Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Note de călătorie : Catedrala Notre Dame

Am părăsit „axa istorică” a Parisului de îndată ce am păsit afară din Palatul Luvru si m-am îndreptat de-a lungul Senei către binecunoscutul Pont Neuf, care leagă cele două maluri ale acestui fluviu, dar care deopotrivă îti permite să ajungi pe renumita Insulă a Cetătii, în franceză: „Île de la Cité”. Acest loc găzduieste mai multe obiective turistice obligatorii atunci când vizitezi Parisul si anume: catedrala Notre Dame, Palatul de Justitie si închisoarea de tristă amintire unde a fost întemnitată Maria Antoaneta înainte de a fi executată într-un mod barbar de către revolutionarii acelei epoci.

Insula Cetătii alături de insula Saint-Louis sunt singurele „bucăti de pământ” constituite natural în mijlocul Senei ca urmare a depunerii numeroaselor aluviuni purtate de apele învolburate ale fluviului. Acest fapt sporeste atractivitatea locului parcă anume pus în mijlocul Parisului cu scopul de a evoca într-un spatiu relativ îngust diversitatea de timpuri si epoci care si-au pus amprenta de nesters într-o simbioză deopotrivă stranie si contradictorie. În acest sens, relicve din perioade succesive ale istoriei se întretes într-o structură unică fascinantă, având impresia că distingi pe rând siluetele galilor din tribul Parisii luptând cu trupele lui Iulius Cezar, pentru ca ulterior să distingi umbrele regilor merovingieni confruntându-se cu vikingii invadatori alături de proiectiile sumbre ale asediilor, nu putine la număr, suferite de această renumită cetate a Frantei.

De fapt, pozitionarea centrală a Insulei Cetătii în inima Parisului a condus la definirea kilometrului „zero” chiar în piata ce se întinde la apus de catedrala Notre Dame, de aici calculându-se toate distantele din interiorul orasului. Si chiar aceasta este senzatia pe care o ai atunci când parcurgi la pas străzile de pe mica insulă separată fizic, dar nu si functional, de restul metropolei. Este ca si cum te-ai afla în centrul unui imens carusel ce se desfăsoară pe o întindere mărginită doar de către orizont. Sau ca si cum ai atinge un loc cu o gravitatie maximă, în jurul căruia se miscă tot ce este în jur. De aceea, impresiile culese de pe această insulă completează armonios tot ceea ce am putut admira pe întinsa axă istorică a Parisului ce începe de la Arcul de Triumf si se termină la Palatul Luvru.

Această insulă cu aspect de corabie plasată în mijlocul apelor îti oferă o senzatie de protectie fată de malurile foarte apropiate ale Senei, un fel de loc de refugiu, care a inspirat scrierea romanului „Cocosatul de la Notre Dame” de către Victor Hugo. Trăirea pe care o ai când păsesti în interiorul ei este similară intrării pe un teritoriu ce nu mai apartine omului, ci doar lui Dumnezeu, aflat sub protectia cerului în fata năvalei apelor si a pământului. De o parte si de alta se află multimile nenumărate ale urbei, dar pe această insulă regulile se schimbă brusc oferind senzatia de eliberare si ocrotire providentială.

La extremitatea de apus a „corabiei” se află Palatul de Justitie, construit în timpul „împăratului” Napoleon al III-lea, obturând frumoasa Capelă a lui Ludovic al IX-lea. Într-un efort de schimbare a identitătii Parisului, manie împărtăsită de către toti dictatorii din toate timpurile, Napoleon al III-lea a dorit să îsi impună prezenta sa de mare judecător cu un palat aflat nu departe de Palatul Tuileries, unde îsi avea vremelnica sa resedintă ca împărat autoproclamat al francezilor.

Chiar „lipită” de Palatul de Justitie se află si acea închisoare faimoasă din descrierile evenimentelor Revolutiei, unde si-au petrecut ultimele momente ale vietii multi nobili ucisi în numele „poporului” de către tribunale încropite la repezeală de persoane zeloase pentru noua orânduire. Atât Palatul de Justitie, cât si această închisoare, se pot vizita la anumite ore si în anumite zile de către cei interesati. În ce mă priveste, am căutat să evit o asemenea „plăcere”, spiritul regalist din timpul vizitării Palatului Luvru determinându-mă să detest pe moment o astfel de „distractie”.

Însă către extremitatea de răsărit a „corabiei” se află renumita catedrală Notre Dame, care conferă un sens unic si o strălucire cu totul deosebită Insulei Cetătii. Aspectul arhitecturii acestei constructii oferă perspectiva puntii de comandă a unei nave cu două turnuri gemene ce se înaltă elegant si demn pe frontispiciu într-un stil gotic francez, având o vechime de aproape opt sute de ani, ultimul retus al primei etape de ridicare a edificiului fiind făcut în jurul anului 1240. Si tocmai de aceea, nu poti vorbi despre Insula Cetătii fără a face referintă la această catedrală care încorporează o atât de îndelungată istorie.

În momentul în care am stat în fata catedralei Notre Dame am simtit cum întregul înteles al locului capătă un sens cu totul nou, diferit de cel pe care îl percepusem de-a lungul malurilor Senei. Mi-am dat seama că privind din mijlocul pietei, întreaga perspectivă a Parisului devenea armonioasă, fiind centrată pe Insula de la care s-a dezvoltat întreaga urbe de-a lungul multor veacuri de existentă. Oferind o simetrie în raport cu „axa” naturală a cursului Senei, Insula Cetătii realizează o translatare a orizontului istoric către o perioadă mult mai veche si deopotrivă către primordialitatea asezărilor umane care s-au întemeiat sau au dispărut în acest spatiu geografic unic.

Dacă „axa istorică” a Parisului conturează grandoarea regalitătii si ulterior a imperiului ajuns la apogeu, axa naturală a Senei, fată de care este aliniată Insula Cetătii, conferă simtământul permanentei si vesniciei formelor de relief peste care s-a suprapus zbuciumul comunitătii umane, mereu tulburată de imperfectiuni si prefaceri continue. Mai mult chiar, am avut perceptia timpului absolut, care nu cunoaste schimbare, iar alegerea acestui loc pentru înăltarea unui templu spre gloria Creatorului universului mi s-a părut a fi o foarte bună alegere.

Intrând în interiorul catedralei, simtământul de sacru m-a străbătut ca un fior lăuntric în timp ce păseam cu sfială de-a lungul coridoarelor de acces si al spatiilor special delimitate pentru circulatia vizitatorilor. Stiam despre faptul că o altă biserică fusese clădită în acel loc înainte ca Notre Dame să prindă chip, dar gândul m-a purtat si către vechile altare romane sau celtice de pe Insula Cetătii, care au precedat crestinarea francilor sub regii merovingieni. Există putine astfel de locuri în care religiile să se suprapună armonios peste veacuri cu temple succesive comemorând o aceeasi idee de divinitate ce transcende spatiul si timpul. Din acest punct de vedere, amplasarea catedralei Notre Dame corespunde notiunii de loc sacru, conferit de aspectul geografic al asezării respective, putând spune că astfel am avut ocazia de a mă afla în chiar inima spirituală a Parisului.

Atmosfera interioară, marcată de un amestec interesant de lumină si întuneric, avea un aspect fascinant si terifiant, deopotrivă, asa cum paradisul si infernul se proiectau prin vitralii imense încastrate în ferestre ogivale sau rotunde. Iar coloanele înalte, ce sustineau acoperisul clădirii, induceau senzatia de sublim pentru toti vizitatorii ce se încolonau disciplinat si tăcut pe măsură ce treceau prin dreptul diferitelor compartimente ale clădirii. Din acest punct de vedere, pot spune că în nicio altă biserică nu am avut un sentiment de o evlavie asa de profundă ca în această catedrală în care rafinamentul si stilul se îmbinau armonios.

Fără să vreau, gândul m-a purtat în perioada revolutiei din 1790, când acest asezământ a fost desacralizat sălbatic de către gloatele barbare ale Parisului si când asa-zisul „cult al ratiunii” a fost instaurat, catedrala devenind un templu al ateismului declarat. Cât de trist trebuie să fi fost în acele clipe, când reprezentările crestine au fost distruse cu un elan plin de cruzime. Nu întâmplător, în catedrala Notre Dame s-a desfăsurat cea mai mare ceremonie de instaurare a acestei miscări întunecate, care a proclamat zeificarea acelei „ratiuni” nimicitoare de credintă.

Acest simtământ l-am trăit intens si dureros de-a lungul perioadei tulburi a comunismului, când propaganda ateistă a căutat să distrugă credinta în Dumnezeu, iar bisericile si casele de rugăciune au fost distruse cu un elan proletar. Ceea ce s-a întâmplat la Notre Dame avea să se repete ulterior în Rusia, China si Europa răsăriteană ca un scenariu trist, desprins din întunericul irationalitătii oarbe. Nu întâmplător, am avut convingerea că dacă gloatele Parisului ar fi avut simtul ratiunii, atunci istoria ar fi fost cu totul alta, fiindcă indiferent cât de mult s-a gresit prin religie, nimic nu justifică desfiintarea credintei în Dumnezeu.

La Tuileries ateismul agresiv a detronat pe rege, dar la Notre Dame acest curent tenebros s-a încumetat să îl detroneze pe Dumnezeu într-o sfidare plină de semetie, care a devenit laitmotivul revolutiilor din secolelor următoare. „Axa istorică” a fost alterată de către oameni rău intentionati, iar „axa naturală” a fost deviată de la cursul ei firesc, oamenii uitând de Creatorul lor. De fapt, la Notre Dame nu a fost o reactie doar împotriva catolicismului, ci o contestare a Marelui Creator, indiferent de religie. Aici a fost locul unui sacrilegiu care a cutremurat din punct de vedere spiritual toate veacurile, iar ecourile sale nu se vor stinge vreodată.

M-am retras din catedrala Notre Dame, dar nu înainte de a admira ultimele raze ale soarelui din acea zi de primăvară revărsându-se asupra celor care ieseau din clădire, oferind imaginea vesniciei Celui pe care oamenii L-au batjocorit si L-au nesocotit în atât de numeroase ocazii de-a lungul istoriei. M-am îndepărtat la suficientă distantă pentru a admira încă o dată silueta elegantă a catedralei si pentru a-mi lua rămas bun de la kilometrul „zero” al Parisului. La Luvru am fost impresionat de măretia regalitătii si de bogătiile nenumărate acumulate în spatiile sale generoase, însă la Notre Dame am avut descoperirea gloriei lui Dumnezeu, a unei dimensiuni spirituale mai pretioase decât orice alt lucru din această lume.

Distrugerea regalitătii a fost un act lipsit de ratiune, însă încercarea de nimicire a credintei a demonstrat pe deplin caracterul întunecat si răzvrătit al unei miscări pretins „iluminate”, care de fapt nu a condus decât la dezordine si haos. Istoria are multe momente de descătusare a tendintelor negative din natura umană, dar asa cum apele Senei trec învolburate mai departe, si astfel de evenimente ajung în cele din urmă un trecut, de care tot mai putini îsi mai pot aduce aminte. De aceea, am lăsat si eu ca aceste impresii să îsi urmeze cursul, pe măsură ce asfintitul si răcoarea serii mă grăbeau către statia de metrou cea mai apropiată. Oricum, eram fericit fiindcă descoperisem axa spirituală a Parisului, acea identitate lăuntrică transcendentă peste spatii si veacuri din chiar inima Frantei, ascunsă trecătorului grăbit si ferită de privirile indiscrete ale celor ce sunt doar curiosi, dar care nu pot ajunge niciodată la profunzimea căutătorului de comori ce au o valoare vesnică.







Octavian Lupu    6/6/2012


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian