Scrisoare pastorală
Scrisoare către Eminescu(XXX)
Bădie Mihai!
E toamnă târzie și iarna s-aude prin munte trosnind. Se-nvăluie norii pe boltă și-n zare și ploaia în picuri s-așează pe câmp. Vin cețuri prea dese și-acopăr poiene, și văi, și dealuri, și drumuri și poteci. Cad frunze-nspăimântate, când vântul rece curmă codițele pe ram. Iarba verde din câmpie e tot mai puțină și tot mai spăimântată de zilele ce vor veni. Urlă noaptea sălbăticiunile înfometate și urletul lor e rugă pentru hrană. Și oamenii se-ntreabă de-s lemne sub polată, de-i fân de-ajuns în claie, de-i porcul gras destul, de au copiii haine.
Și tu, Bade, mai întrebai copilărește: ,,- Ce te legeni, codrule,/ Fără ploaie, fără vânt,/Cu crengile la pământ?
Și bătrânul codru, înțelegându-ți vorba, îți răspundea cu-nțelepciune: ,,- De ce nu m-aș legăna,/ Dacă trece vremea mea!/Ziua scade, noaptea crește/Și frunzișul mi-l rărește. Vremea din primăvară, ori de astă-vară, vremea tinereții, se dusese pe neobservate, din toate rămăsese doar o amintire. Cântecul păsărilor tăcuse demult, cuiburile se goliseră, pe unele vântul le trântise fără milă, pe altele frunzele uscate le acoperiseră. ,,Bate vântul frunza-n dungă,/Cântăreții mi-i alungă;/Bate vântul dintr-o parte,/Iarna-i ici, vara-i departe./
Cârduri-cârduri de înaripate vin din nord, se-așez-o clipă să-și refacă forțele și pleacă mai departe, cu gândul ,,spre alte zări de farmec pline! Nu le mai trebuie nimic de pe la noi, nimic nu le mai încântă, nimic nu le mai atrage. Doresc cu tot dinadinsul să plece departe, să fugă de groaza iernii ce se apropie pas cu pas. ,,Și de ce să nu mă plec,/Dacă păsările trec!/Peste vârf de rămurele/Trec în stoluri rândunele,/Ducând gândurile mele/Și norocul meu cu ele./Și se duc pe rând, pe rând,/Zarea lumii-ntunecând,/Și se duc ca clipele,/Scuturând aripele,/Și mă lasă pustiit,/Vestejit și amorțit/Și cu doru-mi singurel,/De mă-ngân numai cu el!
Bădie, bădie Mihai, așa era altădată!
Păsările plecau, oamenii rămâneau. Erau legați de glie, de fiecare bucată de pământ, de fiecare pom, de fiecare zi. Veneau peste ei iernile cumplite, hoardele sălbatice, bolile și sălbăticiunile. Ei rămâneau însă ai locului, ai vremii, ai pământului, ai Țării. Smulgeau bolile, și moartea, și dușmanii, și fiarele din casa lor bătrâni și tineri, vârstnici și copii. Cei rămași plângeau o vreme, apoi își reluau viața cu toate greutățile și hățișurile ei, cu toate poticnirile și speranțele ei. Nimeni nu se gândea să plece în altă parte, nimeni nu credea că undeva în lume este mai bine ca la ei acasă. Totul era după o rânduială din vechime stabilită, de moși și de strămoși sfințită și peste ea nu se putea trece. Era greu, era periculos, dar era și frumos. Oamenii erau ai locului și locurile erau ale oamenilor și fiecare palmă de pământ era muncită și răscolită. Îți râdea sufletul, când vedeai câmpurile încheiate de recolte, care mai de care mai îmbelșugate, care mai de care mai frumoase și mai promițătoare!
Fiecare bucată de pâine, fiecare colăcel de la colindeți concentra în el un an de speranțe, de muncă și de teamă. Munca se împletea cu rugăciunea, căci omul era conștient că numai cu ajutorul lui Dumnezeu poate să supraviețuiască și să învingă greutățile, lipsurile și obstacolele de tot felul. Erau rânduite sărbători și obiceiuri ale pământului și ale oamenilor, menite să convingă înălțimile cerului și adâncimile solului să producă. Erau zile și rânduieli, când oamenii vorbeau cu Dumnezeu și cu sfinții, cu duhurile adâncurilor, cu ploile și cu zăpezile, cu soarele și cu luna. Totul era după o înțeleaptă întocmire a văzduhului, a pământului, a oamenilor și a lui Dumnezeu.
Acestea toate au rămas o amintire, Bădie Mihai!
Pământurile au rămas pustii. Ici-colo mai vezi câte o bucată de pământ lucrată, ici-colo vezi tarlale despre care afli că sunt ale unor străini, care le-au cumpărat. Nu mai vezi cârduri de lume la lucru, muncind și cântând, muncind și glumind. Mașinile au preluat munca, singurătatea a acoperit totul cu tentaculele ei. Holdele sunt duse aiurea, peste mări și țări; în magazinele noastre vine pâine plămădită de străini, doar coaptă la noi. Nu mai simțim mirosul pâinii proaspete scoase din cuptor, nu mai simțim gustul pâinii din țestul nostru de pe vatră. Mâncăm ca să nu murim, dar fără să ne bucurăm de pâinea caldă de la mama!
Satele ne sunt tot mai goale de copii, Bădie Mihai! S-au înmulțit mașinile, s-au împuținat copiii. Au rămas școlile pustii prin sate. Microbuzele umblă dimineața și adună de prin sate cei câțiva copii și-i duc la școala din centru. De îndată ce se ridică își iau zborul spre alte zări, spre alte țări. Rămâi blocat, când afli că tineri cu înaltă pregătire, care ar fi putut să ocupe aici funcții de seamă, se duc afară și sunt fericiți, când sunt angajați acolo la muncile cele de mai jos. La noi se înmulțesc rândurile străinilor, care vin din cele mai depărtate colțuri ale Asiei. Parcă s-a mâniat Dumnezeu pe noi! S-au înmulțit avorturile, s-au împuținat copiii. Cu puțin timp în urmă făceam socoteala, după datele furnizate de oficialități, că, de la Revoluție încoace, s-au aruncat la tomberon atâția copii, că am mai fi avut încă o dată populația României. Cum să nu se mânie Dumnezeu?!
Ne este populația țării îmbătrânită, tot mai îmbătrânită! Altădată erau familii în satul nostru și-n alte multe sate, care aveau zece și chiar mai mulți copii. Funcționau în sat două școli primare și aveau copii destui. Azi, din tot satul, nu mai sunt zece copii de vârstă școlară! Tot mai multe sate își trăiesc ultimele zile, căci, o dată cu plecarea puținilor bătrâni, vor rămâne și ele pustii.
Pe nimeni nu interesează drama satului românesc de azi, Bădie Mihai. Deschizi televizorul și nu vezi decât scandaluri, delapidări, corupție, fapte penale și multe altele asemenea!
Ca o speranță de nepieire se întrevăd departe Sărbătorile Crăciunului, ale Anului Nou, ale Bobotezei și alte multe, care ne asigură, totuși, că nu-i totul pierdut!
Cu bine, Bădie, și-ți voi scrie în curând!
*
Prof. Virgil Sfetcu(II). În 1981 aveam la Editura ,,Scrisul Românesc din Craiova cartea Nicolae Iorga, Concepția istorică. O aveam de câțiva ani la acea editură! Avea prefața și referatul pozitiv semnate de Domnul Academician Ștefan Pascu de la Cluj. Mi-o înscriau în planul editorial dintr-un an în altul, iar forurile de la București mi-o ștergeau de pe listă. Vreo 13-14 ani a persistat această tristă experiență, dar cartea n-a mai fost publicată. Într-o discuție cu redactorul cărții, Domnul Miu Florea, am înțeles de la acesta că se aflase despre mine că sunt
. preot! După Revoluție, mi-am luat manuscrisul de la Craiova și l-am publicat la ,,Cuget Românesc de la
Bârda. Ministerul Afacerilor Externe mi-a comandat 75 exemplare din carte pentru românii din străinătate!
La 26 nov. 1981 m-am dus la Craiova, inclusiv la Editura ,,Scrisul Românesc. Aveam la mine prefața și referatul cărții, pe care le aduceam de la Cluj, de la Domnul Acad. Ștefan Pascu. Directorul Ilarie Hinoveanu era la editură. M-a primit indiferent, dar, după ce, vrând-nevrând, a citit referatul Domnului Ștefan Pascu la lucrarea mea, și-a schimbat atitudinea. Abia atunci a observat că eu sunt din Bârda, satul de origine al fostului său coleg de liceu, Domnul Prof. Virgil Sfetcu, director general în Ministerul Învățământului, băiatul Părintelui Ionică Sfetcu. Atunci a observat, de asemenea, că Bârda este pendinte de comuna Malovăț, locul de origine al prietenului și fostului său coleg, Domnul Prof. Ing. Dr. Ion Popescu, director general în Ministerul Afacerilor Externe, băiatul mătușii Vergina lui Ion Țâră. Domnul Hinoveanu mi-a spus că va trebui să-i dau un telefon în jurul datei de 10 decembrie, fiindcă până atunci îi va veni un redactor nou în locul lui Ion Rusu-Șirianu. Mă va pune în legătură cu el și vom vedea ce se poate face ca să dea drumul lucrării mele cu Nicolae Iorga la tipografie.
După această întrevedere, Domnul Prof. Virgil Sfetcu m-a surprins într-o zi, când, venind la Bârda, la părinți și, întâlnindu-mă, mi-a spus că îmi cunoaște drama privind cartea mea. Vorbise cu directorul de la Craiova. Lucrurile mi le-a clarificat Părintele Ionică Sfetcu, tatăl. Citez din Jurnal: ,,La 4 ian. 1982 Părintele Ionică Sfetcu de la Bârda mi-a spus că fiul său, Domnul Prof. Virgil Sfetcu din București, fost coleg de liceu cu Dl. Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii ,,Scrisul Românesc din Craiova, l-a întâlnit pe acesta în capitală. Domnul Hinoveanu m-ar fi lăudat foarte mult, exprimându-și admirația față de lucrarea mea cu Iorga. Ar fi zi, printre altele: ,,-Domʹle, eu nu credeam că popii ăștia au o așa cultură generală!
Deși aflat departe și cu multe probleme de serviciu, Domnul Virgil Sfetcu găsea prilejul, destul de des, ca să-și viziteze părinții la Bârda și să le aducă cele necesare. Uneori venea chiar pentru a conduce pe ultimul drum rude de-ale sale din Bârda. Așa, bunăoară, la 8 februarie 1982 ,,am avut înmormântarea lui Rolea Dănilă(
). La înmormântare a participat și Domnul Prof. Virgil Sfetcu din București, fiul Părintelui Ionică Sfetcu și nepotul decedatului. Mi-a spus: ,,Părinte, am o mare rugăminte față de dumneata! Când va fi lansarea cărții dumneata cu Nicolae Iorga, te rog să mă inviți și pe mine. Aș dori mult să particip. Domnul Hinoveanu, directorul editurii din Craiova, mi-a vorbit în termeni foarte elogioși despre dumneata și cartea pe care ai scris-o. Eram atunci într-un cerc foarte înalt. Se pare că e o carte bună. Îți doresc succes și să vedem cartea cât mai curând în librării!
Este greu de înțeles astăzi câtă bucurie îmi făceau asemenea încurajări la vârsta mea de atunci, chiar dacă ele au rămas doar simple vorbe
.!
La o înmormântare pe care am oficiat-o împreună cu Părintele Ionică Sfetcu, Acesta mi-a povestit că fiul său Virgil(Gilă) a fost coleg de liceu cu Corneliu Burtică, ministrul Comerțului Exterior. Acesta este fiu de țăran din Zegujani(MH). În timpul liceului, Domnul Corneliu Burtică se angrenase în lupta de clasă, încercând să facă tot posibilul să-i elimine din școală pe Domnul Gilă și pe fiul doctorului Ionescu din Severin, unul ca fiu de preot, celălalt ca fiu de proprietar. Au trecut anii, Domnul Virgil a ajuns inspector general în Ministerul Învățământului, Domnul Ionescu directorul Spitalului Brâncovenesc din București. Domnul Burtică a ajuns până la urmă prieten foarte apropiat cu cei doi, încât, atunci când are posibilitatea, îi întâlnește ca să stea împreună. S-au ferit însă ca să-i solicite sprijinul în vreo problemă, ceea ce lui îi place. Azi, joi, au întâlnirea de 30 de ani la Tr. Severin toți absolvenții acelei promoții a Liceului ,,Traian, așa că se vor întâlni din nou și cei trei.
În ianuarie 1984, ,,pe Părintele Ionică Sfetcu îl adusese seara fiul său, Domnul Prof. Virgil de la București cu mașina. Fusese la spital să facă operație la abdomen. Medicii au refuzat să-i facă operație. Au constatat că are tumoare canceroasă. Nu mai avea șanse de scăpare. L-am vizitat. Era foarte slăbit. Abia mai putea să stea pe scaun. A vorbit puțin cu mine. Mi-e aproape imposibil să cred că nu-l voi mai vedea. Doamna Sfetcu m-a rugat să mă interesez cum ar putea să-i scoată banii de la C. A. R.
A murit Părintele Ionică. Era o criză alimentară cumplită. Pregătirea pentru o înmormântare era un act de curaj și de adevărat eroism. Părintele Ionică nu fusese un oarecare, cum nici copiii săi nu erau niște ,,neica nimeni. Cu acel prilej, ,,Domnul Virgil Sfetcu mi s-a plâns că e foarte scârbit de lipsa mare în alimentația publică a Severinului. Nu găsești nimic în magazine, dacă intri pe ușa din față. Dacă te duci prin spate și umpli buzunarele tuturor, poți găsi tot ce vrei. Dumnealor au organizat să aducă de la Combinatul Chimic de la Halânga, unde Domnul Emil Sfetcu, fratele mai mare, este șef cu organizarea muncii, toate mesele, vesela și tacâmurile. Au comandat 500 colaci. Au aranjat să cumpere 250 pâini. Au obținut prin partid aprobare să ia de la abator doi porci. Au cumpărat 200 litri de vin de la Mucioniu Gheorghe(Giuru) din Bârda și 100 litri țuică de la Sfetcu Aurel din Bârda.
Domnul Virgil Sfetcu era în acele zile ,,comandantul suprem al familiei. El se zbătea în toate părțile, dădea ordine și dispoziții, organiza totul până în cele mai mici amănunte. ,,L-am rugat să comande cea mai mare și mai frumoasă coroană ce se poate face la nivelul Severinului și o voi plăti eu din partea parohiei. A intervenit pe la Comitetul de Partid și au fost aduse flori de la Ișalnița. Coroana a costat 720 lei, dar nu a fost așa cum dorisem eu.
La 10 mart. 1984 ,,Am vorbit cu Domnul Prof. Virgil Sfetcu din București. Mi-a spus că și-n București și-n Cluj e aceeași criză ca și-n Severin. E dezastru! ,,- Mă întreb, părinte, cu ce-o trăi lumea asta? E de speriat! Domnul Virgil se afla în biroul prim-secretarului de partid Marcoșan din Tr. Severin. Erau mai mulți acolo. A sunat telefonul. Era Ion Dincă din Comitetul Central. În cabinet se auzea foarte bine ce-i spune prim-secretarului județean. Din ,,bou, ,,escroc, incompetent nu l-a scos. Cauza? Încă nu trimisese carne la export. Dincă a făcut adevărată tiradă de expresii ,,academice, de rămăseseră toți înmărmuriți.
Multe asemenea destăinuiri privind situațiile și relațiile dintre mărimurile zilei mi le făcea Domnul Virgil. ,,La 12 ian. 1986, Domnul Prof. Virgil Sfetcu din București, inspector general la Ministerul Învățământului, mi-a spus despre Domnul Mircea Sântimbreanu, fostul director al Editurii Albatros din București, că ,,e un om terminat, pus pe liber. Toată vina lui s-ar datora faptului că ar fi scris o povestire pentru copii, în care unul dintre personajele zoo ar fi avut similitudini cu ,,tovarășa. Domnul Sântimbreanu nu se împăca bine nici cu conducerea Uniunii Scriitorilor. Domnul Virgil Sfetcu mi-a spus că și în cadrul Uniunii Scriitorilor sunt multe bisericuțe și o ură nemaipomenită între ele. De! Talente și talente! Peste vreo câțiva ani, întrebându-l pe Domnul Gheorghe Marin, redactor la Editura Albatros, dacă mai știe ceva despre Domnul Mircea Sântimbreanu, mi-a spus: ,,- L-am întâlnit în urmă cu câteva luni, întâmplător, pe o stradă lăturalnică! Își plimba câinele. Abia l-am recunoscut. Nu mai este ceea ce a fost. E un bătrânel modest, mărunt, aproape pierit, care-și târăște cu greu picioarele!
Și după moartea părinților, Domnul Virgil venea prin Bârda, fi singur, fie împreună cu Doamna, vizitând locurile și oamenii, dar în primul rând mormântul părinților săi. Simțea că în felul acesta își încarcă bateriile sufletului. Uneori se ducea pe Bremăna, pe la Teiul Mare și pe unde îl chemau amintirile copilăriei. Ședea de vorbă cu sătenii, îi afla necazul sau bucuria fiecăruia, îl încuraja pe fiecare, așa cum se pricepea și dânsul. De mai multe ori a vizitat biserica satului, construită prin strădania Părintelui Ioan Sfetcu în primii săi ani de preoție. De fiecare dată făcea câte o donație în bani pentru necesitățile bisericii. Când a îmbătrânit și n-a mai putut să se deplaseze, trimitea prin poștă astfel de ajutoare.
Cred că ultima dată a venit în sat în 30 ianuarie 2006. Cu acel prilej, a făcut o donație bisericii și cel mai frumos cadou subsemnatului: manuscrisul fostului învățător Constantin I. Bălu intitulat Viața Școalei Primare Malovățu, jud. Mehedinți(1896-1941). Lucrarea este rodul unor cercetări îndelungate în arhivele școlii, primăriei, în memoria localnicilor și mai ales a cadrelor didactice din perioada interbelică. O bună parte din acest manuscris am publicat în ,,Scrisoare pastorală, dar ea va fi publicat integral în monografia satului Malovăț, ce-i în curs de pregătire.
Domnul Prof. Virgil Sfetcu a fost printre puținii fii ai satului Bârda, care au reușit să se urce, în vremuri grele pentru un fiu de preot, până aproape de vârfurile societății românești. Și a mai reușit o performanță: să rămână OM! Dumnezeu să-l ierte!
*
Necrologul. Cuvântarea pe care o ține preotul la înmormântare se numește necrolog. Într-o astfel de cuvântare trebuie să scoată în evidență faptele deosebite ale celui decedat, caracterele lui morale și religioase, să mângâie membrii familiei îndurerate, să facă legătură între viața decedatului și învățăturile creștine și să întărească credința și speranța ascultătorilor. Nu este deloc ușor, ci dimpotrivă. Nu întotdeauna găsești aspecte pozitive în viața cuiva. De multe ori predomină cele negative. Un vechi proverb latin spune că ,,despre morți numai de bine. Dar dacă nu ai de-ale bune și toată lumea le știe pe cele rele? Aici preotul trebuie să lucreze cu multă delicatețe, pentru a nu leza sentimentele familiei decedatului. Este cunoscut cazul unui preot francez, renumitul Bossuet, care, criticând un mort în timpul necrologului, a fost luat la bătaie de familia defunctului și a scăpat cu fuga.
La Balta era preot Părintele Grasu. S-a întâmplat să fie o înmormântare. Murise soția poștașului comunei. Soțul decedatei a invitat mai mulți preoți la înmormântare, inclusiv pe Părintele Izverceanu de la Cernavârf. Majoritatea preoților participanți erau tineri, fără experiență. Părintele Izverceanu a vrut să le dea o lecție. Când se apropia convoiul de biserică, Părintele Izverceanu l-a întrebat pe Părintele Grasu, preotul paroh: ,,-Părinte Nelu, vrei să ții o cuvântare?
Părintele Grasu s-a scuzat că n-o prea cunoaște bine pe moartă. Părintele Izverceanu a zis: ,,-Bine, lăsați că voi vorbi eu!
S-a terminat slujba și toată lumea aștepta un cuvânt din partea preoților participanți. Părintele Izverceanu a început să vorbească astfel: ,,-Oameni buni, conducem azi pe ultimul drum pe cea mai cumsecade femeie din Plaiul Mehedințiului!
Lumea a amuțit, auzind o asemenea introducere. Părintele Izverceanu a continuat: ,,-Așa-i, Părinte Nelu? ,,-Da, Părinte! a răspuns Părintele Grasu convins. ,,-Bine, a zis Părintele Izverceanu, ia cuvântul și spune-le oamenilor de ce a fost cea mai cumsecade?!
Părintele Grasu a fost pus în mare încurcătură, fiindcă nu se aștepta la o asemenea întorsătură. A încropit el cum a putut o cuvântare și a ieșit până la urmă din încurcătură.
La sfârșit, în altar, Părintele Izverceanu i-a zis: ,,- Ei, acum o cunoscuși, că înainte ziceai că n-o prea știi!?
Lecția nu fusese pentru Părintele Grasu, care avea, totuși, suficientă experiență și putea să se descurce. Lecția era pentru cei tineri. Deși au trecut de atunci mai bine de 50 de ani, n-au uitat-o și unul din ei mi-a spus zilele trecute: ,,-De câte ori a trebuit să plec după aceea la o înmormântare, cununie, botez sau la oricare altă slujbă, m-am gândit de acasă la anumite lucruri pe care le-aș putea spune în cazul în care aș fi pus în situația să iau cuvântul, ca să nu mă trezesc ca Părintele Grasu la acea înmormântare! Mde!
*
Cuvinte duhovnicești. Din cele scrise de Sf. Porfirie cităm: ,,Cel egoist e strâmtorat de orice. Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu.
Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înlăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți și de toate. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertatea. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.
*
Zâmbete. ☺ Sunt oameni care nu ar recunoaște niciodată că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște
!; ☺- Ce dimineață grea! Am avut timp să aspir, să fac curat în baie, să ud florile de pe terasă
! ,,-Dar nu ai făcut nimic! ,, Nu, dar am avut timp! ☺ Și cum mergeam io liniștită spre casă
hopaaa
M-am împiedicat de o cofetărie! ☺ Dacă se ajunge cumva la partaj, fii deștept și pune mâna pe cireș! ☺ Dacă de ziua îndrăgostiților nu ești îndrăgostit, nu dispera.
Păi ce, de sâmbăta morților ești mort? ☺,, De ce ai fost, mă, la alta? ,, Am zis să nu te deranjez!
☺Vreți să vă schimbați radical viața? Nu mai plătiți abonamentul de internet! ☺,, Cum dai unei femei mai multă libertate de mișcare? ,, Mărești bucătăria! ☺
Nu știu de voi, dar mie îmi vine să plâng când văd cum ăștia din parlament se ceartă între ei, pentru ca eu să trăiesc mai bine
! ☺Dumnezeu a creat olteanca și i-a spus bărbatului: ,,-Aici ți-o las! Și-a luat-o la fugă! ☺,,-Domnu Doctor, pe vărul meu l-au tratat de ficat și a murit de inimă! ,,- Stai liniștit! Eu te tratez de ficat și de ficat o să mori! ☺Doctorul către pacient: ,,- Ți-ai adus medicamente? Aici nu avem decât lumânări!
*
Excursii-Pelerinaje. În ziua de joi, 7 Noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr. Severin-Gura Văii-Cladova-Negotin-O mănăstire sârbească din apropierea Negotinului-Vidin(cetatea, biserica lui Matei Basarab-Albotina (mănăstirea)-Calafat-Mănăstirea Maglavit - Mănăstirea
-Vânju Mare-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Prețul e de 80 lei. S-ar putea adăuga câțiva lei la vama de la Calafat.
*
Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 20 octombrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Birou Vladimir-Ștefan, fiul Domnului Birou Cristian și al Doamnei Birou Ionela-Alexandra din Craiova. Să trăiască! În ziua de 20 septembrie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Curea Petrișor din Bârda și Domnișoara Duică Mădălina-Ani-Nicoleta din Șiroca. Dumn
ezeu să le ajute! În ziua de 22 octombrie am oficiat slujba înmormântării pentru Mica Aurel-Iulică(45 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Lucrări în Bârda. Firma Strabag și-a reluat lucrul la drumul din Bârda. Decopertează asfaltul vechi, deteriorat, îl macină și-l așează, tasat, din nou pe drum. E un lucru bun și trainic. Păcat că alegerile sunt la intervale așa mari! Dacă ar fi mai dese, ce treburi s-ar face în țară!
*
Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 2 Nov.(Bârda-Malovăț); 3 Nov.(Bârda); 8 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 9 Nov.(Malovăț-Bârda); 10 Nov.(Malovăț); 16 Nov.(Bârda-Malovăț); 17 Nov.(Bârda); 21(Bârda); 23 Nov.(Bârda-Malovăț); 24 Nov.(Malovăț); 30 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 11/3/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.