Scriu în toamna
Scriu în toamna bătrână și rară
cu instrumente simple din cutia craniană
pe muchia ferestrei dinspre miază-zi
scriu despre zboruri neîntâmplate încă
dar trecând fericite și tandre
prin mine, prin tine, privind
lacul pe care plutesc trunchiuri de copaci arși de fulgere
de o bucurie devastatoare
încotro, bucurie, ca un fluture verde când totul e cenușiu
porți încă urmele sforilor de mătase peste vene
cu cine să te asemăn dacă ești fără seamăn
frumusețea ta doare
scriu pe un colț de frunză
ce a fost odată atât de sus, de aproape de soare
încât a devenit aurie
scriu dăruindu-i alune cerșetoarei cu ciorapi spanioli
citind înfrigurată o tăietură din ziar
strecurată pe sub ușa ei de hârtie de vântul toamnei
el știe unde locuim fiecare
vorbind prea mult despre iubire
cu gesturi dezarticulate
ca ramurile unui copac gol, lipsit de apărare
sub ochii curioși ca spiralele de burghiu
lăsând în urmă rumeguș de lacrimi
toamna e o muțenie zgomotoasă
mulți îi vânează chipul invizibil
printre penele păsărilor părăsindu-și cuiburile
în care vor dormi nori pufoși
visând vise omenești
scriu printre castanele dezghiocate căzând ca gloanțele
unui pistolar de ocazie
în fața lui mă postez și el nimerește
acuarela gravă a toamnei
pe dealurile înroșite de măceșii târzii cu lăstuni rătăciți
toamna îmi retrocedează iubirile, poemele
pe care nu le-am scris niciodată
sinuciderile în doi ratate în ultima clipă
toamna eliberează ploaia din colivie
automobilele derapează
pe liniile de forță ale destinului
în dreptul inimii ei nevăzute scrie: închis pentru renovare
ploaia se plimbă cu biciul în mână
scriu pe pielea roză purtând mantaua de heruvim
când dragostea e uneori atâta de ură
încât iubirea e vinul pelin rămas pentru cei devotați
lustruindu-și pantofii de lac
într-un ciob de oglindă
răsfirându-și pletele cu reflexe galben-portocalii
ce dulce tihnă de a nu vorbi și-a ne face înțeleși
în toamna ca un gong de aramă
unii nu vor mai apuca răsăritul
alții își vor smulge perfuziile
tu vei dezlipi eticheta de pe lăzile inscripționate danger
toamna-mi promite că va reveni
citind telegrama iernii: sosesc
curg streșinile orașului
orașul plânge pierzându-și dinții
scriu despre oamenii toamnei colindând piețele, magazinele
aiuriți, buimăciți, nevrotici
cărând în sacoșe uzate lucruri valorând mai nimic
cad picături de apă pe frunte, mirul toamnei
doar compasiune le oferă tuturor din belșug
toamna, toți oamenii îmi par cunoscuți
cu chipuri de mere, pere, prune, struguri albi și negri
copți ori stafidiți
numai buni pentru mustul zilei de mâine
pentru tescovina cu care-l vei cinsti pe gropar
bătând cuie în miresmele, culorile, cununile de nemuritoare
scriu despre toamna ireversibilă
licoarea ei brumată e sângele meu stors din trupul
uscat, vechi, numai bun pentru foc
scânteile din el se fac stele în Calea Lactee...
Un ciob de oglindă
Sunt un lucru printre alte lucruri
inutile și caraghioase
un lucru cu piele și oase fără
să-ntrebe de unde a venit și de ce
se duce oriîncotro vede
panta cea bună, panta rea
întâlnindu-se la plus minus infinit
nimeni nu știe cum arată un lucru
pe care nu l-a văzut niciodată
trecând prin sârma ghimpată
a clipelor rămase pe țeavă
doar lucrul cel singur e sigur de existența sa
unică, indivizibilă și suverană
ce fierbe ca marea fără mateloți
fără ingredientele lașității unei vieți
trăite conform
manualului de supraviețuire cu orice preț
sunt un lucru de care nu te poți lipsi
cum prima și ultima jumătate a vieții
prin gaura cheii semăn
cu prieteni și cunoscuți la un pahar
pipăit, sunt leoarcă de lacrimi
toamna e punctuală, e de încredere
un ciob de oglindă îmi taie gâtul
dintr-un copac scuturat...
Victoria Milescu
|
Victoria Milescu 11/6/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.