să fie ADEVĂR, are timp să-si îndure nemurirea, pe care noi o vom afisa, atent din bucătele, pe toate frontispiciile, ca pe un papirus antic, valoros, descoperit într-un zid de cetate. Noi, muritorii de ocazie nu vă vom uita. Peste hologramă vă vom stoarce în răstimpuri cîte o rază de lumină! Grav este că se răreste pădurea valorilor, la poarta istoriei noastre stau aliniati corbii de stîncă, dar stiu bine că opera sa valoroasă, lăsată patrimoniului românesc, le va sta în cale, asa cum multi i-au stat în drumul spre Academia Română, desi ar fi meritat cu prisosintă locul si titlul de academician. Cu adevărat o mare pierdere pentru istoria si cercetarea românească.
Fie-i pe veci lumina de odihnă si cinstire!


Gheorghe Buzatu - un mare istoric si patriot român
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Veste mortii lui Gheorghe Buzatu, în ziua de luni 20 mai 2013, m-a uluit. Am participat împreunǎ, duminicǎ 19 mai, la „Zilele Culturale ale Bârladului". Profesorul a fost în formă, activ, incisiv si documentat, ca de obicei.

Ne-am despǎrtit la orele 16,15, dânsul plecând la Iasi, iar eu la Bucuresti. Luni, între 9,15 si 9,25 mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei, la început de sǎptǎmânǎ. Pe la ora 13,30 am primit telefon de la doamna Stela Cheptea, directorul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeanǎ al Academiei Române, filiala Iasi, care mi-a spus cǎ „a murit Buzatu!". Cu greu mi-am putut reveni, dupǎ care am început sǎ dau telefoane unor colegi, anuntându-le incredibila veste.

Personal, am pierdut un prieten drag si un colaborator apropiat, pe care-l cunosteam de aproape cinci decenii. Am publicat împreunǎ mai multe lucrǎri, între care „Istoria Românilor în secolul al XX-lea" (Editura Paideia, 1999, 685 p.). Am rǎspuns invitatiilor sale de a prezenta comunicǎri la conferintele si simpozioanele interne si internationale pe care le organiza, dupǎ cum profesorul nu m-a refuzat niciodatǎ si a fost prezent la manifestǎrile stiintifice ale Societǎtii de Stiinte Istorice, Academiei Oamenilor de Stiintǎ, Arhivele Nationale etc.

Profesorul Buzatu lasǎ în urma sa o operǎ impresionantǎ, privind o tematicǎ variatǎ: istoria petrolului, istoria marilor spioni, cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial, monografii dedicate lui Nicolae Titulescu si Maresalului Antonescu, lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceausescu si I. V. Stalin etc., etc. Lucrǎrile sale se întemeiazǎ pe documente de arhivǎ din S.U.A., Federatia Rusǎ, Marea Britanie si evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate stiintificǎ. Gheorghe Buzatu a format o adevǎratǎ scoalǎ istoriograficǎ, în calitate de profesor universitar, conducǎtor de doctorat, coordonator al seriei „Românii în istoria universalǎ" din care au apǎrut peste 400 de volume, având câteva zeci de autori.

Pentru diletanti, Buzatu nu a fost un om comod. Cunoscând foarte bine documentele de arhivǎ, nu ezita sǎ-i „sfichiuiascǎ" pe cei care fǎceau din istorie un obiect de propagandǎ politicǎ, sau care urmǎreau sǎ impunǎ anumite „canoane" sau „directive" de la care nimeni nu ar avea dreptul sǎ se abatǎ. „Adevǎrul este cel al documentelor" spunea adesea Buzatu si-i invita pe „culturnici" sǎ cerceteze, nu sǎ dea directive.

Gheorghe Buzatu a fost si un mare patriot român. Ca urmare, îi vestejea pe cei care-si fǎcuserǎ o practicǎ din a denigra poporul român, de a prezenta istoria nationalǎ ca o succesiune de „mituri" . A prezenta istoria adevǎratǎ - cu plusurile si minusurile ei - a fost crezul pe care l-a slujit cu credintǎ Gheorghe Buzatu.
Desigur, nu vor lipsi nici cu acest prilej, cum nu au lipsit nici la moartea lui Florin Constantiniu, detractorii, acei indivizi fǎrǎ operǎ, dar extrem de gǎlǎgiosi, denigratori de profesie, invidiosi si plini de venin.

Pentru adevǎratii istorici, care nu se rusineazǎ de faptul cǎ sunt români, opera si viata lui Gheorghe Buzatu rǎmân un pretios reper stiintific si moral.

Ne-a părăsit Maresalul Istografiei Românesti contemporane
Jipa Rotaru

Cu profundă durere am aflat ieri despre încetarea din viață a celui ce a fost profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu, erudit istoric, profesor și om de știință de o aleasă probitate morală și profesională. Pentru a-l prezenta la adevărata sa valoare nu sunt suficiente câteva pagini. Ar trebui să se scrie și probabil că așa se va și întâmpla, tomuri întregi. Ne-am întâlnit și am colaborat fructuos pe baricadele slujirii muzei Clio. Am avut în comun un subiect drag amândorura - Mareșalul Ion Antonescu. Împreună am descifrat tainele acestei inconfundabile personalități. Pentru acest subiect, la fel ca și Mareșalul, s-a sacrificat petrecându-și ani buni, zile întregi între rafturile și colbul arhivelor, adunând noi și noi date, fapte și evenimente din viața și activitatea „celui mai mare român", cum îi plăcea să se pronunțe despre Mareșalul împușcat de conaționalii săi comuniști la 1 iunie 1946 din ordinul călăului I.V. Stalin.

Rămânem cu amintirea sa de neprețuit și mult, mult mai săraci fără mentorul nostru. Să-l odihnească Dumnezeu și fie-i țărâna ușoară!


A-ti iubi tara, valorile si traditiile nationale nu înseamnă altceva decât promovarea unui nationalism de bună calitate
Prof. univ.dr. Cristian Troncotă

S-a stins din viată, la onorabila vârstă de 74 de ani, profesorul iesean Gheorghe Buzatu, acolo unde si-a petrecut cea mai mare parte a vietii si carierei sale: în sala de lectură a bibliotecii. Nici nu se putea altfel. Profesorul Gheorghe Buzatu lasă în urmă o operă impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii și articole, la care se adaugă o lungă listă de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale ș.a. Colecția „Românii în istoria universală", ete o altă operă istoriografică monumentală care a ajuns la volumul cu numărul 163 si pe care profesorul Buzatu a coordonat-o de mai multi ani.

Regretatul profesor si cercetător iesean face parte din categoria acelor istorici contestati cu vehementă de mai tinerii colegi de breaslă, evident cu burse prin te miri ce străinătături, doar pentru faptul că nu a îmbrătisat cu toată căldura, asa-zisul holocaust din România. Ba dimpotrivă, cu argumente stiintifice istoricul de la Iasi a mai ponderat exagerările cu iz propagandistic si cu tinte politice antiromânesti foarte clare ale holocaustologilor de ocazie. Mai mult, a fost unul dintre cei care s-a dedicat cu toată responsabilitatea profesională si acribia stiintifică în studiul holocaustului rosu, o temă neagreată, în mod ciudat, dar nu întâmplător, tocmai de cei care îsi clamează anticomunismul pe toate canalele media si când e cazul, dar mai ales când nu este cazul, adică sună grotesc si frizează ridicolul. Anticomunismul de paradă nu tine de foame, iar poporul, iubitor de cunoasterea istoriei nationale adevărate nu îl agrează, iar profesorul Buzatu a sesizat foarte bine acest lucru. Era normal, si personal m-am asteptat, ca o dată trecut în lumea vesnică, disputele asupra personalitătii profesorului Buzatu să se reaprindă, chiar la câteva ceasuri după aflarea vestii atât de triste, de data aceasta cu o ferocitate si o determinare, pe alocuri chiar ură, demne de o cauză mai bună.

Sicer mărturisesc că nu am întâlnit până acum un istoric serios si credibil care să-i conteste tezele sale fundamentale privind rolul românilor în istoria universală cu argumente strict stiintifice. Cei care-l acuză de partizanat politic pe marele istoric de la Iasi, în special pentru activitatea sa dinainte de decembrie 1989, o fac prin invective, care în fond dezvăluie tot un partizanat politic, acela sugerat de mai marii „cunoscători" ai istoriei românilor din afara granitelor noastre si care seamănă leit cu ceea ce făceau proletcultistii obsedantului deceniu al anilor 50. Dacă astfel de critici sunt minoritari si joacă după partituri sugerate din exterior, majoritatea istoricilor români, si nu numai, îi apreciază opera si mai ales dăruirea cu care si-a dedicat întreaga carieră în slujba apărării si promovării intereselor nationale prin scoaterea la lumină si valorificarea documentelor istorice autentice, ceea ce nu convine desigur, penibililor antinationalisti. A-ti iubi tara, valorile si traditiile nationale nu înseamnă altceva decât promovarea unui nationalism de bună calitate, pe care orice natiune modernă sau postmodernă îl practică cu oamenii de cultură, si nu numai cu mintea, dar mai ales cu sufletul. Printre acestia s-a numărat si profesorul Buzatu. Odihnească-se în pace.


Moartea profesorului Gheorghe Buzatu slăbeste mult fiinta natională românească
Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Venită telefonic, vestea decesului fulgerător al profesorului Gheorghe Buzatu mi-a indus o stare specială de suferintă amară. Nu a fost atât o surprindere, întrucât cunosteam majoritatea problemelor de sănătate ale profesorului, din ultimele două decenii. Cu doisprezece ani în urmă, mi-a mărturisit si socurile extraordinare prin care a trecut când si-a pierdut familia. Mi-a relatat si cum a pierdut toate economiile de o viată. A avut parte de multă ingratitudine din partea unor colaboratori si a unor fosti subalterni, chiar si din partea unora care au beneficiat de sprijin din partea lui. La un moment dat, din această cauză, scârbit, a ales calea „exilului" la Craiova. Si acestea au produs efecte devastatoare asupra sănătătii sale. Apoi, a fost munca extenuantă de cercetare, iar după 1989 a fost si suferinta permanentă pe care a avut-o datorită eroziunii dirijate a românismului, la care a tinut atât de mult si pe care îl va sluji si în continuare, nu numai dintre îngeri, dar si prin opera colosală pe care o lasă urmasilor, pe pământ. Personal, încerc multe si diverse sentimente. Am amintirile mele despre ilustrul profesor. Discutiile si corespondenta purtate sunt mereu vii. Când am primit vestea cea tristă, într-o unitate scurtă de timp, toate mi s-au rederulat prin memorie. Chiar si fapte pe care nu mi le mai reamintisem de multă vreme.

În aceste momente triste, încerc să fac un scurt inventar a ceea ce lasă Gheorghe Buzatu urmasilor. După părerea mea, desigur, opera istorică este pe primul plan. Gheorghe Buzatu a abordat toate marile probleme ale epocii contemporane, si, în ultimii ani si a celei recente. A avut o deosebită fortă de penetrare si de întelegere profundă a evenimentelor. A reusit mereu să privească în spatele cortinei, în spatele voalurilor tesute cu grijă de mai marii timpurilor, în scopul ascunderii intereselor si faptelor lor. Ca istoric al României celui de al doilea război mondial, este adevăratul nostru „pater familias". Aici a fost neîntrecut si nu lasă zone neacoperite de cercetare. Declasificarea unor documente din arhivele străine poate completa, eventual, opera sa, dar nu mai poate modifica nucleul vital al interpretărilor sale magistrale. În al doilea rând, după evenimentele din decembrie 1989, Gheorghe Buzatu a fost un intelectual militant activ pentru cauza românismului. Acestei activităti i-a consacrat mult din pretiosul său timp. A crezut că poate să influenteze în bine decizia politică privitoare la românism. S-a raliat miscării nationale românesti, atâta cât a fost ea lăsată să se dezvolte, înscriindu-se în Partidul România Mare. În anul 2000, presedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, a renuntat la functia de vicepresedinte al Senatului României, pentru a i-o oferi profesorului Gheorghe Buzatu. Gestul era făcut de o personalitate cunoscută pentru orgoliul său. Este si acesta un semn al prestigiului greu egalabil al profesorului.

A fost foarte dezamăgit de promovarea pe usa din dos, ilegal, a Ordonantei 31/2002, devenită lege mai târziu, în 2006. Ordonanta antiromânească si care încalcă dreptul la opinie fusese respinsă de plenul Parlamentului, dar, prin mijloace banditesti, impuse din afara tării, a ajuns să fie promovată tacit, procedeu introdus prin modificarea Constitutiei din 2003, act profund ilegal. A suferit mult din cauza politicii impuse României nedemocratic, din afara tării. A înteles că prin politică nu poate sluji cauza românismului si s-a repliat, dedicându-se integral cercetării istoriei, sprijinirii tinerilor istorici, publicării operelor sale, dar si a operelor unor istorici valorosi care i-au cerut sprijinul. Faptul că a făcut politică, detinând si o functie înaltă, l-a afectat profesional, fiind cauza invocată pentru a nu fi primit în rândurile membrilor Academiei Române, acolo unde valoarea exceptională a operei sale îi cerea prezenta.

Gheorghe Buzatu a „căzut" la datorie, în bibliotecă, locul unde si-a petrecut cea mai mare parte a vietii. Nu a avut un loc pe care să-l fi îndrăgit mai mult, mai ales după pierderea familiei si cred că si-ar fi si dorit biblioteca drept loc de unde să treacă în eternitate, dacă s-ar fi gândit vreodată la asa ceva.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Non omnis moriar!
Asociația Foștilor Parlamentari din România

Să stăpânim durerea... Și să mulțumim Domnului că printre noi, nevolnici și păcătoși cum suntem, a fost să se nască un Gheorghe Buzatu, căci altul nu s-ar fi găsit să facă tot ce a făcut, ce a scris, ce a vorbit de la catedră marele istoric!

O spusă cu care ne-am obișnuit, mereu repetată, susține că nimeni nu este de neînlocuit! Iată că vorba asta nu i se potrivește lui Gheorghe Buzatu. Istoricului și om al Cetății care a fost Gheorghe Buzatu. Cine dintre colegii săi de generație sau mai tineri ar fi scris, gândit sau spus tot ce a spus, a scris, a documentat fără hodină marele istoric?! Și ce ne-am face noi, românii, fără tot ce a scris domnul profesor Gheorghe Buzatu?

Niciodată până în zilele noastre, de când există istorici români și istoriografie românească, nu s-a mai întâmplat cu vreunul dintre istoricii noștri să se înalțe atât de sus față de confrații săi, față de colegii săi. Nu cu un cap deasupra tuturor, ci cu întreaga sa statură, cu întreaga sa operă, mii și mii de români îl pun pe domnul Gheorghe Buzatu deasupra tuturor colegilor săi de generație sau mai tineri... Este vorba de generația istoricilor români care, cu toții, au dat bir cu fugiții în fața istoriei! Au făcut de rușine și de ocară nobila misiune a cronicarului! Mai presus de adevărul istoric și de nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice. Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat, despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri...

Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vânzarea sufletului! Noi știm bine doar atât: că dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită și și-ar fi atins bicisnica țintă! Să stăpânim durerea că pleacă dintre noi cel care era cel mai bun... Și să ne bucurăm că Domnul Dumnezeul părinților noștri nu ne lasă singuri și fără apărare dinaintea minciunii instituționalizate, a minciunii devenită profesie onorată și răsplătită de toate academiile și guvernările! Căci Gheorghe Buzatu, ca un adevărat Învățător, a strâns în jurul său o mână de oameni dăruiți puternic, fără șovăială, cauzei Adevărului!

Non omnis moriar!, o poate spune cu toată încredințarea Gheorghe Buzatu, cu gândul la cărțile pe care le-a scris, dar și la colegii săi mai tineri, pe care i-a păstorit până în ultima clipă a vieții sale, lăsându-le clar ce mai au de făcut pentru Țară și Adevăr! Și să-i mulțumim încă o dată Domnului că între Adevărul istoric și Cauza Neamului nostru românesc, nu există nicio contradicție, nicio adversitate!...

Gheorghe Buzatu pleacă dintre noi împăcat că a slujit cu credință și Neamul, și Adevărul! Iar noi, pentru același motiv, să-i mulțumim Domnului că iată, din nou, la ceas de cumpănă, se nasc în Moldova astfel de oameni, ca Gheorghe Buzatu.
Sit tibi terra levis, magistre, în înaltul cerului, alături de eroii neamului printre care de azi înainte te numeri și tu, robul lui Dumnezeu și al Neamului Românesc, profesorul nostru al tuturor, Gheorghe Buzatu.



Icoana Patriei se întregeste cu Profesorul Gheorghe Buzatu
Prof. univ. dr. Dumitru Preda - Ambasadorul României în Cuba

Scriu sub socul profund produs de vestea disparitiei fizice a Istoricului si Profesorului Gheorghe Buzatu, de care mă leagă o prietenie de peste 35 de ani. [...] Plecarea lui spre alte tărâmuri, la scurt interval (un an si o lună) de la despărtirea de Florin Constantiniu, reprezintă o pierdere grea, prea grea pentru tabăra Istoricilor Români, a celor cu adevărat istorici, care înainte de toate au în inima Icoana Patriei si care luptă, cu mijloacele stiintei si cu constiinta pusă mereu în serviciul cauzelor nobile, pentru a se apropia de Adevăr, pentru a-l face cunoscut, chiar atunci când acesta aduce la lumina slăbiciuni, greseli sau trădari, educând, totodată, în spiritul Devotamentului fată de Tara si Neamul căruia îi apartin, dar deschis către valorile fundamentale ale Credintei si Umanitătii.

Ghită Buzatu a fost un OM pasionat de descifrarea hătisurilor timpurilor contemporane, răbdator si tenace, cu o viziune amplă asupra rădăcinilor si destinului Tării si oamenilor săi, a stiut să-si aplece urechea si să-si retină trăirile firesti, egoiste, în fata vocilor milioanelor de semeni răzbătând din colbul istoriei ultimului veac, analizând cu migală si un echilibru exemplar faptele individuale si colective, fenomenele în ansamblul si desfăsurarea lor, pentru a extrage învătăminte utile pentru cei de azi si mai ales pentru cei de mâine.

Cercetătorul a fost dublat mereu de manager, cu o strădanie consecventă de a crea o scoală de istorie contemporană la Iasi (capitală până atunci a studiilor dedicate Antichitătii, Evului Mediu si începuturilor Epocii Moderne). Impreuna cu un alt mare disparut de prea timpuriu dintre noi - Valeriu Florin Dobrinescu, Gheorghe Buzatu a dat viată si rodnicie scolii de istorie contemporană, cu o largă deschidere spre dialog si universal, iar Centrul Academic, care i-a fost o a doua casă până în ultima clipă a vietii sale, sper să-i continue opera, primindu-i Numele ca simbol si tărie pentru noile generatii.

V-as ruga să depuneti pe mormântul său o lacrimă si un gând de neuitare din partea mai tânărului coleg si prieten, care semnează aceste rânduri, de departe, dar mereu aproape de toti cei care simt si trăiesc româneste. Rog pe Bunul Dumnezeu să-l odihneasca în pace![1]



Titanii țin Cerul Nației pe umeri
General (r) dr. Mircea Chelaru

Veștile vin și pleacă. Din cele rele rămân însă durerile neîduplecate. Așa se întâmplă și acum când scriu aceste rânduri la primirea zguduitoarei știri, strecurată ca fapt divers pe ecranul de televiziune, despre plecarea forțată dintre noi a unui martir. Nu doar opera maestrului este mărturia peste timp a dăinuirii sale ci sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului națiunii române, adesea deposedată de drepturile sale istorice. Maestrul Gheorghe Buzatu, cumintele Om din Iașul memoriei culturii românilor, a plecat în Timpul Înălțării, luând cu el propria-i Cruce. Mulți își spun istorici doar pentru că au căpătat o diplomă în facultate și reproduc, repetitiv, datele manualelor sau, în cel mai fericit caz, spusele vreunui cercetător autentic.

Pentru Maestru Meu, istoria a fost ca o mină potrivnică în care a săpat toată viața și din care a scos nămolurile uitărilor fabricate, adevărurile răscoapte sau trunchiate, impunerile de tot soiul scrise de mâna și pe limba cotropitorilor sau a năimiților dinlăuntru. A săpat în fântâna adevărului despurcând-o de uzurparea alogenilor și a dăruit neamului românesc picăturile de apă vie care a început să-l readucă la viață. El nu a aceptat compromisul și a arătat direct, cu rostirea sa domoală dar netremurată, către toți cei ce ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă fără opreliști. Avea să-mi spună, dulce dojenitor, întruna din întâlnirile noastre publice: „este vremea să le spunem pe numele lor adevărat, domnule general, tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ei ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua". Alături de alții, la fel de trist înainte plecați, precum Florin Constantiniu, Florin Dobrinescu, Augustin Deac sau Emanoil Emandi, Maestrul Gheorghe Buzatu este deja în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ziditori al dreptului nostru la demnitate, care se ridică în Timpul Superior ca și Columne peste veac a căror prezență nu o mai poate ignora nimeni.

Acolo, în Altarul studiilor sale din Centrul de studii Europene, nu a căutat nimic pentru sine. A trudit la Istoria secretă a celui de Al Doilea Război Mondial, a refăcut memoria Mareșalului, a descris sensul devenirii noastre geopolitice prin proprie și sănătoasă viziune. Nu s-a sinchisit de blamul activiștilor simbriași și și-a continuat dramaticul destin chiar în spațiul public politic, alături de alte mari personalități, pe axa consolidării ideii naționale. Nu îndrăznesc să intru în vastitatea operei sale pentru a nu fi ridicol. Cu toate că îmi este cunoscută, accesibilă și dirigiutoare. Pentru că trebuie să ne interzicem să substitui cu câteva vorbe, fie ele pline de sens și îndreptățite, viața și opera unui asemenea Om.

Scriu aceste rânduri cu senzație că cel trecut dintre noi mă privește. Mă consolează gândul că voi rămâne vrednic de mărturia sa de prietenie, de dialogurile noastre la obiect, de moștenirea crezului său filosofic și mai ales de împlinirea datoriei de a-L restitui memoriei colective prin dreaptă lucrare publică.
A plecat Maestrul la locul hărăzit, lângă cei ce-L așteptau să întregească constelația academică. Dar Spiritul Lui a rămas aici și ne obligă să întregim Oastea iubitoare de Neam și Adevăr. Pentru că numai Adevărul, mai ales cel istoric, ne face liberi și demni.



Gheorghe Buzatu - In Panteonul marilor oameni se stiintă ai Tării, pe care a iubit-o si respectat-o cum numai el a stiut
Serban Alexianu

Cuvintele nu au cum să acopere uriasa si nedreapta durere în fata disparitiei fizice surprinzătoare a Profesorului Gheorghe Buzatu.
In Istoria României, monumentala sa opera cu referire în special la epoca celui de-Al Doilea Război Mondial, a însemnat dovada probitătii stintifice de o exceptionala rigoare.

A dispărut un mare istoric, un om de o valoare deosebită,un mare si adevarat Patriot Român, care a făcut totul, fără de rabat, să arate adevărul asa cum a fost el. Uriasa sa operă, clădită cu dăruire si pasiunea unui mare cărturar, a însemnat si efortul fizic, nu usor, care probabil i-a ruinat sănătatea. Mai avea multe de spus si de infaptuit, in urma lui ramane o mare pierdere, un gol urias, care va fi greu daca nu imposibil de acoperit.

Consternati, înmărmuriti nu putem întelege si accepta vrerea soartei nemiloase. Am rămas mai săraci si parcă mai neajutorati, în lipsa pasiunii pe care o punea în munca sa de cercetare, a capacitătii deosebite de a discerne adevărul de minciună si puterea fără de odihnă ca împreună cu colaboratorii săi atât de pretiosi să facă posibil ca admirabilele si nesfârsitele pagini de istorie să fie scoase la lumina zile.

Locul său trebuie meritoriu să se regăsească în Panteonul marilor oameni se stiintă ai Tării, pe care a iubit-o si respectat-o cum numai el a stiut. Ar fi o initiativa deosebita ca Institutul de Istorie al Academiei de la Iasi sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu.

Dumnezeu să-l odihnească si să-l aseze în locul ce i se cuvine.


O viată dăruită istoriei adevărate a românilor. Vesnica pomenire, domnului profesor de identitate natională!
General (r) Aurel Rogojan

Omul care s-a înăltat la gloria cerească, după destule poveri ale nerecunostintei în viata pământeană, s-a născut la data de 6 iunie 1939. După absolvirea studiilor de 10 clase ale scolii elementare, medii si la Liceul Regele Ferdinand din orasul Râmnicu Sarat (1946-1956), a urmat cursurile Facultatii de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi (1956-1961). După absolvirea facultătii, a lucrat ca cercetător stiintific la Institutul de Istorie si Arheologie „A.D.Xenopol" al filialei Iasi a Academiei Române (1961-1992), apoi, ca cercetător stiintific principal I al „Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al Filialei din Iasi a Academiei Române" (1992-1997), profesor de „Istorie Contemporană si Relatii Internationale" la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997), iar până la 20 mai 2013, profesor consultant la Universitatea „Ovidius" din Constanta. In paralel, a îndeplinit si functiile de secretar stiintific al Institutului „A. D. Xenopol" din Iasi (1975-1990), precum si pe cea de director al Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana al Filialei Iasi a Academiei Romane (din 1992). In legislatura 2000- 2004 a fost senator al României.

Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzatu a fost un spirit temerar. Un ilustru cavaler al istoriei nationale, profesorul univ. dr. Gheorghe Buzatu s-a ridicat la Dumnezeu, întru slăvirea neamului său. Luni, 20 mai 2013, marele dascal de identitate natională si permanentul competitor în lupta pentru adevărurile incomode ale natiei sale a căzut la datorie, în atelierul de cercetare de la de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeană - Iasi al Academiei Române, alături de colaboratori si înconjurat de cărtile si manuscrisele sale. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani. In noaptea ce a precedat plecarea dintre noi a blândului om, la ora 00,57 mi-a trimis un ultim E-mail din lunga serie a corespondentei cu care m-a onorat în jumătatea de an de când ne-am cunoscut personal. Peste sase ore si trei minute, punctual cum a fost întreaga viată, a intrat în biroul de lucru, să-si continue temerara operă de cercetare si reabilitare a a adevărurilor istorice ascunse, falsificate, confiscate ori negociate la masa învingătorilor vremelnici, în bătălii încă nedecisive ale marelui razboi pentru istoria adevărata a românilor.

Istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar care, în conditiile dificile ale perioadei regimului trecut si-a asumat riscurile investigării subiectelor „tabu", care atrăgeau automat punerea cercetătorilor la index. Cercetările sale în arhivele occidentale, preponderent din S.U.A., au relevat fapte de reală demnitate natională, de care cei care au scris istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu au tinut seama. După 1990, profesorul Gheorghe Buzatu a fost deschizător al adevărurilor secrete ascunse în arhivele de la Moscova. Si de aceasta dată, interesul său a fost tot pentru subiecte pe care nicio parte oficială nu le-ar dori transate, astfel ca trecutul să nu ne mai rezerve surprizeî viitor.

Finalitatea intreprinderii temerare a cercetării istoriei secrete ascunse prin arhivele străine a fost, poate în mod oarecum paradoxal, redescoperirea faptelor din arhivele nationale care privesc personalitătile puternic contestate ale perioadei interbelice si a celei postbelice, până la instaurarea regimului politic impus de ocupatia lui Stalin, cu acceptul marilor puteri aliate occidentale.

Regimuri politice aflate în ireconciliabilă opozitie-cel comunist, anterior anului 1990 si cel - sau cele, de după - au avut aceiasi pozitionare fată de Corneliu Zelea Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România si fată de maresalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 . Atât în primul caz, cât si în al doilea, interese de factură externă au dictat care sa fie atitudinea oficială a statului român fata de cele două incontestabile figuri istorice. Istoricul Gheorghe Buzatu a căutat răspunsul paradoxului în faptele istorice si a pus în circuitul informarii publice zeci de volume de documente, până la acel moment închise în cutiile prăfuite ale Arhivelor Nationale, unele nedeschise de la constituirea fondurilor arhivistice.

Explozia informatională brută, fără comentarii, lasă cititorilor libertatea propriilor opinii. Din acest motiv, profesorul Buzatu a atras „mania proletară" a noilor cominternisti. Chiar în saptamana dinaintea plecării „blândului om", descendentul militantului stalinist Leon Tismeneski s-a lansat intr-un ignobil atac la adresa marelui istoric, pângăridu-ne, astfel, unul dintre simbolurile sublimului nationalism.

Odată cu trecerea în nefiintă a a profesorului Gheorgeh Buzatu, istoriografia nationala pierde unul dintre marii apărători ai identitătii nationale, un combatant cu armele stiintei pe fronturile noului razboi informational, ale cărui resorturi secrete le-a descifrat si adus în lumină, cu pretul unei vieti puse pe altarul Neamului Românesc.
Vesnica pomenire, domnului profesor de identitate natională!



Schiță de portret în culorile duhului unui neam
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. Formula sa de personalitate face parte din marea familie de spirite libere ale istoriografiei românești postbelice, în particular, postdecembriste, care au refuzat să se supună ordinului de îngenunchiere a gândirii românești și de automutilare identitară, așa cum cereau insistent cei ce s-au insinuat în fruntea culturii române călărind pe creasta de val stârnită de revoltații care l-au dat jos pe Ceaușescu în decembrie albastru. Ceaușescu trebuia să cadă, fără îndoială, dar nu ca să vină la pupitrele conștiinței românești profesorii de antieminescianism, de antiromânism etc. și nici pentru ca unii să poată visa liber la un plan de o așa de teribilă zdruncinare a poporului român încât să nu-și mai poată reveni, nu 20 de ani, cum a proorocit Brucan, ci 100 de ani, cum li se arată și cum năzuiesc următorii lui. Într-un asemenea câmp de încrâncenări răzbate pe linia din față a frontului minunatul Gheorghe Buzatu. Grăbindu-se să dezgroape documente în arhivele de la Moscova, știind ce preț are clipa cea repede, istoricul și deopotrivă patriotul fără pereche ne-a oferit una dintre primele lucrări de gravă analiză asupra Cominternului prevenindu-ne asupra primejdiei reconquistei cominterniste, ceea ce s-a și întâmplat, din nefericire. Gheorghe Buzatu este între istorici cel mai aporpiat de formula istoriografică ilustrată de Nicolae Iorga, aceea a unui istoric de largă cuprindere a domeniilor, astfel că a scris despre marile personalități riscând să ia în piept curentul ca în cazul cărții despre Antonescu, a elaborat cele mai complete monografii asupra unei dintre chestiunile cheie ale istoriei, chestiunea petrolului, ilustrând astfel formula celebrelor monografii asupra chestiunilor cruciale pentru istoria unui spațiu, ale aceluiași Nicolae Iorga etc. Gheorghe Buzatu n-a râvnit la castraveții Egiptului și n-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi. A traversat cu o uluitoare demnitate necazuri insuportabile, neîncovoiat, asemenea unui brad bătrân, cum așa de frumos s-a exprimat marele Iorga. El este emblema de demnitate a unei epoci nefericite din istoria noastră, este cheia de înțelegere a dramei intelectualității autentice a României, este un om care s-a pus pe sine susținere deznădejdilor care ne dau târcoale tot mai strânse. Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatul s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții acestui popor, Amin!


O pierdere majoră pentru istoriografia românească

Prof. univ. dr. Petre Turlea

O pierdere majoră pentru istoriografia românească este disparitia fiintei pământesti a profesorului Gheorghe Buzatu.
Dar profesorul Gheorghe Buzatu a fost si un mare patriot: a pus toată stiinta sa si munca sa în slujba Neamului său. de aceea, amintirea Profesorului Gheorghe Buzatu va rămâne ca un îndreptar pentru noile generatii de istorici, chemate a-i urma pilda de profesionalism si pilda de patriotism.
Dumnezeu să-l ierte!


Gheorghe Buzatu, istoric savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio
Prof. univ. dr. h.c. Gheorghe C. Mihai

A încetat brusc din viață una din cele mai viguroase, mai profunde, mai creatoare personalități ale spiritualității românești, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, istoric ieșean de anvergură europeană, autor a zeci de cărți și sute de studii de analiză a istoriei României moderne și contemporane, cel care a publicat documente incredibile din perioada 1935-1950. Avea 74 de ani. Savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio, profesorul Gheorghe Buzatu lasă generațiilor viitoare o operă care, chiar neterminată, va rămâne vie în patrimoniul culturii universale. Pentru eram în relații excelente, schimbul nostru de idei prin e-mail devenise captivant după ce am publicat cartea „Convorbiri dialogale privind temeiurile dreptului".

Prin toate mijloacele media se inoculează ideea că nu avem personalități adevărate, că nu promovăm valori autentice, iar despre decesul neașteptat al lui Gheorghe Buzatu nu suflă nimeni un cuvințel. Așa, în ultimul deceniu ne-au părăsit discret mari matematicieni, mari fizicieni, filosofi, juriști, biologi, sociologi și psihologi, acoperiți de o tăcere jignitoare și vinovată prin lamentațiile orăcăitoare că nu avem personalități creatoare, nu avem valori autentice. Ba avem, avem bătrâni de staturi amețitoare, avem tineri care crează major în spațiul cultural mondial, în contextul în care școala românească e mereu arătată cu degetul că e de proastă calitate, e ineficientă. Avem școlile de istorie și matematică de la Iași, școlile de medicină și arheologie de la Cluj, școlile de psihologie și lingvistică de la București, școlile de economie și agronomie de la Timișoara, avem savanți uriași la Sibiu, la Craiova, la Arad și Constanța, dar constant se profesează ideea că nu există valori autentice, nu personalități.

Dimpotrivă, domnilor, ele există, sunt de o forță copleșitoare, dar sunt ideologic împărțiți în „ai noștri" și „ai voștri", în politic „buni" și „răi". Gheorghe Buzatu, istoricul, este „rău", „al vostru", un iubitor de deplină devoțiune pentru națiunea română, de un atașament nețărmurit în continuitatea spiritului național. Mă întreb ce o fi zis marele matematician Viorel Barbu de nu se mai știe nimic despre el? Dar profundul fizician Ion Bica? Neîncadrabilul fizician Liviu Sofonea? Dar filosoful Mircea? Dar atâția alții, uitați până și în moarte? Cine să ne trezească altcineva decât noi înșine? E o durere în nerăspunsul nostru, celor care încă mai suntem, în răspunsul generațiilor care poartă povara continuării a ceea ce a făcut Gheorghe Buzatu pentru cultura noastră, pentru natiune. Da.



Un mare român cu statură de istoric national

Dinu Săraru

A plecat în lumea dreptilor un bărbat harnic care o viată întreagă s-a bătut cu scrisul si cu glasul său să facă dreptate istoriei noastre nationale. A fost si rămâne un mare istoric care, pentru verticalitatea lui, pentru vocatia lui în numele sinceritătii si a adevărului istoric, pentru răbdătoarea lui cercetare îl pun alături de acad. Florin Constantiniu. Va fi greu să egaleze cineva, foarte curând, statura sa de istoric national.



Maresalul Adevărului Istoric
Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist - Chisinău

Mentorul, prietenul si colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Maresal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri si foarte desele noastre mesaje am învătat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Tară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia si basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.

Este o pierdere irecuperabilă pentru stiinta istorică si pentru oamenii care l-au stiut.

A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut, dar cărtile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună. Cu tristete si deznădejde, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul său.


Expresia desăvârsită a nationalismului sublim
Victor Roncea

Blândul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri. A plecat de „la muncă", unde se găsea, de altfel, zi de zi, începând cu orele 7.00, lucrând neobosit si neîntrecut pentru Neamul sau, în slujba adevărului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, înconjurat de cărtile sale, unde se afla alături de bunii săi colegi de la Centrul de Istorie si Civilizatie Europeană - Iasi al Academiei Române. Pe 6 iunie ar fi împlinit 74 de ani.

Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia românească, ai cărei stâlpi de rezistentă cad rând pe rând, lasând loc liber brigăzilor rosii de epigoni si venetici.

Gh. Buzatu a fost un cavaler neîntrecut al Adevarului absolut. Un mare luptător pentru cauza natională. După mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost si rămâne expresia desăvârsita a nationalismului sublim, a nationalismului cult, a nationalismului viu, care arde ca o flacără ce nu va putea fi stinsă niciodată. Pentru ca reprezintă Istoria reală, asa cum a fost si cum a scris-o marele istoric al României trecute, prezente si viitoare, Gheorghe Buzatu: Sine ira et studio.

Am avut bucuria dumnezeiască să lucrez cu Profesorul la editarea volumelor „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu", o lucrare la care a tinut foarte mult. „De abia de acum, de la publicarea Documentelor din Arhiva Codreanu, începe cu adevărat cercetarea istorică privind fenomenul Miscării Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora de acum încolo", spunea adeseori Profesorul, invocând si faptul că primul interesat de aceste arhive, aflate în trecut sub lacăte grele, în posesia Securitatii si apoi a S.R.I., înainte de a ajunge la C.N.S.A.S., a fost unul dintre fostii ambasadori americani în România, chiar la începuturile anilor '90.

Durerea este prea mare. Singura noastra consolare este că Profesorul a plecat acum la regăsirea cu marii săi colegi, N. Iorga, V. Pârvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Brătianu, Florin Constantiniu...
Dumnezeu să-l odihneasca în pace, alături de toti cavalerii românismului din opera sa!
La Revedere, Dom' Profesor!



Apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român
Ion Petrescu

Ultima oară l-am văzut pe profesorul Gheorghe Buzatu - apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român, asa cum a fost, în cel de-Al Doilea Război Mondial -, la Maia, acolo unde, anual, unul dintre discipolii săi, distinsul profesor Jipa Rotaru, organizează reuniuni de exceptie, pentru mintea, inima si adevăratul trecut al devenirii natiunii noastre. Magistrul Gheorghe Buzatu stătea în aer liber, la o masă, pe un tăpsan cu iarbă verde, nu departe de cortul militar în care îi plăcea să îi asculte pe mai tinerii confrati. Privirile sale erau ale unui om împăcat cu soarta lui. Răbdător cu cei din jur.

Când a primit, în semn de supremă cinstire, a întregii sale cariere de istoric national, sabia înmânată celor distinsi cu titlul simbolic de Cavaler de Clio, a scos-o printr-un singur gest, viguros, aidoma felului în care a mânuit condeiul cu care a descătusat lucrurile tăinuite despre idealurile si finalul vietii maresalului Ion Antonescu. Semn al unui luptător până în ultima clipă a existentei sale. De Român Demn.


S-a stins din viață un OM
Mircea Vâlcu-Mehedinți

L-am cunoscut pe Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu în anul 1993. Atunci am început eu să cercetez documentele din Arhivele Naționale. Intrând în sala de studiu, am găsit un loc lângă un cercetător. Nu-l cunoșteam, nu știam cine este. Într-o pauză, am intrat în vorbă. S-a prezentat, simplu: Gheorghe Buzatu. Pentru mine a fost cea mai mare surpriză. Nu-mi venea să cred. Oare acest cercetător să fie renumitul istoric, Gheorghe Buzatu? Da, dânsul era! De o modestie rară, neîntâlnită de mine în viață (atunci aveam 72 de ani). Acest MARE Om, era renumitul istoric, Gheorghe Buzatu, cel care scrisese sute de articole despre Istoria neamului nostru, publicase zeci de cărți. Și toate erau scrise după izvoare, după materiale documentare originale, pe care le studiase în Arhiva Națională.

Tot ce a scris el, era viu, nu a scris niciodată, așa cum o fac o mulțime de „istorici", precum vorba noastră românească, născută din practica celor întâlnite: „cărți din cărți se fac". Ori, acest eminent istoric, neegalat în timpurile noastre, nu a scris decât, repet, după studii îndelungate, cercetări inimaginabile în arhive si biblioteci, nu numai din tară. Fiecare dosar pe care l-am cercetat eu, avea scris în opisul obligatoriu, numele de Gheorghe Buzatu. Și numai eu, pentru lucrările pe care le-am publicat, am cercetat peste o sută de mii de documente!
L-am întrebat, dacă mai sunt dosare în Arhivele Naționale pe care să nu le-ar fi cercetat dânsul? Mi-a răspuns, zâmbind: S-ar putea să mai existe, câteva...

Acesta era marele istoric, fără egal în ultimele decenii. A fost unic!. Și, deodată, am aflat dureroasa veste: s-a stins la datorie! Inima i s-a oprit, fiind la Institut, în biroul său, la masa de lucru. Am urmărit posturile de televiziune. Toate comentau arestarea lui Becali, dar niciun cuvânt despre cel care se stinsese, despre Eminentul Om de Stiintă, cel mai mare istoric al românilor și românității! Așa apreciază șleahta care conduce tot ce mișcă în România! Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în pază. Îl plâng din suflet.



S-a mutat în Vesnicie asemenea unui apostol
Prof. Zoe Bratu

Cu adâncă smerenie, ne înclinăm în fata celui ce a fost marele iubitor de Adevăr Istoric, Profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu.

Nicolae Bălcescu ne spunea că „Istoria este cea dintâi carte a unei natii. Într-ânsa îsi vede trecutul, prezentul si viitorul."

Prin remarcabila sa operă de o viată Istoricul Gheorghe Buzatu a scris un fundamental capitol în „Biblia Istorică" a Neamului Românesc, mutându-se în Vesnicie asemenea unui apostol si lăsându-ne ca testament, nouă tuturor, trei cuvinte: „Basarabia e România! ".


Marele Maestru al Demnitătii nationale a plecat la „Întâlnirea cu Maresalul"
Ion Măldărescu

Atunci când ne confruntăm cu o pierdere ireparabilă, cum este cea a eminentului istoric si cercetător Buzatu, de aceeasi mărime contemporană cu regretatul acad. Florin Constantiniu, zestrea spirituală românească pare să se împutineze. Poate cineva exprima sau compensa finalul pământean al unei fiinte nobile? Mi-e teamă că nu! Neamul Românesc se desparte de un mare Român, un mare OM, un mare Istoric, un mare Patriot! Avem însă, Opera sa, care rămâne - cel putin, pentru o lungă vreme - o inegalabilă lectie de istorie adevărată si de românism. Singura „recompensă" prin care îi putem cinsti eforturile este pretuirea armei defensive si drepte a adevărului istoric pe care ne-a lăsat-o mostenire, a munitiei generoase pe care marele cercetător a adunat-o cu perseverentă de-a lungul deceniilor, depozitând-o cu minutiozitate si mai ales, cu efort si trudă de Sisif, între filele cărtilor sale. Parte integrantă a arsenalului national si forta supravietuirii noastre ca popor!

Ne-am întâlnit, profesorul Gheorghe Buzatu, prof. Jipa Rotaru, prof. Ion Coja... si cel care semnează aceste rânduri, cu multi ani în urmă - ca membrii fondatori Ligii „Maresal Ion Antonescu", la prima Conferinta Natională a acesteia, desfăsurată sub presedintia de onoare a profesorului Josif Constantin Drăgan, la Bucuresti. Anii au trecut si, străbătând aceleasi cărări ale adevărului, legăturile cu profesorul au depăsit cu mult statutul de colaborare. Vreme de peste 23 de ani, lichelele, mercenarii, veleitarii, holocaustologii, măsluitorii si făcătorii de istorie - din ce în ce mai numerosi si mai agresivi - au atacat în permanentă, „la baionetă", România, adevărul istoric, documentele, mărturiile trăitorilor si mărturisitorilor de bună credintă ai unor întâmplări din tulburatul nostru trecut, mai ales cel „modern" si/sau „recent". Si, lichelele sunt numeroase! În acest păienjenis ostil românitătii, dar slugarnic fată de noii învadatori ai Tării, profesorul Buzatu a devenit o atentă santinelă a Neamului Românesc. Cu întelepciune, cu argumente si cu dovezi bazate pe temeinicia cunoasterii adevărului istoric, a luptat si a tinut piept pângăririi istoriei nationale, atacurilor asupra demnitătii noastre, si a importantelor personalităti ale Neamului. Asa cum „Tot ce-i românesc nu piere!", Profesorul va „trăi" în fiecare bun român, ultima sa carte constituind, de fapt, un veritabil „testament" pentru urmasi: „Istoria să judece!".

Cinste Marelui Maestru al Demnitătii noastre nationale, plecat la Întâlnirea cu Maresalul, pe care l-a apărat ca nimeni altul!


Nota Observator;

Redactia publicatiei Observatorul este indurerată de trecerea in nefiintă a distinsului cărturar Gheorghe Buzatu, o personaliate de exceptie a lumii spirituale românesti, un om de o mare deschidere intelectuală.
Transmitem condoleante familei si celor apropiati domnului profesor Gheorghe Buzatu.
Ii vom păstra amintirea unui om de mare ispravă a neamului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească si să-l aseze în locul ce i se cuvine.

Multumim domnului Ion Măldărescu, Art Emis, pentru informatiile trimise.




Observator    5/22/2013


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian